Când muzica lui Enescu inundă orașul
https://www.ziarulmetropolis.ro/c%c3%a2nd-muzica-lui-enescu-inund%c4%83-ora%c8%99ul/

În august 2017 stăteam de vorbă cu dirijorul Cristian Lupeş (între timp a devenit şi managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu) despre ce reprezintă pentru el, muzicianul şi omul, Festivalul Internaţional George Enescu. El, ca şi mulţi alţii, a remarcat, printre altele, faptul că Bucureştiul se schimbă în septembrie.

Un articol de Nona Rapotan|22 iulie 2019

Pentru noi, melomanii, orașul capătă alte culori, oamenii poartă cu ei alte emoții (dintre cele mai frumoase sau frumos colorate), strada nu mai este atât de zgomotoasă. Scepticii ar spune că impresiile sunt datorate concertelor susținute de marile orchestre ale lumii sau de marile voci venite special la București să cânte muzica lui Enescu. Lor le răspund că muzica devine pretext și că în astfel de momente realizăm cât de  mic este pasul dintre „zgomotul și furia orașului” și „serenitatea tomnatică a capitalei”.

Iubitorii muzicii enesciene și clasice au vrut să prelungească starea de bine și să o poarte cu ei oriunde,  așa se face că de la o ediție la alta numărul concertelor susținute în țară (sub umbrela Festivalului) a crescut, evenimentele culturale conexe s-au înmulțit și diversificat din punctul de vedere al conținutului în sine. Rezultatul direct? Ediția 2019 este, cred, cea mai generoasă din toate punctele de vedere, dar mai cu seamă din perspectiva evenimentelor culturale conexe, cele care vin să completeze universul sonor și să-i dea culoare și dimensiuni artistice nebănuite.

Anul acesta, unsprezece orașe din România vor organiza concerte în Festivalului Internațional George Enescu; cifra este cu atât mai impresionantă dacă ne aducem aminte prin ce crize financiare a trecut cultura românească de la începutul anului încoace. Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț sunt orașele unde veți putea asculta concerte susținute de artiștii internaționali împreună cu ansamblurile și orchestrele locale.

Slăbiciunea mea? David Grimal! Unde îl veți putea asculta? La Cluj-Napoca și Sibiu.

Așadar, dacă vă aflați în vacanță sau în trecere în unul din cele două orașe, la început de septembrie, nu ratați întâlnirea cu marele muzician francez.

În 2019, Festivalul Internațional George Enescu va fi internațional și din punct de vedere teritorial. Cu alte cuvinte, vor fi concerte în cinci țări și șapte orașe din Europa și Canada: Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova sunt țările unde iubitorii muzicii lui Enescu își pot da întâlnire. La Dresda le veți putea asculta asculta pe cunoscuta violinistă Sarah Chang și pe soprana Kristine Opolais. La Liège dirijorul Gergely Mandaras conduce pe 2 septembrie Suita pentru orchestră Nr.2, Op.20, de George Enescu. Pe 20 septembrie la Chișinău, va avea loc un concert dedicat Festivalului, în viziunea Orchestrei Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. În cadrul concertului programat la Toronto sunt incluse în seria intitulata „Tribut lui George Enescu” Toccata din Suita pentru pian Op. 10 și Impromptu concertant. Același Impromptu concertant se va auzi și la Vaughan, pe 15 septembrie. Pe 22 septembrie, violonistul Alexandru Tomescu interpretează, tot la Toronto, în cadrul unui program mai amplu care include și lucrări de Bach, Beethoven, Kriesler sau Piazzolla și compoziția „Scripcarul” de George Enescu.

From Classic to Jazz este unul dintre cele mai așteptate evenimente pentru mine. Jazzul românesc se poate mândri la ora actuală cu cel puțin trei mari voci, una dintre acestea îi aparține Teodorei Enache. Ea, împreună cu echipa ei, vor interpreta în cheie de jazz Rapsodia I și Rapsodia a II-a de George Enescu. Ce să-ți dorești mai mult de la un astfel de concert? Haideți să ne bucurăm împreună de talentul unic și profesionalismul Teodorei Enache pe 9 septembrie la Teatrul Național din București (n.m. – acustica sălii este excelentă – am testat-o cu prilejul câtorva concerte cu arii din opere celebre).

Generațiile viitoare de muzicieni trebuie pregătite din timp, cu alte cuvinte trebuie să le dăm șanse copiilor să se întâlnească cât mai des cu muzica de cea mai bună calitate. De aceea cred că unul dintre cele mai frumoase proiecte muzicale, care vin să completeze agenda Festivalului Internațional George Enescu – ediția 2019 este Orașul cântă, derulat cu sprijinul și implicarea directă a celor de la Cantus Mundi. Ei vor îmbrăca Bucureștiul într-o haină muzicală între 31 august – 23 septembrie 2019 și îi vom putea urmări în parcuri, dar și în muzee: Parcul Regele Mihai I al României (Sectorul 1), Parcul Circului de Stat (Sectorul 2), Parcul Unirii (Sectorul 3), Parcul Tineretului (Sectorul 4), Parcul Sebastian (Sectorul 5) și Parcul Drumul Taberei (Sectorul 6); Muzeul Municipiului București, Muzeul Theodor Aman, Muzeul vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici. Dacă aveți drum în unul dintre cele patru centre comerciale – Băneasa Shopping City, Mega Mall, Afi Cotroceni și Sun Plaza  – ei bine, s-ar putea (cu puțin noroc) să-i întâlniți și pe cei de la Cantus Mundi. Orașul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Național Cantus Mundi prin Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu susținerea CBRE România, sub egida Festivalului Internațional George Enescu.

Festivalul Internațional George Enescu de anul acesta cucerește și muzeele. Așa se face că veți putea audia muzica marelui compozitor român, dar și pe cea a altora mari muzicieni în spațiile generoase ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu, Muzeul Aman, Muzeul vârstelor, Muzeul Mina Minovici. Programul este susținut de artiști români și străini, oferă o experiență muzicală intimă și este concentrat pe recitaluri și muzică de cameră.

Fiindcă am ajuns să vorbim despre muzee, un alt proiect foarte interesant, care se va desfășura tot în cadrul Festivalului Internațional George Enescu – ediția 2019, este proiectul Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala –  o istorie ilustrată a muzicii în viața românilor, începând cu secolul al XIX-lea și până în zilele noastre. Expoziția va putea fi văzută la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), începând cu data de 15 iulie și constituie o avanpremieră tematică pentru Festivalul Internațional George Enescu, ediția 2019. Vizitatorii vor vedea exponate care ilustrează modul în care se asculta muzica la români începând cu anul 1830, când întâlnirea cu acest gen de artă avea loc, în special, acasă, în spațiul restrâns al protipendadei urbane.  Expoziția Muzica de acasă – Cum alungăm plictiseala va fi accesibilă publicului pe toată durata Festivalului, fiind un prilej de a extinde experiența întâlnirii cu muzica dincolo de concertele din sălile de spectacol.

Pe tot parcursul ediției de anul acesta, în holul Ateneului Român vor fi expuse cinci scrisori inedite scrise de George Enescu. Dar pe lângă această oportunitate, mai există un proiect dedicat imaginilor lui Enescu. Festivalul Internațional George Enescu și Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte au organizat în premieră Concursul Național de Artă intitulat Imaginile lui Enescu.

Concursul beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici și al Institutului Cultural Român, iar implementarea proiectului va fi realizată cu sprijinul Proiectului Cultural Contemporanii. Lucrările selectate în concurs vor fi publicate ulterior pe site-ul oficial al Festivalului și vor fi expuse la Biblioteca Națională a României, în perioada 16-22 septembrie, în ultima săptămână a Festivalului. Piesele alese spre ilustrare pentru această primă ediție a concursului sunt: (1) „Impresii din copilărie”, pentru vioară și pian, opus 28, (2) Uvertura „Vox Maris”, (3) Suita nr. 3 pentru orchestră – „Săteasca”,  Op. 27, (4) Suita nr. 2 pentru pian în re major, (5) Suita nr. 3 pentru pian, opus 18 și (6) „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”, opus 15. Pe lângă faptul că este foarte interesantă selecția piselor muzicale, mi se pare cu adevărat revelatorie întâlnirea dintre artiștii plastici și muzicieni, o  întâlnire de care nevom putea bucura cu toții.

După cum observați, la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional Geoge Enescu avem suficiente ocazii și spații ca să ne întâlnim cu creatorii de universuri sonore, cu muzica marelui compozitor, dar și a altora, cu alte cuvinte avem nenumărate prilejuri să vedem cum se schimbă în bine viața Bucureștiului, dar și a celorlalte orașe. E unul din miile de motive pentru care acest festival trebuie să meargă mai departe. Lumea în armonie este sloganul ediției 2019 și cred că la sfârșit de septembrie vom putea spune că nu, nu e doar un vis frumos să crezi că poți face parte dintr-o astfel de lume.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.