Zola Jesus – live, în premieră la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/zola-jesus-live-in-premiera-la-bucuresti/

Artista americană Zola Jesus, una din cele mai interesante prezenţe pe scena dark wave, concertează pentru prima dată la Bucureşti, joi 9 august, de la ora 21.00, la Control Club, în cadrul turneului de promovare a noului album, Okovi. Cu versurile sale sumbre şi imaginea de prinţesă goth, Zola Jesus a atras comparaţii cu Lisa Gerrard (Dead Can Dance), Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), dar şi cu Joy Division sau Kate Bush.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2018

De origine rusă, Nika Roza Danilova cântă sub pseudonimul Zola Jesus din 2008 și are la activ cinci albume de studio. Sound-ul său combină elemente electronice, industrial, goth, dar și influențe din muzica clasică.

Pentru lucrul la cel mai recent album, Okovi (Sacred Bones Records, 2017), Nika Danilova s-a retras în pădurile Wisconsin-ului natal, compunând alături de producătorul Alex DeGroot, membru de bază al trupei sale live, 11 piese cu o puternică linie electronică și un sound greu, întunecat, o meditație profundă despre pierdere și reconciliere.

„Okovi este inspirat de întoarcerea la propriile rădăcini și de câteva traume personale. Numele albumului este un cuvânt slav ce semnifică lanțuri, cătușe. Cu toții suntem încătușați de ceva – de viață, de moarte, de corpurile și mințile noastre, de boli sau de alți oameni”, spune Danilova.

„Acest disc este un instantaneu extrem de personal despre pierdere, reconciliere, dar și despre lanțurile care ne țin legați de legile neiertătoare ale naturii.”

 

Concertul Zola Jesus de la București este organizat de Control Club, cu sprijinul OneDay.

Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei, online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și locațiile partenere Eventbook.

Foto: Zola Jesus – Santiago Felipe

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.