Camille Claudel 1915. Alienare
https://www.ziarulmetropolis.ro/camille-claudel-1915-alienare/

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 ianuarie 2014

CRONICA DE FILM În „Camille Claudel 1915“, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Una din mărcile pentru care îl apreciez pe dificilul cineast francez Bruno Dumont este faptul că filmele sale, şapte la număr, nu fac niciun compromis pentru a se lăsa îndrăgite sau cel puţin apreciate la prima vizionare.

Dimpotrivă, stârnesc un anume disconfort care poate intriga şi chiar alunga spectatorii nerăbdători. A doua vizionare are însă toate şansele să fie revelatoare, în sensul în care oferă acces la un discurs cinematografic bogat în cadre picturale şi portrete fruste, de o sinceritate crudă.

Este unul din lucrurile care mi se pare că îl apropie de marele cineast Robert Bresson, cel cu care a fost comparat deseori, deşi Dumont se declară deranjat de analogie. Este o comparaţie în avantajul lui Dumont, pentru că Bresson a fost în afara oricărui val sau şcoală şi, prin urmare, nu a permis apariţia unor succesori imediaţi demni de renumele său. Bresson şi-a urmat calea ca un ascet în lumea cinematografiei, aşa cum pot fi considerate şi personajele filmelor sale.

La fel ca Bresson, Dumont, cu studii de filosofie, are o înclinaţie spre tematica spiritualităţii. Protagoniştii care populează filmele lui Bresson caută diverse căi de redempţiune, articulate direct sau camuflat – de la tânărul preot din „Jurnalul unui preot de ţară” (1951) şi condamnatul din „Un condamnat la moarte a evadat” (1956), la hoţul de portofele din „Pickpocket” (1959) şi nefericita, dar minunata Mouchette din filmul omonim (1967).

Dumont este de asemenea interesat de expresii ale salvării personale, însă unele care pot contraria şi care nu se lasă uşor percepute, aşa cum este cazul în special în „Hadewijch” (2009) şi în cel mai nou film al său, „Camille Claudel 1915”, prezentat anul trecut în competiţia oficială de la Berlinală şi ajuns acum şi în cinematografele din România.

Juliette Binoche, cea care şi-a dorit să lucreze cu Dumont, un regizor ce apelează aproape numai la distribuţii formate din neprofesionişti (la fel cum proceda şi Bresson, într-o tradiţie ce se identifică, totuşi, chiar cu începuturile cinematografului), o interpretează pe sculptoriţa Camille Claudel. Născută în 1864, ea a fost sora scriitorului şi catolicului devotat Paul Claudel şi studenta şi apoi amanta sculptorului August Rodin.

Datele biografice arată că Rodin şi Camille Claudel au întrerupt relaţia, care dura de 15 ani, în 1895. La începutul secolului următor, artista prezintă semnele unui dezechilibru psihic, fiind ulterior diagnosticată cu schizofrenie. În 1913 este internată de familie într-un spital de boli mintale de la periferia Parisului, iar peste un an, odată cu începerea războiului, într-un azil similar undeva în sud-estul ţării.

Bruno Dumont adaptează liber şi fără un scenariu propriu-zis corespondenţa dintre Paul Claudel şi sora sa, dar şi înregistrăile medicale ale perioadei, şi oferă câteva fragmente dintr-un moment bine determinat, identificat încă din titlu – anul 1915. Mai exact, câteva zile în care Camille se pregăteşte pentru o vizită la azil a fratelui său, de la care speră că o va scoate de acolo – întâlnirea ţine loc de „punct culminant”, într-un film lipsit de inflexiuni narative.

În mai mult de jumătate din film, Bruno Dumont nu face decât să surprindă, aproape numai prin cadre fixe, chipul răvăşit al protagonistei (impresionantă transformarea, de-vedetizarea la care se supune Juliette Binoche) şi manifestările femeilor cu probleme mintale, supravegheate de măicuţe-asistente.

Este un stil împrumutat din documentarul observaţional, care primeşte la Dumont valenţe antropologice. Femeile cu probleme mintale din film au şi în realitate aceleaşi handicapuri, lucru care sporeşte autenticitatea demersului regizoral, dar ridică şi probleme de etică.

Totuşi, aşa cum arată şi filmele sale precedente, ceea ce-l distinge pe Dumont de oricare alt cineast francez contemporan este interesul pentru protagonişti de obicei ignoraţi, dintr-o Franţă rurală sau a micilor oraşe, ale căror temperamente la limita disfuncţionalităţii şi chipuri aspre ascund o umanitate care, în final, se impune.

camille claudel

Juliette Binoche, într-o scenă din filmul „Camille Claudel 1915”

Dumont nu ne permite să pătrundem în mintea lui Camille (din ale cărei răbufniri temperamentale primim totuşi câteva mostre), dar ajungem să-i împărtăşim perspectiva – aceea a unei femei aparent fără probleme de gravitatea iremediabilă a neajunsurilor arătate de restul pacientelor. Acest lucru se întâmplă cel puţin într-o primă fază, când spectatorul este pus în situaţia de a-şi adresa aceeaşi întrebare ca protagonista – de ce se află la un astfel de azil, când diferenţa dintre ea şi restul „colegelor” este vizibilă?

Răspunsul la întrebare este conturat însă treptat, pe măsură ce Dumont oferă informaţii suplimentare, într-un stil neconvenţional: dialogurile sunt mai degrabă monologuri prelungite, redate în cadre de mai multe minute – prilej pentru ca Juliette Binoche să-şi etaleze nuanţele expresivităţii.

Numeroasele cadre cu femeile cu boli mintale nu sunt uşor de privit, însă lipsa muzicii şi a oricăror alte trucuri ieftine face ca pacientele şi îngrijitoarele, care, cu excepţia lui Binoche, se joacă pe ele însele, să nu stârnească milă, dar nici repulsie. Este o abordare cerebrală, care încearcă să redea „normalitatea” în care a fost nevoită să-şi petreacă mulţi ani Camille Claudel, îndepărtată de arta sa, într-un film despre „încarcerare şi inactivitate”, aşa cum şi l-a propus Dumont.

„Camille Claudel 1915” a intrat de vineri, 24 ianuarie, în cinematografe, fiind distribuit de Independenţa Film.

INFO

Camille Claudel 1915 (Franţa, 2013)

Regia: Bruno Dumont

Cu: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent, Emmanuel Kauffman, Florence Philippe

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Camille Claudel 1915 – Independenţa Film

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.

11
/07
/17

Discuțiile privind viitorul actor care îi va da viață legendarului spion James Bond par să fi luat sfârșit, după ce cotidianul britanic The Mirror a relatat că producătoarea Barbara Broccoli l-a convins pe Daniel Craig să semneze pentru un al cincilea film al francizei.