Zece motive pentru care sunt simpatice maimuțele (cinematografice)
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-motive-pentru-care-sunt-simpatice-maimutele-cinematografice/

CRONICĂ DE FILM „Planeta maimuţelor: Revoluţie”, în regia lui Matt Reeves, conţine atât trăsăturile unui blockbuster după reţetă, cu o tramă narativă al cărei conservatorism nu surprinde şi nu stimulează, dar şi caracteristici vizuale care îl disting de pluton şi îl plasează pe traseul clasicizării.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 iulie 2014

La nivel narativ, „Dawn of the Planet of the Apes” („Planeta maimuțelor: Revoluție”) este de o banalitate care nu ar trebui să surprindă. Sau, dacă vreți, de o corectitudine politică atent construită, al cărei principal mesaj (dintr-o puzderie de mesaje) este că fiecare specie își are deopotrivă războinicii și pacificatorii ei.

„Planeta maimuțelor: Revoluție” se desprinde totuși de masa producțiilor de serie care asaltează săptămânal mall-urile, prin câteva inventivități ce merită semnalate:

1. Tehnica 3D este folosită fără stridențe și trece aproape neobservată, deși este ingenios fructificată în multe secvențe prin crearea unei spațialități ofertante vizual (deplasarea maimuțelor prin pădure, confruntările din turnul orașului, luptele între Caesar și Koba).

2. Efectele speciale. Este un pas tehnic colosal de la costumele de maimuță (ce par astăzi ridicole) în care erau îmbrăcați actorii din prima versiune, cea din 1968, și procesul de antropomorfizare prin care trec maimuțele din această variantă din 2014. Însă cum va arăta peste două-trei decenii ceea ce acum ni se pare a fi avangarda unor astfel de efecte?

3. Deși au trăsături fizice, paradigme de gândire și obiceiuri comportamentale asemănătoare cu ale omului, maimuțele păstrează totuși și numeroase caracteristici ale speciei din care fac parte, în special acea imprevizibilitate a sălbăticiunii necunoscute, incontrolabile și instinctive (de aici și spaima pe care o trăiesc oamenii în fața lor).

4. Regizorul Matt Reeves și echipa sa găsesc doza potrivită între momentele de acțiune și cele de pură descriere, de unde și ritmul ușor mai contemplativ decât în majoritatea blockbusterelor. Lumea maimuțelor este dezvăluită treptat și în detaliu: de la obiceiurile lor de vânat cu care începe filmul și până la conflictele „omenești” dintre ele.

5. Dacă, în versiunea din 1968 (care nu era lipsită de poezie), maimuțele vorbeau fără probleme limba oamenilor, în noua variantă primatele și-au dezvoltat propriul sistem de comunicare (asta deși, la nevoie, folosesc și limba oamenilor, chiar și între ele). Este o găselniță care oferă prilejul unor momente de tăcere și observație.

6. Peisajul urban cu ce a mai rămas din San Francisco este impresionant, amintind pe alocuri inclusiv de capodopera fanteziei urbane „Metropolis” (1927), care rămâne și la aproape 90 de ani de la apariție un model (finalul în care maimuțele se deplasează compact spre liderul lor pare a trimite direct la filmul lui Fritz Lang).

7. Lipsa aproape totală a umorului (cele câteva reziduuri sunt cu atât mai de impact – așa cum este gagul în care una dintre maimuțe se maimuțărește în fața a doi bărbați înarmați, doar pentru a le înșela vigilența).

8. Spectaculozitatea scenelor de gherilă urbană sau, în cuvintele criticului Andrei Gorzo, „scenografia de război civil, cu baraje și mașini arzând”. Și cu maimuțe înarmate alergând călare pe cai în bătaia focurilor de armă ale oamenilor. Un deliciu vizual.

9. Cadrele cu mulțimea maimuțelor avansând printre copaci și printre ruinele civilizației urbane – omul a scăpat lumea de sub control, din vânător a devenit vânat.

10. Muzica lui Michael Giacchino, când amenințătoare, când sentimentală.

Filmul este distribuit în România de Odeon Cineplex și a intrat în cinematografe la 11 iulie.

INFO

Dawn of the Planet of the Apes (Planeta maimuțelor: Revoluție, SUA, 2014)

Regia: Matt Reeves

Cu: Gary Oldman, Keri Russell, Andy Serkis

Rating: ●●●○○

Foto din Planeta maimutelor – capturi film

29
/08
/17

Tocmai s-a sfârșit cea de-a opta ediție a Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară). Cum a fost?

29
/08
/17

Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile.

28
/08
/17

Actorul Orlando Bloom va produce şi va fi protagonistul serialului “Carnival Row” care va fi lansat de Amazon în 2019, informează Variety. Acţiunea serialului are loc într-un oraş neo-victorian în care creaturi mitice s-au refugiat din cauza războaielor care le-au distrus locurile natale.

26
/08
/17

Nicio altă societate nu a primit atât de mulţi imigranţi ca Statele Unite ale Americii, iar fiecare grup a contribuit cu ceva diferit şi unic la ceea ce reprezintă astăzi această naţiune. Poveştile celor care au creat America au fost reunite într-un nou serial difuzat de HISTORY®, începând de astazi, 26 august, de la ora 21:00.

24
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

24
/08
/17

„O seară cu Marcel Iureș”este un eveniment live – prezentat în Premieră la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City în București, în data de 16 septembrie 2017, ora 18.00 - care oferă publicului român ocazia de a-l cunoaște mai bine pe marele nostru actor.

23
/08
/17

Filme nominalizate la Oscar, pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 sau nominalizate la Festivalul de Film de Cannes vor putea fi văzute, până pe 17 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, în cadrul celei de a V-a ediții a evenimentului "Cinema în aer liber".