Festivalul „Enescu”, prima săptămână de bucurie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-prima-saptamana-de-bucurie/

FOTOREPORTAJ Concertele unor solişti pe care în România îi vezi o dată la doi ani, aplauze în picioare, bisuri multiple, pahare cu vin spumant, desene colorate pe asfalt şi artă contemporană în centrul Bucureştiului. Festivalul „Enescu” se aude şi se vede bine.

Un articol de Adina Scorţescu|6 septembrie 2013

Festivalul Enescu. De pe 1 pe 28 septembrie, de la ora 10 dimineața, până noaptea la 12 (în week-end), în București poți asculta concerte de muzică clasică la Universitatea Națională de Muzică, la Ateneul Român și la Sala Palatului. La unele evenimente intrarea este liberă, la altele – precum concertele soliștilor faimoși -, biletele s-au epuizat din luna aprilie.

O plimbare prin orașul muzical poate începe pe Bd. Magheru, unde, în colțul opus McDonald’s-ului de la Romană, te așteaptă zâmbitor George Enescu, așezat pe scaun, cu capul înclinat, zâmbind. Statuia lui Constantin Baraschi a fost instalată acolo duminica trecută, în prima seară de festival. E în jur de 6.30 seara, iar vântul de toamnă tremură frunzele, dar și viorile din sticlă agățate între copaci în Parcul Colțea, aproape de Piața Universității. Sunt proiectul Iuliei Năstase, o artistă de 23 de ani care visează să redea în sticlă esența viorii. Nu se aude muzică, ci se aud doar claxoanele maşinilor din intersecţie.

statuie Enescu

Statuia lui George Enescu, creată de Constantin Baraschi 

Seara, la Sala Palatului

În faţa Sălii Palatului auzi forfota oamenilor care așteaptă să intre la concert: doamne în rochii de seară, studenți în blugi, cu vioara în spate, jurnaliști care se înghesuie la intrarea pentru presă, pensionari în costume bleumarin. Unii întreabă de un bilet în plus, alții își scot relaxați invitațiile din buzunarul de la piept.

Pe la ora 7, se fac poze lângă statuile cu alură de om grăbit (care și-a pierdut capul), se ronțăie ștrudele cu broccoli și brioșe cu ciocolată la bufetul Sălii Palatului, se cumpără CD-uri, se răsfoiesc volume despre muzică, la standul Cărturești. Şi se bea vin spumant, din pahar înalte de plastic.

Citiţi şi: Festivalul Enescu: prima zi în cinci declaraţii

Când bate gongul, lumea urcă pe scările laterale, care duc înspre sala despre care dirijorul Cristian Mandeal spunea că are o acustică „de conservă” (adică prelucrată tehnic, spre deosebire de cea de la Ateneu, care este naturală). Dar discuțiile despre sonorizare, despre cum se comportă partida de suflători sau cum interacționează corul cu orchestra le auzi mai ales pe buzele muzicologilor și melomanilor cu experiență. Oamenii „de rând” se bucură de apariția în rochie roșie, mini a pianistei de 26 de ani Yuja Wang și de melodiile recognoscibile din Concertul pentru pian al lui Ceaikovski.

După concert, merg să ia autografe. Chinezoaica stă pe scaun, la standul Editurii Humanitas și afișează zâmbetul acela plat, care poate să însemne orice, pe care îl asociezi cu fețele turiștilor japonezi, veniți în vacanță în Europa. O femeie la vreo 30 de ani îi admiră rochia cea nouă (neagră, cu un umăr dezgolit) și pantofii gri cu tocuri înalte: „Ce drăguță e!”

Yuja Wang

Festivalul Enescu. Pianista Yuja Wang, după concertul pe care l-a susținut la Sala Palatului

Cu o seară înainte, publicul l-a aplaudat pe Radu Lupu, pianistul român stabilit în Elveția, care a acceptat să vină să cânte la Sala Palatului numai la insistențele prietenului său Daniel Barenboim, alt pianist celebru. Pentru un meloman, să-i vadă pe ambii pe scenă, într-un concert pentru două piane de Mozart, e ca și cum un microbist ar ajunge pe stadion la un meci în care joacă Messi. Anticipează momentul luni de zile și îl respiră apoi prin toți porii. După care scrie pe blog sau pe Facebook: „Genial! Aseară am amuţit.“

Radu Lupu si Daniel Barenboim

Pianistul român Radu Lupu (centru) și pianistul (și dirijorul) israelian Daniel Barenboim

Noaptea, la Ateneu

După al doilea sau al treilea bis, la final de spectacol, vreo câteva zeci de persoane se îndreaptă grăbite spre Ateneu, unde – vineri, sâmbătă şi duminică -, au loc „concertele de la miezul nopţii“. Încep la 10 jumătate şi au atmosfera aia un pic ireală, ceva între Noaptea de Înviere şi cea de Anul Nou, când lumea se afişează cu ţinuta cea mai elegantă din dulap. Nu lipsesc nici focurile de artificii, căci cam aşa se simte muzica pe care o cântă Cameron Carpenter, un american de 32 de ani, cu alură de vedetă pop (pe jumătate ras în cap, cu maiou negru, foarte decoltat şi sacou înflorat).

Stă aşezat pe bancheta de la orgă, cu spatele la public şi îşi mişcă picioarele (pe 13 pedale) şi mâinile (pe trei rânduri de claviatură) ca un păianjen colorat care dansează. Cântă Bach, Chopin şi trei compoziţii pe care le improvizează. Înainte de a cânta, anunţă lucrările la microfon, în engleză, cu vocea sigură a omului care a mai vorbit la sute de concerte. După ultimele acorduri, mâinile prelungesc mişcarea şi se aruncă în stânga, sus, de parcă ar proiecta resturile de sunet în aer. Şi tot omul ştie că poate să aplaude.

Cameron Carpenter

Organistul american Cameron Carpenter, la finalul concertului de la Ateneul Român

Sunetele oraşului

Pe trotuarul de lângă Muzeul de Artă şi Sala Palatului, în parcarea de lângă Ateneu şi în jurul statuii lui Carol I, artiştii din cadrul „Bucureştiului creativ“ (componenta nemuzicală a Festivalului) au desenat portative, stele, cheia Sol şi îndemnuri în limba engleză: „Walk“ (plimbă-te), „Listen“ (ascultă), „Stop to Enescu” (oprește la Enescu).

Desene Enescu

La ora 11 noaptea, autobuzele sunt aproape goale, dar în Piaţa Universităţii, în jur de 1000 de persoane protestează împotriva proiectului de la Roşia Montană. „Uniţi/ Salvăm/ Roşia Montană!“ Jandarmii, aşezați pe două rânduri, în costume bleumarin, cu protecţie de cauciuc în jurul braţelor, îi înconjoară din toate părţile.

protestatari rosia montana

Se  aud cântece şi lozinci indescifrabile. Mai jos, în pământ – scârţâitul metroului care intră în staţie. „Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia Piaţa Unirii, cu peronul pe partea stângă.“

Foto Festivalul Enescu: Andrei Gîndac (imagini din concerte), Adina Scorțescu

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

23
/03
/18

Un domn de culoare încântător și o... "wonderful version of All Of Me". Live in Frankfurt , in timpul Festivalului Musikmesse de la Frankfurt

22
/03
/18

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)... Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie și vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

21
/03
/18

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești,  Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. 

19
/03
/18

 În ziua în care Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlinește 21 ani de existență, violonistul Alexandru Tomescu va cânta la ParkLake Shopping Center din București, într-un eveniment din cadrul campaniei “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 18.00.

19
/03
/18

În această seară, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor "Dinu Lipatti" din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural - educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român.

15
/03
/18

Gărâna Jazz Festival anunță cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin. Cu un public internațional din ce în ce mai numeros, Gărâna, satul dintre munți, va găzdui patru zile de concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz.

15
/03
/18

Formația art-pop Fierbințeanu lansează videoclipul Corporate America, primul single de pe albumul The Great Scheme Of Things, care va apărea în această toamnă. Lansarea clipului are loc cu câteva zile înaintea spectacolului The Great Scheme Of Things, programat pentru duminică, 18 martie, la Centrul Național al Dansului București (CNDB - Bd. Mărășești nr. 80-82, Sector 4).

12
/03
/18

În serile de  joi, 15 și vineri, 16 martie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de  dirijorul rus Valentin Urypin, va avea în program Variațiunile cinematografice, de Dumitru Capoianu, Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin și Simfonia nr. 2, op. 73, în re major de Johannes Brahms.

10
/03
/18

În 2016, la numai 10 ani, Eva Garet câștigă concursul și trofeul "Lira de Aur”, fiind cea mai tânără câștigătoare din istoria competiției cu o tradiție de aproape 40 de ani. Cu această ocazie, prof. univ. dr. Vlad Dimulescu, președintele juriului, declara: “… s-a desprins un mic geniu: Eva Garet este în acest moment, din punctul meu de vedere, unul din cele mai frumoase talente pe care le are ţara noastră şi aici mă refer nu doar la pian, mă refer la artă, în general şi la muzică, în special."

05
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 50 de ani de la prima ediţie a Festivalului International Cerbul de Aur. Festivalul (spectacol -concurs de interpretare) a lansat de-a lungul timpului vedete cprecum: Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas.

03
/03
/18

Marţi, 6 martie 2018, de la ora 19:00, Filarmonica George Enescu şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură vă invită la Ateneul Român, pentru un concert de muzică barocă susţinut de Musica Ricercata Orchestra - prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înfiinţată de un dirijor român. Dirijor, Gabriel Bebeşelea.

01
/03
/18

I-ați fredonat numeroase melodii, de la muzica animației ”Maria Mirabela”, la compozițiile din ”Lăutarii” și ”Șatra”. Astăzi, cel mai cunoscut compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, împlineşte 81 de ani. Și, dacă nu știați, în anul 2014 UNESCO a inclus valsul lui Eugen Doga din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară” între cele patru capodopere muzicale ale secolului XX...

28
/02
/18

Dirijorul german Christoph Adt, un nume familiar publicului de la Sala Radio, revine la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 28 februarie, de la ora 19.00. Protagonistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, un muzician foarte activ, protagonist al turneelor Vă place ...?, care au cucerit publicul pe scenele din România în ultimii ani.