Zilele Filmului Românesc la Chișinău
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-la-chisinau/

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a câştigat premiul de regie la Cannes, „Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, laureat cu un Urs de Argint la Berlin, „Fixeur”, de Adrian Sitaru, propunerea României la Oscar, dar şi „6,9 pe scara Richter”, noua comedie muzicală a lui Nae Caranfil, vor putea fi văzute la cea de-a treia ediţie a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chişinău.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2017

Evenimentul, care va avea loc în perioada 12-15 octombrie la Cinema Odeon, continuă și în acest an tradiția de a oferi publicului din Republica Moldova posibilitatea de a vedea cele mai noi și mai de succes filme româneşti, prezentate la mari festivaluri.

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a primit în 2016 premiul de regie la Festival de la Cannes, va putea fi văzut în premieră în Republica Moldova la Zilele Filmului Românesc la Chișinău.

Povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru fata sa în contextul societății românești de astăzi, „Bacalaureat” îi oferă actorului Adrian Titieni șansa celui mai complex rol al bogatei sale cariere.

Bacalaureat

Câștigător la începutul lui 2017 al unui Urs de Argint la Berlin pentru contribuție artistică deosebită pentru montajul realizat de Dana Bunescu, „Ana, mon amour” este cel mai recent film al regizorului Călin Peter Netzer, autorul celebrului „Poziția copilului”, laureat cu Ursul de Aur în 2013.

Proiectat în cadrul galei de închidere a ZFR, „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Ales recent să reprezinte România în cursa pentru Premiile Oscar 2018, „Fixeur”, cel mai nou film al prolificului regizor Adrian Sitaru, este inspirat din fapte reale și are în centru un jurnalist român aspirant, care merge într-un oraș din Ardeal împreună cu o echipă de televiziune franceză care vrea să relateze despre cazul unei tinere prostituate repatriate din Franța. „Fixeur” a avut premiera mondială la ediția de anul trecut a prestigiosului Festival de Film de la Toronto.

6,9 pe scara Richter

Comedia muzicală „6,9 pe scara Richter” (2016) va deschide cea de-a treia ediţie a ZFR Chişinău, în prezența invitatului special, regizorul Nae Caranfil.

Lansat în cinematografele din România la începutul lui 2017, „6,9 pe scara Richter” este povestea unui tânăr actor de teatru, prins între un rol complicat într-un spectacol de musical, o soție geloasă și depresivă, obsesia unui mare cutremur și reapariția neașteptată a propriului tată, după decenii de absență.

Nae Caranfil își va prezenta de asemenea filmul de debut, „E pericoloso sporgersi” (1993), precum și cel mai cunoscut și mai de succes film al său, „Filantropica” (2002), și va participa la discuții cu publicul după fiecare proiecție, în cadrul unui Focus pe care i-l dedică Zilele Filmului Românesc la Chișinău.

Intrarea este liberă la toate proiecțiile din cadrul ZFR Chișinău.

Foto: Zilele Filmului Românesc la Chișinău – facebook

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.