Asociaţia Film România: „Nea Mărin Miliardar”, mai mulţi spectatori decât toate cele 200 de filme româneşti de după ’89
https://www.ziarulmetropolis.ro/asociatia-film-romania-nea-marin-miliardar-mai-multi-spectatori-decat-toate-cele-200-de-filme-romanesti-de-dupa-89/

Pelicula „Nea Mărin Miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, din 1979, a avut mai mulţi spectatori în cinematografele din România decât toate cele aproape 200 de filme româneşti realizate după 1989 la un loc, a declarat, vineri, Constantin Fugaşin, preşedintele Asociaţiei Film România (AFR).   „Cele aproape 200 de filme româneşti realizate după 1989 nu […]

Un articol de Andrada Văsii|10 ianuarie 2013

Pelicula „Nea Mărin Miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, din 1979, a avut mai mulţi spectatori în cinematografele din România decât toate cele aproape 200 de filme româneşti realizate după 1989 la un loc, a declarat, vineri, Constantin Fugaşin, preşedintele Asociaţiei Film România (AFR).

 

„Cele aproape 200 de filme româneşti realizate după 1989 nu au atras – toate la un loc! – numărul de spectatori înregistrat de un singur film al lui Sergiu Nicolaescu – «Nea Mărin Miliardar»„, a spus Constantin Fugaşin.

„Nea Mărin Miliardar”, care l-a avut în rolul principal pe regretatul actor Amza Pellea, a avut circa 7,5 milioane de spectatori în cinematografele din România, a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Fugaşin.

În schimb, toate cele aproape 200 de filme româneşti realizate după 1989, inclusiv filmele realizate de Nicolaescu după Revoluţie, au strâns împreună sub 7 milioane de spectatori în cinematografele din România, a explicat Constantin Fugaşin.

Pe de altă parte, potrivit lui Constantin Fugaşin, filmul „Nea Mărin Miliardar” a fost difuzat de zeci de ori la televizor după 1989.

„Numărul total al spectatorilor români care au văzut cele 60 de filme regizate de Sergiu Nicolaescu este de zece ori cât populaţia României – aproape 200.000.000„, a mai spus Constantin Fugaşin.

El a precizat că filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost difuzate de zeci de ori şi de diferite televiziuni. „După părerea mea se mai strâng încă 50 de milioane de spectatori care au văzut la televizor filmele lui Sergiu Nicolaescu, după 1989”, a mai spus Fugaşin.

„M-am gândit la toate aceste cifre după ce i-am auzit pe detractorii lui Sergiu Nicolaescu. El a scris istorie în cinematografia din România, nu va putea fi şters niciodată„, a mai spus Constantin Fugaşin, precizând totodată că este foarte posibil să nu se mai facă niciodată filme de complexitatea peliculelor „Mihai Viteazul” şi „Mircea”, două dintre cele mai importante şi dificile filme făcute de Sergiu Nicolaescu.

 

Sursa: Mediafax

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.

09
/01
/17

Face parte din generația tânără de actori și a absolvit două facultăți. Facultatea de Teatru de la UNATC (2010), la clasa Ion Cojar, și masterul la aceeași univesitate, la clasa conf. univ. dr. George Ivașcu și prof. univ dr. Radu Gabriel (2012), și Academia de Studii Economice București, specializarea Administrarea afacerilor în limba franceză.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

Orchestra Națională Radio susține primul concert din noul an la Sala Radio vineri, 13 ianuarie 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveția, cunoscut și apreciat în peisajul muzical european și ca dirijor de operă.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

09
/01
/17

Ediția din 2017 a Globurilor de Aur a fost dominată de musicalul "La La Land", marele favorit al serii, care a obținut toate cele șapte premii pentru care a fost nominalizat: Cel mai bun musical/comedie, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu , Cea mai bună actriţă și cel mai bun actor într-un musical/comedie, cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".