Zilele Culturii Turce se vor desfășura la București, între 3 și 7 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-culturii-turce-se-vor-desfasura-la-bucuresti-intre-3-si-7-aprilie/

Săptămâna Culturii Turce aduce muzică, expoziţii de fotografie şi artă ceramică, masterclass-uri, film şi gastronomie.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2019

Cu ocazia celebrării internaționale a Săptămânii Culturii Turce, Institutul Yunus Emre organizează în București Zilele Culturii Turce, o suită de evenimente ce au ca scop consolidarea interacțiunii reciproce dintre societatea actuală și patrimoniul artistic și cultural moștenit. Între 3 și 7 aprilie vor avea loc expoziții de fotografie și ceramică turcească, recitale de vioară și de violoncel, prezentări și ateliere de ceramică, un masterclass gastronomic și un spațiu de expoziție deschis publicului larg.

Săptămâna Culturii Turce își propune ca, anual să aducă în prim plan câte un sit de importanță istorică deosebită în atenția internațională, organizând expoziții, seminarii și ateliere în mai multe țări. În anul 2019, situl în focus este Göbeklitepe, un sanctuar neolitic din sud-estul Anatoliei, cea mai veche structură religioasă cunoscută realizată vreodată de om.

Programul ediției 2019 este:

3 aprilie

19:00 – Deschidere Zilele Culturii Turce la București și recital de vioară susținut de artista Alina Horez (Casa Diham Tineretului)

4 aprilie

13:00 – Recital de vioară cu Alina Horez și expoziție de fotografie din regiunea Anatolia de sud-est și din situl Göbeklitepe (Biblioteca Națională București)

14:00 – Conferința Göbeklitepe (Biblioteca Națională București)

19:00 – Expoziție de ceramică turcească Civilizații anatoliene și cocktail cu preparate tradiționale turcești și cafea (Muzeul de Istorie)

20:00 – Proiecție de film – O poveste lungă, r. Osman Sınav (Cinema PRO)

5 aprilie

11:00 – Masterclass de violoncel cu artistul Uğur Işık (Universitatea Națională de Muzică Bucureşti)

12:00 – Prezentare Arta ceramică turcească (Universitatea din București – Facultatea de Istorie)

13:00 – Atelier de ceramică turcească cu prof. Sibel Sevim, membră a Academiei Internaționale de Ceramică IAC și al NCECA din SUA (Universitatea din București – Facultatea de Istorie)

15:00 – Masterclass de gastronomie turcească (Restaurant Aperto)

18:00 – Seminar – Săpăturile arheologice de la Gobeklitepe. Invitat Celal Uludağ, arheolog, director Muzeul de Arheologie Şanlıurfa, coordonator ştiințific al şantierului arheologic Göbeklitepe (Universitatea din București – Facultatea de Istorie)

6 aprilie – Muzeul de Artă – Auditorium

11:00 – 20:00

Expoziție: zonă Food – cafea turcească, ceai turcesc, preparate culinare turcești; zona turistică; zona Business.

Kids Corner (jocuri tradiționale turcești pentru copii, ateliere de Ebru, ceramică, teatru de umbre)

13:00 – Intâlniri Business to Business

19:00 – Concert Uğur Işık

7 aprilie – Muzeul de Artă – Auditorium

11:00 – 17:00

Expoziție: zonă Food – cafea turcească, ceai turcesc, preparate culinare turcești; zona turistică; zona Business.

Kids Corner (jocuri tradiționale turcești pentru copii, ateliere de Ebru, ceramică, teatru de umbre)

13:00 – Întâlniri Business to Business

La evenimentele din 4 – 5 aprilie intrarea este liberă, iar locurile sunt limitate și se pot rezerva la nr. 021.211.13.16. Intrarea este liberă pentru expoziția din 6 – 7 aprilie.

Detalii despre eveniment pe Facebook.

Institutul Yunus Emre, prin Zilele Culturii Turce, plasează Göbeklitepe, cel mai vechi monument istoric cunoscut, într-o poziție centrală, ca simbol al trecerii de la viața nomadă la cea sedentară. Göbeklitepe reprezintă punctul inițial al civilizației, unde se află primele așezări urbane şi unde au luat naştere primele forme de birocrație şi statale din Orientul Apropiat.

Evenimente ce au ca temă principală „Göbeklitepe: Viața și Ființa” se vor desfășura simultan și în Zagreb – Croația, Madrid – Spania, Tirana – Albania, Beirut – Libia, Belgrad – Serbia, Kiev – Ucraina, Sankt Petersburg – Rusia și Tunis – Tunisia.

Intrat în activitate în anul 2009, Institutul Yunus Emre deţine mai mult de 58 de centre culturale în străinătate. Institutul efectuează studii pentru predarea limbii turce în centrele culturale din străinătate, desfăşoară activităţi culturale şi artistice în scopul promovării Turciei şi oferă sprijin pentru cercetările ştiinţifice.

Foto: imagini din expoziția de fotografie din regiunea Anatolia de sud-est și din situl Göbeklitepe

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.