Încep înscrierile la cea de-a şaptea ediţie a Premiilor Gopo; gala – pe 25 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-la-cea-de-a-saptea-editie-a-premiilor-gopo-gala-pe-25-martie/

Cea de-a şaptea ediţie a Galei Premiilor Gopo, unde sunt răsplătite cele mai bune filme româneşti, va avea loc pe 25 martie la Bucureşti, iar înscrierile pentru această competiţie încep joi şi se vor încheia pe 4 februarie. Potrivit unui comunicat , organizatorii au decis ca în acest an să renunţe la sprijinul financiar acordat […]

Un articol de Andrada Văsii|25 ianuarie 2013

Cea de-a şaptea ediţie a Galei Premiilor Gopo, unde sunt răsplătite cele mai bune filme româneşti, va avea loc pe 25 martie la Bucureşti, iar înscrierile pentru această competiţie încep joi şi se vor încheia pe 4 februarie.

Potrivit unui comunicat , organizatorii au decis ca în acest an să renunţe la sprijinul financiar acordat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) la ultima sesiune de finanţare pentru acţiuni şi manifestări cinematografice.

”În contextul unei cinematografii tot mai sărace, lipsite de orice strategie sau viziune de dezvoltare în viitor, organizatorii consideră că Premiile Gopo, un eveniment dedicat valorilor filmului românesc, nu trebuie să se mai asocieze cu CNC, instituţie care trebuie reformată din temelii pentru a asigura o altfel de prezenţă şi vizibilitate a filmului românesc pe plan local şi internaţional”, se arată în comunicatul citat.

Eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2013 sunt scurt şi lungmetrajele de ficţiune, precum şi documentarele, producţii româneşti sau coproducţii cu participare majoritar românească, ce au avut premiera în festivaluri, pe marile şi micile ecrane din România în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2012.

Conform regulamentului Premiilor Gopo, toate filmele de lungmetraj eligibile (care au beneficiat de cel puţin o săptămână de distribuţie în cinematografe) vor fi luate în considerare de către juriul de preselecţie. Organizatorii vor solicita producătorilor completarea unei fişe tehnice pentru a asigura acurateţea informaţiilor vehiculate în procesul de jurizare şi nominalizare.

În cazul filmelor eligibile exclusiv la categoriile Cel mai bun scurtmetraj, respectiv Cel mai bun film documentar, înscrierea filmului de către producători este obligatorie, pentru ca acestea să fie luate în calcul de către juriul care va decide nominalizările. Va fi trimisă prin poştă sau curier câte o copie a unui DVD screener pentru fiecare film înscris într-un plic închis, cu menţiunea Preselecţie Premiile Gopo, pe adresa Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) din strada Popa Soare în atenţia Roxanei Elekes, coordonator de producţie al Premiilor Gopo.

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fişa tehnică disponibilă pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro şi să o trimită în format electronic pe adresa [email protected].

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din regizorul Marian Crişan, actriţa Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici şi criticii de film Eugenia Vodă, Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Cristi Mărculescu, Anca Grădinariu.

După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea premiilor), peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de o firmă de audit şi consultanţă.

Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications.

În 2012, lungmetrajul ”Aurora” a cucerit trei statuete Gopo importante, pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie (Cristi Puiu), Cel mai bun scenariu (Cristi Puiu). Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal a fost câştigat de Ana Ularu (pentru interpretarea din filmul ”Periferic”), iar Bogdan Dumitrache a fost recompensat cu Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal (pentru interpretarea din filmul ”Din dragoste cu cele mai bune intenţii”).

Sursa: Agerpres

30
/07
/17

Unul dintre momentele de culminație și excelență artistică devenite tradiție la Festivalul „Vara Magică” o constituie prezența pianistului Valentin Gheorghiu în cadrul concertelor desfășurate sub genericul Dialogul generațiilor. Miercuri, 2 august, de la ora 19.30 pe scena Ateneului Român alături de Valentin Gheorghiu se vor afla soția acestuia, Roxana Gheorghiu – pian și fiica lui, Valentina Gheorghiu – pian, dar și o altă celebră celebră familie de muzicieni români, Marin Cazacu – violoncel, Ștefan Cazacu – violoncel și Iulia Adriana Cazacu – vioară.

30
/07
/17

CRONICĂ DE FILM La concurență cu al „Al doilea joc” (2014) al lui Corneliu Porumboiu, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este probabil cel mai radical și anti-spectacular documentar românesc post-2000. O operă cinematografică ambițioasă formal și polemică prin subiect.

28
/07
/17

Editura Nemira ii invită pe cinefili la o nouă ediție Movie night by the book, miercuri, 2 august, de la ora 21.00, dedicată lui Charlie Chaplin: seara începe cu o discuție despre Viața mea, autobiografia regizorului și continuă cu proiecția filmul Modern Times. 

28
/07
/17

Safari, cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, va intra în cinematografe pe data de 11 august. Filmul a avut premiera la festivalul de Film de la Veneția, iar regizorul a fost prezent în România la proiecțiile filmului de la Cluj, în cadrul TIFF.

28
/07
/17

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, la Fabrica de Cultură, în zilele de 4 și 5 august, de la orele 19:00, două reprezentații ale spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, cu ocazia întâlnirii anuale a sașilor, estimată, de către organizatori, a fi cea mai mare de după 1989.

27
/07
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, 1896-1963), născut la Moinești și mort la Paris, a avut o existență fabuloasă, parcă meteorică prin dâra de neașteptat, fulgurantă, lăsată pe firmamentul Europei culturale.

27
/07
/17

Festivalul Filmul de Piatră (27 - 30 iulie, Piatra Neamț) a ajuns la cea de-a zecea ediție. Anul acesta, festivalul își sărbătorește cele 10 ediții de existență cu cele mai bune filme din ultimul an, muzică live și petreceri până în zori de zi, evenimente în aer liber și activități organizate de către voluntari.

27
/07
/17

„Cu ce a fost piesa? Cu trei homeleși!” … E primul răspuns (fulger!) pe care l-am dat după un spectacol tur-de forță...și un marș (la fel de forțat) printr-un București canicular. Abia după ce am ajuns acasă și am început să derulez în minte (la rece!) cele 90 de minute ale piesei lui Harold Pinter, răspunsurile au început să prindă contur.

27
/07
/17

Ajunsă la cea de-a 4-a ediție,Caravana Filmelor NexT urmează să instalezesala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajiști întinse și alte spații verzi neconvenționale din 7 orașe din țară, în perioada 27 iulie – 23 august.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

26
/07
/17

„Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Națională. Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.