Festivalul de Film Experimental începe în decembrie cu trei noi programe
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-film-experimental-incepe-in-decembrie-cu-trei-noi-programe/

Festivalul de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) va avea loc în perioada 11 – 15 decembrie şi va aduce cinefililor câteva dintre cele mai îndrăzneţe pelicule româneşti şi străine ale anului.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Festivalul de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) va avea loc în perioada 11 – 15 decembrie şi va aduce cinefililor câteva dintre cele mai îndrăzneţe pelicule româneşti şi străine ale anului, dar şi titluri din selecţia celor mai importante evenimente de gen.

Din 11 decembrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, cinefilii se vor putea delecta cu selecţii din programele celor mai importante evenimente europene de cinema, prezentate la Bucureşti prin intermediul parteneriatelor culturale unice în România realizate de Festivalul de Film Experimental şi devenite colaborări de tradiţie ale evenimentului.

Astfel, BIEFF se bucură, din 2012, de sprijinul direct al unuia dintre autorii care au scris istorie în cinema-ul contemporan, Peter Greenaway, preşedintele onorific al festivalului. Alături de celebrul cineast britanic şi împreună cu invitaţii surpriză ai acestei ediţii, care vor fi dezvăluiţi în curând, Festivalul de Film Experimental doreşte să promoveze o dată în plus cinematografia română atât pe plan local, cât şi internaţional.

Pe lângă programele devenite deja de tradiţie, Competiţia Internaţională şi Experimente cinematografice româneşti, în acest an, BIEFF lansează trei noi programe, cu totul speciale. În cadrul Golden Shorts – Best Films in Major Festivals, Festivalul Internaţional de Film Experimental va prezenta câştigătorii premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la cele mai importante evenimente de gen europene, precum cele de la Cannes, Berlin, Locarno şi Veneţia.

Cinematografie, coregrafie şi  premiere la Festivalul de Film Experimental

De asemenea, programul Cine-Dans din Olanda propune o întâlnire inedită între cinema şi coregrafie.

Totodată, Miracolul Portughez prezintă în premieră în România cele mai interesante scurtmetraje realizate în Portugalia în ultimii doi ani, filme care s-au bucurat de un impresionant succes în circuitul festivalier internaţional.

Citiţi şi: BIEFF aduce câştigătorul Leopardului de Aur 

Din programul de anul acesta nu vor lipsi secţiunile speciale inaugurate în ediţiile precedente şi dedicate filmelor din Quinzaine des Réalisateurs, secţiune a Festivalului de la Cannes al cărei centru de interes îl reprezintă tendinţele radical inovatoare din cinematografia contemporană, IDFA – International Documentary Film Festival Amsterdam, cel mai important festival european de film documentar, care prezintă la Festivalul de Film Experimental secţiunea sa destinată documentarului experimental şi experimentului documentar.

Vor mai fi şi filme de la Paradocs, legendarul Festival de Scurtmetraj de la Oberhausen, Muzeul Naţional de Artă Modernă Centre Pompidou din Paris, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, unul dintre cele mai importante centre de educaţie artistică din Europa, care dezvoltă tinere talente din întreaga lume sub îndrumarea unor artişti recunoscuţi, precum Jean-Luc Godard, Tsai Ming-Liang, Bruno Dumont şi João Pedro Rodrigues, şi EYE Film Institute Netherlands, cea mai importantă instituţie destinată difuzării şi distribuţiei filmului contemporan olandez.

Festivalul de Film Experimental

„Order of service“va rula la Festivalul de Film Experimental

Festivalul propune şi la ediţia de anul acesta evenimente educative, precum workshopul de film realizat în colaborare cu Nisi Masa – European Network for Young Cinema, care le va oferi şansa artiştilor români să lucreze timp de o săptămână împreună cu colegi şi traineri din întreaga Europă, iar la final să îşi adauge în portofoliu un film.

Seminariile Festivalul de Film Experimental, precum şi întâlnirile în cadru non-formal vor completa oferta de formare profesională a festivalului, notează Mediafax.

Foto credit: Festivalul de Film Experimental

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.