Cele mai bune filme pentru tineri vin la KINOdiseea YOUTH
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-filme-pentru-tineri-vin-la-kinodiseea-youth/

Ediţia a VIII-a a festivalului KINOdiseea se va desfăşura în perioada 10-20 noiembrie, la Bucureşti, şi va include pentru prima dată o competiţie internaţională de filme pentru adolescenţi: KINOdiseea Youth.

Un articol de Liliana Matei|22 octombrie 2016

Noua secțiune va prezenta 10 filme despre maturizare, aventură și iubire, printre care „Sing Street”, „Sparrows”, „My name is Emily”, dar și filmul românesc „La drum cu tata”. KINOdiseea 2016 aduce actori și regizori premiați la importante festivaluri internaționale, care se vor întâlni cu publicul tânăr în cadrul sesiunilor de întrebări deschise.

Tematica acestui an – „You can do anything!” – se va regăsi în subiectele abordate de majoritatea filmelor din ediția acesta.

Istorii despre muzică și dragoste, consolare și maturizare, acceptare și grijă, aventură și necunoscut în cele zece filme memorabile din noua secțiune competitivă a festivalului, dedicată publicului cu o vârstă de peste 14 ani și cinefililor.

„Sparrows”, din Islanda, în regia lui Rúnar Runarsson, a câștigat premiul Golden Seashell pentru cel mai bun film la San Sebastian Film Festival, 4 premii la Les Arcs European Film Festival și se află în cursa pentru cel mai bun film la Oscarurile din 2017. Regizorul nominalizat la Oscar Rúnar Rúnarsson, tratează în acest film tranziția ezitantă a unui băiat înspre viața adultă. Personajul se luptă cu părțile întunecate ale traiului dintr-un orășel de provincie, forțat să devină bărbat.

„Sing Street”, în regia lui John Carney, ne întoarce în timp, în Dublin-ul anilor 80′, văzut prin ochii unui băiat de 14 ani pe nume Conor. Acesta caută o scăpare dintr-o casă plină de certurile părinților și probleme financiare, încercând, în același timp, să se adapteze unei noi școli, unde elevii și profesorii sunt duri.

„My Name is Emily” în regia lui Simon Fitzmaurice, este deja celebra poveste realizată prin strângere de fonduri de către Simon Fitzmaurice, în timp ce suferea de neiertătoarele simptome ale bolii neuronului motor. Regizorul irlandez este singura persoană din lume care a realizat un film în timp ce suferea de SNM. „My name is Emily” a câștigat Discovery Award la Dublin IFF. După moartea neașteptată a mamei sale și după ce tatăl ei este internat într-un spital psihiatric, Emily este trimisă la o familie adoptivă din Dublin. După ce a trăit mult timp cu speranța speranța că tatăl ei va fi externat din spital și vor trăi din nou împreună, aceasta pleacă într-o aventură alături de colegul ei, Arden, pentru a-și scoate tatăl din clinică. În aventura lor, cei dor tineri vor învăța multe depre viață, moarte și renunțare.

„La drum cu tata” în regia Ancăi-Miruna Lăzărescu, are o poveste plasată în anul 1968 și îi prezintă pe frații Mihai și Emil, de origine româno-germană, care locuiesc în Arad și au un singur lucru în comun: îngrijorarea pe care o simt față de tatăl lor bolnav. Într-o zi, sosește vestea că tatăl lor poate fi operat la Dresda, iar ei întâlnesc în calea lor spre RDG, tancurile care aveau să fie implicate în Primăvara de la Praga.

Filmele din secțiunea KINOdiseea YOUTH vor fi jurizate de un juriu de adolescenți și de un juriu de profesioniști din industria filmului, printre care se numără actrița Maria Dinulescu.

KINOdiseea este unul dintre cele mai mari festivaluri de filme pentru copii din Europa Centrală și de Sud-Est și se va desfășura la Cinema PRO, Cinema Eforie, Cinema Elvira Popescu, Noul Cinematograf al Regizorului Român și Hollywood Multiplex.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.