Iana Salenko, în La Sylphide, pe scena Operei Naţionale Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/iana-salenko-in-la-sylphide-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Iana Salenko, prim-balerină a Baletului de Stat din Berlin, este invitata specială a spectacolului La Sylphide din data de 15 mai, ora 19.00, fiind penultima reprezentaţie a acestui titlu în stagiunea actuală a Operei Naţionale Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|11 mai 2014

Artista de origine ucraineană Iana Salenko a fost aplaudată pe scena Operei bucureştene în 2010 cu ocazia Galei de balet prilejuită de “Ziua Internaţională a Dansului”. De această dată, publicul o va putea urmări pe balerină în rolul titular din La Sylphide.

La Sylphide în coregrafia lui Johan Kobborg, Director Artistic al Baletului Național Român, este cel mai recent spectacol de balet care a intrat în repertoriul Operei Naționale București. Premiera acestui titlu a avut loc în decembrie 2013, personajele principale fiind interpretate de prim-soliştii de renume internaţional Alina Cojocaru (Baletul Naţional Englez) şi Steven McRae (Baletul Regal din Londra).

Iana SalenkoNăscută la Kiev (Ucraina), Iana Salenko a devenit solistă a Operei din Donetsk (Ucraina) în 2000, iar doi ani mai târziu, la vârsta de 19 ani, a devenit prim-balerină la Opera Naţională din Kiev. În prezent, Iana Salenko este prim-solistă a Baletului de Stat din Berlin.

Alături de Iana Salenko, vor dansa indrăgiţi balerini ai Operei Naţionale Bucureşti, dintre care, în rolurile Effie, Gurn şi Prima Silfidă, vor debuta Alice Minoiu (cu stagii de pregatire în Irvine – California şi Houston, Texas), Barnaby Bishop (a studiat arta dansului la Londra, la Baletul Regal), respectiv Adina Tudor (Premiul al II-lea la Eurovision Young Dancers – București, Premiul I la Festivalul Danza Europa – Verona, Italia).

Ultima reprezentaţie a baletului La Sylphide din stagiunea actuală a Operei Naţionale Bucureşti va fi în 22 iunie, ora 19.00.

La Sylphide, 15 mai, ora 19.00

Balet în două acte de Herman Severin Løvenskiold

Libretul după Adolphe Nourrit şi Filippo Taglioni

Un spectacol de Johan Kobborg

Coregrafia originală: August Bournonville

Dirijor: Ciprian Teodoraşcu

Scenografia: Natalia Stewart

Cu participarea Orchestrei şi Ansamblului de Balet al Operei Naţionale Bucureşti şi a elevilor Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti

Foto cu Iana Salenko – ONB

 

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.