Filme premiate la Berlin si la European Film Awards, in premiera nationala
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-premiate-la-berlin-si-la-european-film-awards-in-premiera-nationala/

Cele mai bune opt lungmetraje pentru marele ecran ale anului 2012, premiate la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin sau la European Film Awards, vor putea fi urmărite în premieră naţională la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii, Kinodiseea, ce se va desfăşura începând de vineri până pe 21 […]

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2012

Cele mai bune opt lungmetraje pentru marele ecran ale anului 2012, premiate la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin sau la European Film Awards, vor putea fi urmărite în premieră naţională la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii, Kinodiseea, ce se va desfăşura începând de vineri până pe 21 noiembrie în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala ”Elvira Popescu”.

 Potrivit organizatorilor, filmele provin din Cehia, Olanda, Franţa, Suedia, India, Estonia şi Letonia şi sunt atât producţii de animaţie, cât şi filme cu actori. Capetele de afiş pentru competiţie sunt „Zarafa”, povestea prieteniei dintre un băieţel şi o girafă şi a călătoriilor lor pline de neprevăzut, „Gattu”, un film despre un oraş fantastic, plin de zmee, şi „Dragonul de gheaţă”, povestea unui băiat aflat în căutarea unui nou cămin, ce trece printr-o mulţime de aventuri, se îndrăgosteşte pentru prima oară, descoperă balenele şi îşi face prieteni neobişnuiţi.

Kinodiseea revine, de asemenea, cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulative pentru copii şi părinţi, care nu pot fi urmărite în mod obişnuit la televizor sau în cinematografe. De asemenea, cu mic, cu mare, spectatorii se vor putea bucura în acest an de o secţiune specială dedicată filmelor clasice Disney şi vor putea participa la ateliere de iniţiere în cinematografie, precum şi la un bal mascat.

La finalul proiecţiilor speciale ale filmelor din competiţie, copiii îi vor putea întâlni pe regizorii sau pe actorii de pe marele ecran şi le vor putea pune întrebări legate de filme. Proiecţiile sunt programate în fiecare zi, de la orele 10,00, 12,00 şi 19,00. Accesul la primele două proiecţii şi la retrospectiva Disney este gratuit, în limita locurilor disponibile.  Secţiunea specială din acest an este dedicată filmelor Disney, pentru ca cei mici să aibă şansa să urmărească, cot la cot cu adulţii, unele dintre lungmetrajele clasice care au bucurat copilăria multor generaţii. „Cartea junglei”, „Regele Leu” sau „Frumoasa şi Bestia” sunt doar câteva dintre titlurile care vor anima programul Kinodiseea.

Filmele, subtitrate sau dublate în limba română, în funcţie de recomandarea de vârstă, se adresează copiilor între 5 şi 14 ani, educatorilor, bunicilor şi părinţilor.

Juriul este şi în acest an format din copii, cei mai în măsură să acorde premiul pentru Cel mai bun film.

Pe lângă selecţia de producţii internaţionale pentru copii, cei mici vor avea ocazia să participe la workshopuri de actorie, montaj, costume, handmade, susţinute de specialişti care îi vor iniţia în tainele cinematografiei. Totodată copiii se vor bucura de nenumărate surprize şi de un bal mascat, unde îşi vor putea întâlni personajele preferate.

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii, Kinodiseea, este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei sectorului 5, Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Sursa: Agerpres

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

25
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Despre „Fata necunoscută”, noul film - o dramă socială și morală - al fraților belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne. Și despre „(M)ucenicul” (al rusului Kirill Serebrennikov), cu un tânăr care, cu Biblia în mână, se tranformă într-un fanatic religios. Două filme de Cannes, acum în cinematografe.

25
/03
/17

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015. Povestea emoționantă a boxeriței Steluța Duță, crescută la orfelinat.

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.