Zammorian, concert de Solstițiu, pe terasa Have a Cigar, în 21 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zammorian-show-live-streaming-pe-terasa-have-a-cigar-%c3%aen-21-iunie/

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstiţiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artişti şi designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta şi va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

Un articol de Petre Ivan|19 iunie 2018

Proiectul post-psihedelic Zammorian este un sextet de creatori cu o activitate multimedia distinctă, a cărui compoziție muzicală este susținută de linii narative originale și structuri vizuale complexe.

Sesiunile live Zammorian sunt experiențe care poartă publicul atât în locuri noi, cât și adânc în introspecție. Sound-ul este definit de o orchestrație amplă cu influențe post-rock, de rock progresiv și muzică experimentală, dar cu o nuanță distinctă ce îl face greu de încadrat.

Și dacă show-urile sunt însoțite de un set live de proiecții create de către Awkwarizmi (vj) pe baza sunetului, muzica instrumentală a grupului a fost considerată cinematică și progresivă de către public. De altfel, în spatele muzicii și artwork-ului Zammorian stă un univers narativ construit pe teme SF și ezoterice, ce va fi subiectul unui roman (acesta fiind momentan în lucru).

În ultimii doi ani Zammorian, al cărui prim album (dublu) – The Theory of Absence –  urmează să fie lansat cel mai probabil la începutul lui 2019, a avut o serie de spectacole în București, inclusiv două concerte solo în Control Club, evenimentul Psychonauts și, cel mai recent, Bucharest Design Meet-up #8.

(Amănunte suplimentare, pe pagina de facebook a evenimentului)

Foto: Alex Ifrim

Foto: Andrei M

Foto: Zammorian – Andrei M, Alex Ifrim

 

 

 

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.