Zack Snyder și „Sucker Punch”, premieră la TNT pe 2 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zack-snyder-si-sucker-punch-premiera-la-tnt-pe-2-septembrie/

Lungmetrajul de acţiune cu elemente fantasy „Sucker Punch: Evadare din realitate”, regizat de reputatul cineast american Zack Snyder, va avea premiera la TNT pe 2 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|23 august 2021

Filmul, cu Emily Browning, Vanessa Hudgens, Abbie Cornish, Jena Malone și Jamie Chung în distribuție, va fi difuzat în prima joi a lunii septembrie, de la ora 22:20.

„Sucker Punch” are în centru cinci fete care își unesc ideile și forțele pentru a scăpa dintr-un internat psihiatric, în anii 1960. Grupul este condus de Babydoll, interpretată de Emily Browning.

După moartea mamei și a surorii mai mici, tânăra este închisă de tatăl vitreg la un internat mai puțin obișnuit. Aici, prizonieră, se retrage într-o realitate alternativă și imaginează un plan care să o ajute să scape din instituție.

Realitate, subrealitate și lumea viselor sunt cele trei niveluri pe care se desfășoară acțiunea.

„O capodoperă vizuală”, a fost verdictul Space Network, în timp ce CBS Radio a spus că este „strălucit din punct de vedere vizual”. „Uimitor”, l-a descris pe scurt NGTV, iar WNYX-TV a considerat că este „«Kill Bill» care întâlnește «Inception»”.

Muzica are de asemenea un rol important în lungmetraj, însuși regizorul admițând într-un interviu că este primul lucru la care se gândește atunci când începe să lucreze la un film. Producătorul și compozitorul Tyler Bates a explicat în urmă cu un deceniu într-un interviu: „Piesele din film chiar funcționează ca subconștient al lui Babydoll”.

Melodiile alese pentru a ilustra sonor momente cheie din film aparțin unora ca Eurythmics, Jefferson Airplane, The Pixies și Roxy Music.

Producția scrisă de Zack Snyder împreună cu Steve Shibuya, a fost lansată în 2011.

Zack Snyder, născut în 1966, în statul american Wisconsin, este regizor, producător și scenarist, celebru pentru filme de acțiune și SF. A debutat în lungmetraj în 2004, cu o versiune a „Dawn of the Dead”, prezentată la Festivalul de la Cannes, după care a semnat filme cu supereroi și bazate pe benzi desenate, precum „300”, „Watchmen”, „Man of Steel”, „Batman v Superman: Dawn of Justice” și „Justice League”. Între altele, a fost producător pentru „Wonder Woman”, care i-a adus o nominalizare la premiile Sindicatului producătorilor americani (PGA).

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.