Zrinko Ogresta deschide Zilele Filmului Croat
https://www.ziarulmetropolis.ro/zrinko-ogresta-deschide-zilele-filmului-croat/

Lungmetrajul regizorului croat Zrinko Ogresta va deschide cea de-a doua ediţie a Zilelor Filmului Croat, pe 28 noiembrie, la Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Lungmetrajul regizorului croat Zrinko Ogresta va deschide cea de-a doua ediţie a Zilelor Filmului Croat, pe 28 noiembrie, la București.

Filmul lui Zrinko Ogresta a fost distins cu Premiul Publicului în cadrul Festivalului de Film de la Motovun în 2008 și a fost câștigător a două premii Golden Arena la Pula Film Festival în 2008 – Cea mai bună actriță și Cea mai bună imagine .

Spre deosebire de majoritatea filmelor care provin din spațiul ex-iugoslav, Behind the glass nu tratează probleme politice sau subiecte istorice (crime de război, masacre), ci o temă mai rar întîlnită în lungmetrajele care vin din această parte a Europei: un triunghi amoros.

Tocmai din acest motiv, filmul lui Ogresta a fost selecționat în festivalurile de la Roma, Cairo, Denver, Ghent și Göteborg. În 2008, Behind the glass a fost nominalizat pentru Crystal Globe în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Pe parcursul a cinci zile, toate problemele din viața lui Nikola (Leon Lucev), un arhitect de succes de 35 de ani, ies la iveală: Ana (Daria Lorenci), amantă de peste șase ani și în același timp colegă de serviciu, s-a săturat să ascundă relația și îl somează pe Nikola să divorțeze.

Citiţi şi: Zilele Filmului Croat, la Bucureşti

Soția și mama copilului său, Maja (Jadranka Djokic), vrea deasemenea ca Nikola să ia decizia finală. Indiferent pe cineva va alege, Nikola va răni pe cineva.

Zrinko Ogresta Iza stakla

Scenă din filmul regizat de Zrinko Ogresta, „Behind the glass“

Zrinko Ogresta este unul dintre cei mai importanți regizori croați, câștigător, printre altele, a două premii pentru Cel mai bun regizor în cadrul Pula Film Festival (pentrul filmele Washed Out și Red Dust), al unui Premiu Special al Juriului de la Karlovy Vary (2003) pentru Here și al premiului „Krzysztof Kieslowski” acordat la Denver International Film Festival.

Cea de-a doua ediție a Zilelor Filmului Croat va avea loc în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, la Cinema Elvira Popescu.

Zilele Filmului Croat (ZFC) este un eveniment organizat de către Ambasada Croației la București în parteneriat cu Institutului Francez, cu sprijinul Comisiei Europene.

Foto credit: Zilele Filmului Croat, Zrinko Ogresta

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.