Festivalul International de Film Bucuresti: retrospectivă la NCRR
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-bucuresti-retrospectiva-la-ncrr/

Cele mai bune filme de la Festivalul International de Film Bucuresti se întorc între 7 – 10 octombrie 2013 la Noul Cinematograf Al Regizorului Român.

Un articol de Andrada Văsii|2 octombrie 2013

Cele mai bune filme de la Festivalul International de Film Bucuresti se întorc între 7 – 10 octombrie 2013 la Noul Cinematograf Al Regizorului Român (NCRR).

Iubitorii filmelor de artă au motiv de bucurie: B-EST IFF revine cu producții semnate de cei mai buni regizori și cu invitați surpriză, care vă vor provoca la discuții aprinse.

La NCRR aveți ocazia de a viziona în exclusivitate producții de top incluse în programul B-EST IFF. Retrospectiva va fi deschisă de câștigătorul trofeului de la Festivalul International de Film Bucuresti: „Blancanieves“, al regizorului spaniol Pablo Berger, o reinterpretare a clasicului basm „Albă ca Zăpada“, cu acțiunea plasată în lumea toreadorilor din Sevilla anilor ’20.

Juriul B-EST IFF a decernat premiul  „pentru reușita combinare dintre un omagiu plin de imaginație adus cinematografului mut și o actualizare poetică a unui faimos basm pentru copii”.

Filmul a fost distins la Premiile Goya / Goya Awards 2013 cu numeroase distincții: Cel mai bun Film, Cea mai bună actriță, Cel mai bun debut, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună imagine, Cele mai bune costume, Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun cântec, Cea mai bună scenografie. Blancanieves este adus în România de Transilvania Film.

Retrospectiva de la Festivalul International de Film Bucuresti aduce filme bune

O altă producție pregătită pentru public este „Compliance/Supunere“, în regia lui Craig Zobel, reprezentant de marcă al noului val de regizori americani independenţi. Lansat la Sundance, filmul a avut premiera europeană la Locarno și a cucerit instant laudele criticilor și publicului.

Compliance este filmul șoc al ediției de anul acesta, bazat pe fapte pe cât de incredibile, pe atât de reale: ca urmare a unei farse telefonice din partea unui așa-zis polițist, şefa unui fast-food începe să interogheze o angajată, consecinţele demersului ei fiind de-a dreptul siderante.

Festivalul International de Film Bucuresti

Programul retrospectivei –  Festivalul International de Film Bucuresti

Timp de o decadă, un individ din S.U.A s-a delectat în timpul liber cu farse făcute prin telefon. În 2004 însă, se petrece evenimentul incredibil care inspiră și filmul. Consecințele au fost devastatoare, punând în lumină tentația supunerii oarbe, care a stat și la baza experimentul Milgram.

Festivalul reprezintă prima mare competiție cinematografică de film de lungmetraj organizată la București, începând din anul 2005.

Citiți și: Astăzi se încheie Festivalul Internațional de Film București 2013

Conceput ca un festival axat pe cinemaul independent, care încurajează curentele și perspectivele alternative ce nu-şi găsesc, de obicei, locul în programele cinematografelor românești, care descoperă noi talente și promovează tineri cineaști, B-EST IFF este cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj.

Info:  

Noul Cinematograf al Regizorului Roman se află în incinta Muzeului Național al Ţăranului Român (intrarea Monetariei nr 3). Intrarea la film este 10 lei, la preț întreg, sau 7 lei pentru studenți, elevi sau pensionari.

Foto credit: Cinemagia, filme prezente la Festivalul International de Film Bucuresti (foto sus – Blancanieves)

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.