Zilele filmului rusesc la Bucureşti, între 26 – 29 noiembrie, la Cinema Studio
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-rusesc-la-bucuresti-intre-26-29-noiembrie-la-cinema-studio/

Cinema Studio va găzdui în perioada 26 – 29 noiembrie Zilele filmului rusesc la Bucureşti, eveniment ce are loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Zilelor Culturii Ruse – „Din Rusia, cu sufletul deschis”. Evenimentul va fi deschis pe 26 noiembrie cu proiecţia celui mai recent film regizat de Karen Sahnazarov, „Tigrul alb”, peliculă […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Cinema Studio va găzdui în perioada 26 – 29 noiembrie Zilele filmului rusesc la Bucureşti, eveniment ce are loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Zilelor Culturii Ruse – „Din Rusia, cu sufletul deschis”.

Evenimentul va fi deschis pe 26 noiembrie cu proiecţia celui mai recent film regizat de Karen Sahnazarov, „Tigrul alb”, peliculă nominalizată la Oscar 2012. Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului.

Prezentarea va fi făcută de actorul principal, Alexey Vertkov, căruia i se vor alătura criticul de film şi selecţionerul acestei noi retrospective „Mosfilm” în România, Sergey Lavrentiev, şi directorul adjunct al Departamentului Relaţii Internaţionale al Mosfilm, Olga Karavaeva.

Programul evenimentului cuprinde filmele „Armistiţiul”, regia Svetlana Proskurina, „Scurte povestiri miraculoase”, regia Mihail Segal, „Ispăşire”, regia Alexandr Proskin, „Tigrul alb”, regia Karen Sahnazarov, şi „Doctorul”, regia Vladimir Pankov.

Evenimentul Zilele filmului rusesc la Bucureşti este organizat de Ambasada Federaţiei Ruse în colaborare cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Studioul de film „Mosfilm” (Rusia), Agenţia Federală de cooperarea în domeniu umanitar şi cultural (Rossotrudnichestvo), Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Uniunea Cineaştilor din România, Institutul Cultural Român, Academia de Studii Economice şi Centrul cultural rus „Russkiy mir”, Asociaţia „Art viva”, Fundaţia „Charta”, Asociaţia Culturală „Orante”.

 

Sursa: Agerpres

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.