Young Fathers, premiul Mercury pentru cel mai bun album britanic al anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/young-fathers-premiul-mercury-pentru-cel-mai-bun-album-britanic-al-anului/

Trupa scoţiană de hip-hop Young Fathers a câştigat, miercuri, distincţia Mercury Music pentru cel mai bun album britanic sau irlandez al anului, cu discul său de debut intitulat „Dead”, învingând artişti precum Damon Albarn şi Kate Tempest.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2014

Albumul de debut al trupei scoţiene Young Fathers, „Dead”, a fost desemnat cel mai bun material discografic din ultimele 12 luni, câştigând distincţia Mercury Music, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Londra şi care premiază anual cel mai bun album muzical britanic sau irlandez, informează contactmusic.com.

Trupa Young Fathers a făcut parte dintr-o listă de 12 nominalizaţi, alături de nume Damon Albarn, FKA twigs, Kate Tempest şi East India Youth, organizatorii alegând discurile dintr-o listă de 220 de materiale discografice eligibile.

Premiul Mercury Music pentru cel mai bun album al anului vine şi cu un cec de 25.000 de euro.

Mercury Music Prize se acordă începând din 1992, printre câştigătorii din anii anteriori numărându-se artişti ca Primal Scream, Arctic Monkeys, Franz Ferdinand, The XX, Alt-J şi PJ Harvey.

În 2013, distincţia a fost câştigată de James Blake cu albumul „Overgrown”.

Young Fathers sunt un trio hip-hop alternativ din Edinburgh, Scoţia. Muzica trupei este un amestec interesant de influenţe, reflectând trecutul şi originile culturale diferite ale fiecărui membru. Massaquoi este originar din Liberia, Bankole este născut în Scoţia, dar are părinţi nigerieni, iar Hastings a crescut în nordul oraşului Edinburgh.

Foto: Young Fathers – facebook

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

21
/08
/14

Festivalul RadiRo programează miercuri, 24 septembrie, şi joi, 25 septembrie, la Sala Radio, două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, care vine la Bucureşti însoţită de dirijorul său principal, Stéphane Denève! Mezzosoprana Ruxandra Donose va fi protagonista primei seri a orchestrei germane la RadiRo, într-un program dinamic şi dens Ravel – Strauss!

20
/08
/14

Starea de sănătate a cântareţului de operă Placido Domingo se îmbunătăţeşte, după ce tenorul de origine spaniolă a fost diagnosticat cu o infecţie a vezicii biliare şi o alta a căilor respiratorii şi a fost nevoit să îşi anuleze o serie de concerte.

20
/08
/14

Doar 10 zile ne mai despart de debutul celei dintâi ediții a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil. Iubitorii de muzică clasică dornici să ia parte la recitalurile și concertele unice din cele șase seri de Festival își pot procura bilete fie prin rețeaua Eventim, fie la casieria Filarmonicii din Sibiu (informații, la telefon – 0745.991.779).

19
/08
/14

„Promenada Operei”, cel mai mare concert în aer liber din București, dedicat muzicii clasice, are loc sâmbătă, 30 august, de la ora 20.30, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti.

19
/08
/14

Casa în care a copilărit legenda muzicii country Johnny Cash, situată în oraşul american Dyess, a fost transformată în muzeu, autorităţile luând această decizie pentru a revitaliza respectiva regiune din punct de vedere economic.

19
/08
/14

Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” continuă la Sinaia cu concertul Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal prin trei concerte programate la Buşteni (18 august), Sinaia - Sala Cazino (19 august) şi Bucureşti - Ateneul Român (20 august). Programul concertelor, unul exclusiv simfonic, cuprinde Simfonia a V-a de Beethoven şi Simfonia a V-a de Şostakovici.

13
/08
/14

Solistul Leo Iorga revine pe scenă, după operaţia de extirpare a unei tumori cerebrale, la prima ediţie a festivalului "Oldies Music Fest" de la Bucureşti, care se va desfăşura pe 13 octombrie şi va include şi două concerte susţinute de cântăreaţa Bonnie Tyler, respectiv trupa Smokie.

12
/08
/14

De la primele concerte ale celei de-a 15-a ediții, Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” și-a onorat renumele de promotor al tinerelor talente muzicale ale României, pe care le aduce în fața publicului din Sinaia, Bușteni, Brașov, Sibiu și București, alături de muzicieni consacrați de nivel internațional, sub îndrumarea neobositului muzician Marin Cazacu.