Ziua Brâncuși, sărbătorită la Stockholm prin dezbaterea „Brâncuși și avangarda românească”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-brancusi-sarbatorita-la-stockholm-prin-dezbaterea-brancusi-si-avangarda-romaneasca/

Conferinţa „Brâncuşi şi avangarda românească” este organizată în data de 19 februarie, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm, pentru a marca Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, sărbătorită de ziua de naştere a marelui sculptor român, supranumit „părintele sculpturii moderne”.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2024

La 148 de ani de la nașterea lui Brâncuși, invitații evenimentului  sunt criticul de artă Cătălin Davidescu și profesorul de literatură Marius Hentea, care vor susține, prelegeri în limba engleză despre opera artistului și legăturile sale cu personalități ale avangardei românești din Paris. Cele două prelegeri vor fi urmate de o discuție moderată de Corina Oprea, critic de artă și curatoare la Moderna Museet, care va evidenția rolul lui Constantin Brâncuși în modificarea gândirii plastice din secolul al XX-lea. Discuția va aprofunda valoarea operei brâncușiene, în contextul expansiunii avangardei românești în viața culturală pariziană a secolului trecut.

Comunicarea susținută de criticul de artă Cătălin Davidescu va fi însoțită de imagini, documente  și informații inedite care vor sublinia legătura lui Brâncuși cu mediul artistic avangardist din Paris, printre apropiații săi numărându-se personalități importante – Erik Satie, Marcel Duchamp, Tristan Tzara, Appolinaire, Man Ray și Francisc Picabia. Anii de afirmare internațională a lui Constantin Brâncuși au coincis, în perioada 1925-1930, cu vizitele la Paris ale unor tineri artiști  din România, printre care Victor Brauner, Marcel Iancu și Jacques Hérold, care vor juca un rol important în curentul suprarealist.

În intervenția sa, profesorul Marius Hentea va vorbi despre mediul artistic și cultural care l-a apropiat pe Brâncuși și de alte personalități ale avangardei românești din Paris, în special de Tristan Tzara. Deși aveau personalități și estetici diametral opuse, Brâncuși a fost puternic influențat de ideile dadaiste inovatoare ale lui Tzara, pe care le-a materializat în modul de reconfigurare și tehnica asamblării din lucrările sale, în crearea unor obiecte-sculpturi și semnarea unor manifeste dadaiste în anul 1921.  Constantin Brâncuşi se confesa în acest sens, scriind pe o fotografie: „Dada ne va readuce lucrurile la timpul nostru”.  Spre deosebire de stilul cosmopolit de viață al lui Tzara, Brâncuşi şi-a dus viaţa ca un simplu ţăran român. Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, inspirată din viaţa satului, artistul reuşind să îmbine simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Datorită influențelor avangardiste, Constantin Brâncuşi a renunțat la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor.


Marius Hentea
 a absolvit facultatea la Universitatea Columbia (2000) și are doctorate la Universitățile din Harvard (2007) și, respectiv, din Warwick (2010). În 2017 a devenit profesor de literatură engleză la Universitatea din Göteborg. Principalele sale domenii de cercetare  sunt modernismul și avangarda. Este autorul cărților Henry Green at the Limits of Modernism (2014) și TaTa Dada: The Real Life and Celestial Adventures of Tristan Tzara (2014), care a fost tradus în germană și română. Actualul său proiect de cercetare, Authorship on Trial: Treason at the Dawn of the Cold War, 1944-1949, este susținut de Consiliul Suedez de Cercetare.

Cătălin Davidescu este critic de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, doctor în Istoria Artelor Vizuale la Universitatea de Vest din Timișoara, muzeograf la Muzeul de Artă Craiova în perioada 1980-1998. A urmat cursuri la Accademia Nazionale dei Lincei,  Centrul de studii asupra culturii și imaginii din Roma.  Printre volumele publicate se numără  „Marcel Janco, Un visionnaire de l’art moderne‟ (2011), „7 Rumanische Gegenwartskunst‟, coautor (2011), „Ion Țuculescu Reconstituirea‟ (2020), „Picto Avangarda‟ (2021). A susținut prelegeri artă românească la École Regionale des Beaux Arts de Reims, Franţa (1998) și semnează cronici de artă plastică în reviste culturale de specialitate.

Corina Oprea, curatoare și membră a echipei de Expoziții și Colecții a Muzeului de Artă Modernă Stockholm (Moderna Museet),  a fost redactor-șef al revistei L’Internationale Online între 2019 și 2022, precum și lector la Academia de Arte și Design HDK-Valand, Göteborg. A fost director artistic al Konsthall C, unde a curatoriat un program despre procesul de decolonizare din Scandinavia. Are un doctorat la Universitatea Loughborough, Marea Britanie, cu „The End of the Curator: On Curatorial Acts as Collective Production of Knowledge‟. De asemenea, a fost membră a echipei curatoriale a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

Constantin Brâncuşi, născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, România, a absolvit în 1902 Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, după care a plecat spre Paris.  A fost admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, iar ulterior a fost angajat de Rodin ca ucenic, dar nu a rămas mult timp în atelierul acestuia, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic”. Şi-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier. Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică. În 1907, a realizat, în atelierul său din Paris, „Sărutul”, temă recurentă în creațiile sale.  După 1908, artistul a dat o nouă expresie sculpturii, originală, făcând trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum „Muza adormită”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Domnişoara Pogany”, „Prinţesa X” sau „Pasărea măiastră”. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”. După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul a avut prima sa expoziţie în America, în 1914, într-o galerie de artă din New York.

În Suedia, o lucrare de-a lui Brâncuși, „Le Nouveau-Né II‟, se află în colecțiile Muzeului de Artă Modernă din Stockholm (Moderna Museet).

Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, expusă până în luna ianuarie 2024 pe simezele Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, s-a impus ca unul dintre cele mai reprezentative evenimente din anul Timişoarei Capitală Europeană a Culturii 2023.  Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.