Creme de la creme: cine-retrospectiva anului 2013
http://www.ziarulmetropolis.ro/creme-de-la-creme-cine-retrospectiva-anului-2013/

La grande bellezza, The Congress şi Upstream Color sunt câteva dintre filmele lui 2013 pe care Cinesseur – pseudonimul unuia dintre cei mai populari şi mai apreciaţi critici de film din mediul online -, le-a inclus în “Creme de la creme”, obişnuita sa cine-retrospectivă din final de an.

Un articol de Petre Ivan|1 Ianuarie 2014

La grande bellezza, The Congress și Upstream Color sunt câteva dintre filmele lui 2013 pe care Cinesseur – pseudonimul unuia dintre cei mai populari și mai apreciați critici de film din mediul online -, le-a inclus în “Creme de la creme”, obișnuita sa cine-retrospectivă din final de an.

“Asupra unui singur lucru nu am avut nici un fel de dubiu: locul I – spune Cinesseur pe blogul său, cinesseur.blogspot.com. S-a impus de la sine. N-a fost nevoie să stau în cumpănă şi să cântăresc sau să-l compar cu potenţialii contracandidaţi. Pur şi simplu a fost… simplu. De domeniul evidenţei. Atât am avut să vă zic.

Menţiuni speciale

–          L’étrange couleur des larmes de ton corps (dir. Hélène Cattet & Bruno Forzani/Belgia+Franţa+Luxemburg/2013)

–          Blue Caprice (dir. Alexandre Moors/SUA/2013)

–          Only Lovers Left Alive (dir. Jim Jarmusch/UK+Germania+Franţa+Cipru+SUA/2013)

–          Ain’t Them Bodies Saints (dir. David Lowery/SUA/2013

Locul 15. The Spectacular Now (dir. James Ponsoldt/SUA/2013)

“I-aş zice şi The Perks of Being a Wallflower al acestui an. O privire lucidă asupra vârstei (mentale, îndeosebi) de interval: ieşirea din lăstărişul adolescenţei şi intrarea în pădurea deasă a maturităţii.”

14. The Grandmaster (dir. Wong Kar Wai/Hong Kong+China/2013)

“WKW nu mai e ce era odată, însă fiecare film al său are acel savoir faire care-l salvează de la grabnica uitare. Pointless to say probably: ca de obicei, imaginea e un regal!”

13. Computer Chess (dir. Andrew Bujalski/SUA/2013)

“Unul dintre inventatorii mumblecore-ului (What’s more indie than indie? Mumblecore!), aici într-un detour relativ mainstream pe teritoriul comediei absurd-lynchiene. Chess against the (time)machine, tras pe video, în format 4:3. Nerd-gasm, vorba aia.”

Creme de la creme

Locul 12 (Creme de la creme): Museum Hours (dir. Jem Cohen/Austria+SUA/2012)

“Viena, prin ochii unei canadience călăuzite de un gardian în Kunsthistorisches Art Museum, care cu acest prilej îşi reconsideră relaţia cu oraşul, cu urbanitatea cotidiană ce tinde să devină neobservabilă.

Nu e Viena din clipurile de promovare, nici cea din ghidurile turistice clasice. E o capitală mai curând cenuşie, lăturalnică, privită totuşi cu candoarea străinului ce descoperă un miracol la fiecare colţ de stradă, chiar şi sub forma unei suliţe în alb şi roşu, şi filmată deliberat în maniera unui amator atras de porumbei, alei mărginaşe, frunze uscate şi, în general, de ce cele mai simple contraste şi reflexii.

În aceeaşi măsură, e şi o fascinantă călătorie printre tablourile expuse în muzeu, privite prin ochii vizitatorilor, ai angajaţilor şi nu în ultimul rând, ai gardianului cu voce melodioasă (Bobby Sommer) şi imaginaţie bogată, care-şi petrece orele de serviciu căutând oddities în picturile lui Bruegel sau Bosch.”

11. Câinele japonez (dir. Tudor Cristian Jurgiu/România/2013)

“Lungmetraj de debut construit în jurul unui personaj nu prea vorbăreţ (Rebengiuc), lovit de ape la fel ca tipul din filmul de la poziţia a zecea. Spre deosebire de acesta, el rămâne fără casă din cauza inundaţiilor, iar lupta pe care o dă e mai mult cu el însuşi.”

10. All Is Lost (dir. J.C. Chandor/SUA/2013)

“Acesta chiar e un film într-un singur personaj (Redford), fără dialoguri sau jurnal citit din off când ţi-e lumea mai dragă, fără artificii inutile. Om şi ocean, atât, într-o disproporţionată luptă care pe care.

Decizie hipercorectă din partea regizorului: mai multă vorbărie ar fi însemnat un balast inutil, adică exact ceea ce se petrece în Gravity, unde mai puţină trăncăneală ar fi fost, fără îndoială, un avantaj.”

9. Nebraska (dir. Alexander Payne/SUA/2013)

“Road movie cu vână existenţialistă, o privire tandră şi ironic-meditativă asupra unei Americi despre care aplicanţii la loteria vizelor n-au nici cea mai vagă idee. Că dacă ar avea, s-ar mai gândi o dată.

Bruce Dern e monumental în rolul tatălui aproape ramolit şi încăpăţânat care-şi obligă fiul să-i ducă la îndeplinire o idee fixă: revendicarea unui iluzoriu premiu de 1 milion de dolari.

Revelaţia vine, însă, din partea lui June Squibb, actriţă cu care Payne a mai lucrat în About Schmidt. Acolo nu i-a oferit o partitură prea generoasă, în schimb s-a revanşat acum, dându-i ocazia de a fura literalmente prim-planul ori de câte ori apare.”

8. Nobody’s Daughter Haewon (dir. Hong Sang-soo/Coreea de Sud/2013)

Creme de la creme

Locul 7 (Creme de la creme): Upstream Color (dir. Shane Carruth/SUA/2013)

“Un SF demn de Cronenberg la nivel de concept, transpus vizual în termenii poetici ai lui Malick. Fără să exagerez cu analogiile, aş îndrăzni să afirm că filmul ăsta e versiunea cinematografică a Ritualului primăverii de Stravinski.

E un SF modulat când pe notele joase, când pe cele înalte ale descrierii naturii umane în toată splendoarea şi urâţenia ei, construit înadins să tullbure falsul confort al dinainte ştiutului şi să problematizeze pe teme care încă par basme (furtul de identitate prin metode ce eludează arcanele legislative).

O experienţă senzorială intensă şi tulburătoare. Filmul lui Carruth (al doilea după Primer, pentru cei ce nu ştiu de unde să-l ia) ar putea schimba regulile cinema-ului dacă va găsi suficienţi adepţi. Sau susţinători.””

Creme de la creme

Locul 6 (Creme de la creme): The Congress (dir. Ari Folman/Israel+Germania+Polonia+Luxemburg+Franţa+Belgia/2013)

O scrisoare de dragoste pentru Robin Wright inspirată de un roman de Stanislav Lem. [review in progress]

5. Before Midnight (dir. Richard Linklater/SUA/2013)

4. The Counselor (dir. Ridley Scott/SUA/2013)

“Nu e un crowd pleaser şi nici convenţional nu e. Ba mai mult, în raport cu standardele comerciale impuse în mod curent de Majors se poziţionează la polul opus.

Până şi concesia pe care destule neo-noir-uri o mai fac pentru a combate crisparea ce pune stăpânire pe un public obişnuit cu alt mod de operare (a se vedea, de ex., rezolvarea customer oriented din Body Heat-ul lui Lawrence Kasdan, dar lista e mult mai lungă) se transformă aici, subtil, într-o caricatură.

Culmea, inclusiv o parte din criticărimea scrobită s-a ofuscat din cauza acestei abateri de la norme! Dacă adăugăm lipsa de compasiune faţă de personaje (preponderent luzări care, într-un roman poliţist cu Phil Marlowe, mor la paginile 76 sau 83 şi nimeni nu le plânge de milă), cruzimea explicită şi omniprezenţa senzaţiei de fatalitate, se conturează destul de limpede o formulă ce poate justifica receptarea ultradivizată de care a avut parte The Counselor.

Reacţiile negative sunt generate, paradoxal, de calitatea specială, nehollywoodiană, a scriiturii lui Cormac McCarthy, total şi-n mod fericit ruptă de tipare sau de feedback-ul focus grupurilor de consumatori.

Ba mai mult, străbătută şi de o blândă afecţiune pentru trecutul glorios al unor genuri cândva în vogă.”, notează Cinesseur pe blogul său.

3. Frances Ha (dir. Noah Baumbach/SUA/2012)

Creme de la creme

Locul 2 (Creme de la creme): Ex aequo: Only God Forgives (dir. Nicolas Winding Refn/Danemarca+Thailanda+SUA+Suedia/2013) & Inside Llewyn Davis (dir. Ethan & Joel Coen/SUA/2013)

1. La grande bellezza (dir. Paolo Sorrentino/Italia+Franţa/2013)

Foto cu “Creme de la creme” by Cinesseur: – La grande bellezza, Museum Hours, Upstream Color, The Congress, Only God Forgives & Inside Llewyn Davis – Cinemagia

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

16
/03
/17

Scris şi regizat de Paul Negoescu, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).

16
/03
/17

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii și îndrăgostiții de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecția filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.

16
/03
/17

CRONICĂ DE FILM „Silence”, cel mai nou film al legendarului regizor american Martin Scorsese, realizat după un roman japonez, aspiră la clasicism.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care răsplătește anual performanța în cinematografia românească, va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.

Page 1 of 16712345...102030...Last »