„Cum am învăţat să conduc“ – o iubire interzisă
http://www.ziarulmetropolis.ro/cum-am-invatat-sa-conduc-o-iubire-interzisa/

CRONICĂ DE TEATRU În spectacolul semnat de Eugen Gyemant la Teatrul de Comedie, iubirea şi lecţiile de şofat se servesc împreună. Se adaugă un strop de extravaganţă şi voilà, reţeta unei viziuni regizorale remarcabile.

Un articol de Teodora Gheorghe|15 Ianuarie 2014

CRONICĂ DE TEATRU În spectacolul semnat de Eugen Gyemant la Teatrul de Comedie, iubirea şi lecţiile de şofat se servesc împreună. Se adaugă un strop de extravaganţă şi voilà, reţeta unei viziuni regizorale remarcabile.

„Cum am învăţat să conduc“ este un manual de instrucţiuni pentru utilizarea Vieţii. Dar, ca orice manual, se uită şi rămâne suspendat în negura timpului, mai precis prin anii ’60.

Sentimentul unei nostalgii dureroase străbate întreaga poveste. Maşina devine un simbol al destinelor încrucişate la răspântia dintre moarte şi iluzia fericirii. Nu destinaţia contează, ci micro-universurile create acolo.

Mititica (Ioana Anastasia Anton) şi unchiul Peck (Şerban Pavlu) se întâlnesc în secret în singurul loc unde inocenţa nu-şi cere dreptul. Sunt condamnaţi pentru că s-au născut la sfârşitul propriei vieţi – copii bătrâni cu vise frânte. Valsează pe marginea prăpastiei minţindu-se că nu vor cădea niciodată.

Familia puştoaicei este perfect disfuncţională, justificând într-o oarecare măsură rebeliunea Mititicăi. Nu-i uşor să fii ţinta aluziilor indecente ale bunicului (Alexandru Conovaru) sau întruchiparea regretelor din trecut ale mamei semi-alcoolice (Smaranda Caragea).

Totuşi, ea se revoltă nu pentru a scăpa de calvarul de acasă, ci în virtutea unei pasiuni latente prea puţin conştientizate. Discuţiile de la masă se învârt inevitabil în jurul subiectelor tabu din care răzbate ecoul frustrărilor personale, dar şi răsăritul unei noi ere. Emanciparea femeii o prinde pe Mititica cu piciorul pe acceleraţie şi cu radioul aprins.

Într-un fel, ea reprezintă proiecţia dorinţelor reprimate ale mamei, ale cărei monologuri amuzante ne vorbesc despre propriile escapade deşănţate.

Citiţi şi: INTERVIU Eugen Gyemant, regizor: „Orice artă are o componentă politică“

Mititica este o Lolita ceva mai melancolică, cu o dezinvoltură calculată. Alura copilăroasă a Ioanei Anastasia Anton rimează perfect cu personalitatea eroinei. Din spatele zâmbetului ingenuu se citeşte o maturitate precoce. Şi ce cuplu frumos formează împreună cu Şerban Pavlu, care îşi trăieşte de-a dreptul personajul, demonstrând că stăpâneşte toate nuanţele psihologiei unui bărbat aflat în plină criză.

Să fie vorba de vârsta a doua? Sau poate de o vârstă nedefinită când apare pentru prima oară sentimentul inutilităţii. Unchiul Peck nu ştie când să apese pedala de frână şi goneşte spre autodistrugere. Trauma războiului este doar un pretext al unei suferinţe camuflate. El este în esenţă un neadaptat şi se foloseşte de obsesia erotică pentru nepoata lui pentru a-şi clădi o identitate în care să nu mai fugă de el însuşi.

cum am invatat sa conduc regia eugen gyemant

Scenografia lui Tudor Prodan îţi oferă prilejul unei splendide călătorii în timp. Pe un ecran central, ca de cinema, rulează în permanenţă fragmente din filme vechi. Cu toate astea, povestea nu este spusă în alb-negru, ci cu lumini albastre şi roşii, sugerând intimitate şi senzualitate. Acelaşi ecran serveşte drept indicator temporal, marcând datele semnificative din trecutul Mititicăi. Şi unde mai pui că iubirea interzisă se conturează pe fundalul unui repertoriu cuceritor de melodii retro.

Deznodământul piesei se lasă aşteptat, prelungindu-se destul de mult după o veste groaznică şi după maturizarea finală a Mititicăi – evenimente care în aparenţă conduc drama la apogeu, în contextul cronologiei din calendarul vizual.

Poate că poveştii îi este dat să trăiască mai mult, însă la un moment dat pendularea trecut-prezent atenuează nedorit încărcătura tragică de până atunci. Se crează astfel pretextul uneui soi de dezbatere “afterrmath” care ar putea foarte bine să lipsească.

Eugen Gyemant merită descoperit şi apreciat. „Cum am învăţat să conduc” este dovada. Spectacolul este realizat în cadrul proiectului “NOI la Sala NOUĂ”, care susţine tinerii regizori.

INFO

Teatrul de Comedie, Sala Nouă

Cum am învăţat să conduc, de Paula Vogel

Spectacolul se joacă joi, 16 ianuarie, de la ora 19.00

Unchiul Peck: Şerban Pavlu
Mititica: Ioana Anastasia Anton
Mătuşa Mary / Bunica / Judy: Delia Nartea
Mama / Sally: Smaranda Caragea
Bunicul / Jerome / Chelner: Alexandru Conovaru

Regia: Eugen Gyemant
Scenografia: Tudor Prodan

Durata spectacolului: 1h 50 min; Spectacol nerecomandat copiilor sub 14 ani.

Click aici pentru bilete online

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (Viena şi Milano) şi o garderobieră (Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

29
/05
/17

Eşti un pic circumspect, te uiţi la prăjiturica maro modestă şi tăcută, mustăceşti, respiri adânc, înfigi linguriţa în ea şi un val tumultuos de ciocolată năvăleşte în farfurie. Aşa a început festCO 2017. Întâi părea destul de tăcut şi închis în carapacea lui şi apoi a izbucnit că o lavă de ciocolată care îţi inundă simţurile.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

27
/05
/17

A fost premieră la UNTEATRU, „Hughie”, piesă de Eugene O’Neill, în regia lui Alexa Visarion, cu Richard Bovnoczki și Andrei Seușan.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

Page 1 of 62112345...102030...Last »