Hainele cele noi ale Printului vor străluci la Teatrul Excelsior
https://www.ziarulmetropolis.ro/hainele-cele-noi-ale-printului-vor-straluci-la-teatrul-excelsior/

Hainele cele noi ale printului, o premieră pregătită special pentru publicul care adoră poveştile, se va juca la Teatrul Excelsior.

Un articol de Andrada Văsii|14 octombrie 2013

Hainele cele noi ale Printului, o premieră pregătită special pentru publicul care adoră poveștile, se va juca la Teatrul Excelsior. Spectacolul reprezintă o incursiune inedită în universul lui H.C.Andersen.

Premiera oficială va avea loc  în seara de 15 octombrie, iar prima avanpremieră a avut loc duminică, 13 octombrie, de la ora 11.00. Spectacolul se va juca şi astăzi de la ora 19.00, tot în avanpremieră.

Tânăra regizoare Ilinca Stihi (câștigătoare a Premiului Uniter în 2012, multipremiată în străinătate pentru producțiile sale radiofonice și cunoscută pentru montările „Closer”, la Teatrul Mic, „Brand”, un proiect original montat la Biserica Lutherană din București sau „eMeS”, la Teatrul Maria Filotti din Brăila) a pornit într-o aventură spectaculoasă prin lumea genialului danez, mixând două dintre cele mai cunoscute povești ale sale:  „Hainele noi ale Împăratului“ şi „Porcarul şi Prințesa“.

Hainele cele noi ale Printului îmbracă scena de la Excelsior

Un spectacol plin de muzică, umor,  ritm, culoare, efecte speciale, replici sclipitoare, aşa poate fi caracterizat Hainele cele noi ale Printului. Ilinca Stihi este la a doua colaborare cu Teatrul Excelsior, după spectacolul de succes Zâna Zorilor, care a fost invitat la începutul acestei luni la Festivalul Internațional de Teatru „100, 1.000, 1.000.000 de povești”.

Citiţi şi: Sezonul Copilăriei rămâne tot timpul deschis la Teatrul Excelsior

Alături de Ilinca Stihi, au intrat în ținutul magic al copilăriei, scenografa Luana Drăgoescu, coregrafa Andreea Duţă, compozitorul George Marcu, light-designerul Cristian  Niculescu şi sound-designerul Mihnea Chelariu.

Hainele cele noi ale Printului

Alexandra Velniciuc şi Raluca Botez  în spectacolul Hainele cele noi ale Printului

Distribuţia este impresionantă, cu actori plini de pasiune şi de entuziasm: Alexandra Velniciuc, în rolul Prințesei Deea, care joacă pentru prima oară  pe scena Teatrului Excelsior, Raluca Botez, în rolul grațioasei Panseluța, Silvana Ionescu, în rolul Zânei Toamnei, Dan Clucinschi, în rolul lui Mugurel, Robert Radoveneanu, în rolul Prințului Crin.

Un cuplu extrem de simpatic, care o să vă stârnească hohote de râs, este cel al Danielei Ioniță Marcu, în rolul Cioarei și al lui Ciprian Cojenel, în rolul Ariciului. Nu puteau lipsi din spectacol: Albinuța, interpretată de Cosmina Dobrotă, Libelula, interpretată de Iulia Diana Samson și rotofeiul Bondar, interpretat de Marian Rădulescu.

Foto credit: Maria Ştefănescu – Hainele cele noi ale Printului

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.