Zilele Bucureștiului – Capitala devine loc de sărbătoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-bucurestiului-capitala-devine-loc-de-sarbatoare/

La aniversarea a 556 de ani de la atestarea documentară a oraşului, Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti organizează în luna septembrie Zilele Bucureştiului.

Un articol de Liliana Matei|4 septembrie 2015

Te invităm la petrecere într-un oraș care vibrează: de la instalații interactive de artă și beat-uri indie rock până la serate cu dichis și concerte de muzică simfonică, Bucureștiul anului 2015 se lasă cucerit de energia creatoare.

În timpul Zilelor Bucureștiului, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București organizează următoarele evenimente:

Gala Folk You! (4 – 5 septembrie, Piața George Enescu) – „o corabie de prieteni” care cântă despre adevăruri universale: Folk Frate, Cosmin Vaman, Dinu Olărașu, Antract, Alina Manole, Nicu Alifantis & ZAN, Taxi, Iris, Pasărea Rock.

Piața Festivalului (10-20 septembrie, Piața George Enescu) – o serie de concerte de muzică clasică, cu acces gratuit, susținute de mari dirijori și instrumentiști din Orchestra Națională Radio, Orchestra Simfonică București, Orchestra Simfonică și Filarmonica Oltenia, Orchestra Sinfonia București, Bucharest Festival Orchestra, Camerata Regală.

Sound & Vision (18-20 septembrie, Gara Regală Băneasa) – primul festival de muzică alternativă 100% românească care aduce în prim plan artiști ai experimentului. Din line-up: ROA, Cred că sunt extraterestru, Silent Strike, Frații Grime, Jurjak, Mono Jacks, Toulouse Lautrec, Sophisticated Lemons, We Singing Colors şi The Noise.

Bucureşti ’21 – harta poetică a orașului (19 septembrie, Hanul Gabroveni) – un poem-manifest participativ, care implică peste 35 de poeți români contemporani, din diverse generații și cu voci diferite. Epopeea urbană cu peste 800 de versuri va fi prezentată publicului într-un spectacol eveniment.

Noaptea Albă a Bucureștiului (19-20 septembrie, Centrul Istoric) – transformă centrul orașului într-un teren de joacă cu instalații interactive și instrumente audio-vizuale.

Bucureştiul dansează (19-21 septembrie, Esplanada Cercului Militar Național) – îți predă lecții de dans latino (salsa, kizomba, bachata și tango argentinian). În ultima seară, show-urile vor fi susținute de profesioniști internaționali ai dansului: Carolina Bonaventura și Martin Ojeda.

Locuitorii care se implică în viața orașului și schimbă în bine comunități vor fi premiați la Gala BucureştiTU – Premiile Oraşului Bucureşti, eveniment ce încheie Zilele Bucureștiului pe 20 septembrie.

36 dintre personalitățile și proiectele cele mai importante din arhitectură, arte plastice, carte, educație și cercetare, ecologie, film, jurnalism, muzică, sănătate, sport, teatru și turism sunt nominalizate la Gala BucureştiTu – Premiile Orașului București.

Votează-ți favoriții pe www.bucurestitu.ro!

Lista nominalizaților:

Turism: Ninebot Bucharest Tours, Interesting Times Bureau, Zeppelin;

Carte: Salonul Internațional de carte Bookfest, Târgul de carte cu discount – Kilipirim, Festivalul Internațional de Literatură București;

Muzică: Festivalul George Enescu, SoNoRo, Summer Well;

Jurnalism: Decât O Revistă pentru proiectul „Bucureșteanul”, Radio România Cultural pentru emisiunea „Orașul vorbește”, Digi24 pentru emisiunea „Bonton”;

Cercetare&educație: Organizația Teach for Romania, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic;

Arhitectură: Teatrul Național Bucureşti, Hanul Gabroveni, Cărtureşti Carusel;

Sport: BRD Năstase Țiriac Trophy, Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Cu Bicicleta la Mare;

Film: Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, Festivalul Internațional de Film Experimental Bucureşti, Festivalul Internațional de Film NexT;

Ecologie: România în Tranziție pentru proiectul „Grădina din curtea şcolii”, Viitorplus pentru programul„Recicleta”, Ateliere fără frontiere pentru proiectul „Remesh”;

Arte plastice: Art Safari, Noaptea Albă a Galeriilor, Noaptea Albă a Muzeelor;

Teatru: Festivalul Național de Teatru, Festivalul Național de Teatru Independent, Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice;

Sănătate: Spitalul Clinic „Alexandru Obregia” – Prof. Dr. Dana Craiu, Fundația Crucea Alb-Galbenă, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu.

 

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.