Ziua copilului, în sectorul 3, cu Nicu Alifantis și invitații săi
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-copilului-in-sectorul-3-cu-nicu-alifantis-si-invitatii-sai/

Duminică, 31 mai 2015, Primăria Sectorului 3 prin Centrul Cultural Casa Artelor vă invită în Parcul Titan-Parcul Artelor, să sărbătorim împreună Copilăria. Începând cu orele 11,00, pe scena de pe malul lacului va avea loc GALA PEPINIEREI DE TALENTE ediţia a III.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2015

Elevii cei mai talentați din atelierele de teatru, canto, literatură, arte plastice, dans, instrumente muzicale ( pian, vioară, chitară), șah, balet, gimanstică ritmică, arte marțiale și baschet, vor face parte dintr-un spectacol artistic plin de candoare și prospețime.

Începând cu ora 13,00 copiii vor primi trofee și premii din partea Primăriei Sectorului 3, înmânate de Primarul Robert Sorin Negoiţă.

Cea de-a treia ediție a programului Pepiniera de Talente (2014-2015) a numărat 5396 de cursanți-elevi, care au urmat ateliere conduse de 52 de instructori-formatori și 33 de profesori delegați, din cele 33 de școli cu clasele I-VIII din sectorul 3.

Ea a fost realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Sector 3 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Sector 3.

Pepiniera de Talente este un program gratuit dedicat tuturor copiilor din acest sector, finanţat de Primăria Sectorului 3 și organizat de Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 .

Pe parcursul întregii zile în parc va fi deschisă Expoziția în aer liber intitulată ” Ion Creangă-Amintiri din Copilărie” iar publicul va putea admira lucrările de pictură și icoanele pe sticlă realizate de elevii din Pepinieră.

Toți copiii se vor bucura de jocuri, face painting, baloane și de plimbări cu Trenulețul gratuit în Parcul Titan-Parcul Artelor.

În partea a doua a zilei, începând cu orele 17,00 copiii sectorului 3 vor primi în dar alte jocuri și surprize precum și Concertul intitulat ȘOTRON, susținut de Nicu Alifantis și invitații săi, prilejuit de lansarea celui mai nou CD cu muzică pentru copii și Cartea de colorat realizate de Nicu Alifantis împreună cu Centrul Cultural Casa Artelor și Primăria Sectorului 3.

Așadar duminică 31 mai între orele 11,00-20,00 vă invităm cu mic cu mare, în Parcul Titan-Parcul Artelor să vă bucurați de o zi frumoasă dedicată copilăriei, într-un eveniment al cărui concept este semnat de regizoarea Alice Barb.

Intrarea este liberă.

Foto: Nicu Alifantis, Ziua copilului – facebook

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).

04
/08
/21

Staruri internaționale feminine - precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili - și numeroase artiste recunoscute pentru talentul lor vin la Festivalul George Enescu.