„Inimi cicatrizate”. Ridicolul vieții și al morții
https://www.ziarulmetropolis.ro/inimi-cicatrizate-ridicolul-vietii-si-al-mortii/

CRONICĂ DE FILM Când am fi putut crede că Radu Jude nu va surprinde mai mult decât a făcut-o cu bomba „Aferim!”, noul său film, unicatul „Inimi cicatrizate”, prezentat în Competiţie la Locarno, oferă o estetică şi mai radicală, care conţine însă şi semnele timide ale unei posibile fundături.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 August 2016

Așa cum s-a întâmplat și cu „Aferim!”, noul film al lui Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă de aproape două ore şi jumătate după opera autobiografică, restrânsă dar extrem de modernă, a fascinantului și prea puțin cunoscutului scriitor interbelic M. Blecher, va lua multă lume pe neașteptate.

Și chiar dacă „Aferim!”, ajutat și de premiul de regie de la Berlinala 2015, a pregătit întrucâtva terenul pentru o receptare mai generoasă și mai deschisă a unui astfel de cinema dominat de efecte de distanțare, noul film este o propunere mai îndrăzneață, mai experimentală.

Aventurile zapciului și ale fiului său prin Țara Românească a secolului al XIX-lea puteau capta și atenția acelor spectatori în căutare de un fir narativ și de semnificații clare, și nu neapărat interesați de discursul autoreflexiv. În schimb, „Inimi cicatrizate”, cronică a suferinței și a bolii realizată de un autor mucalit, dar și cu un profund simț tragic, se înscrie într-un cinema care mizează pe dedramatizare şi pe o naraţiune liniară.

Mai exact, Radu Jude îşi construieşte filmul exclusiv din planuri-secvenţă, unele lungi de câteva minute bune, cu camera de filmat aproape mereu fixă, dar cu o mizanscenă elaborată şi ofertantă, mai ales atunci când accentul se pune pe profunzimea câmpului, pe construcţia în adâncime a cadrelor.

Avem de-a face cu o acumulare de cadre-tablou cu o pronunţată tuşă vintage, asemănătoare unor diapozitive prin care spectatorul este invitat să privească într-un presupus trecut. Totul este scăldat într-o picturalitate blândă a imaginii (Marius Panduru) care nu face decât să accentueze artificialitatea asumată a filmului.

Imobilismul camerei de filmat serveşte perfect ideii de nemişcare, de înţepenire. Şi asta pentru că „Inimi cicatrizate” urmăreşte momente din existenţa de bolnav a tânărului Emanuel (Lucian Teodor Rus), care, la fel ca adevăratul Blecher, suferă de Morbul Pott, tuberculoză osoasă, ceea ce îl ţintuieşte la pat, cu partea superioară a corpului în ghips.

Suntem în 1937, undeva la malul Mării Negre, în Sanatoriul Maritim Carmen Sylva. După ce este internat de tatăl său (Alexandru Dabija), tânărul începe un tratament sub supravegherea unui doctor (Şerban Pavlu) care mai degrabă pare a-şi supune pacienţii supliciilor, nu unor experimente medicale. Îşi face prieteni, citeşte, se îndrăgosteşte de o fostă pacientă cu o problemă la un picior (jucată de regizoarea Ivana Mladenovici) şi face o pasiune, nu lipsită de intenţii sexuale, pentru o actuală colegă de suferinţă (Ilinca Hărnuţ).

Însă în niciun moment protagonistul şi ceilalţi bolnavi nu cerşesc compasiune de la public, prin urmare nici urmă de sentimentalism în „Inimi cicatrizate”, ca de altfel în niciunul din filmele lui Jude. Dimpotrivă, nu doar că se comportă ca tineri obişnuiţi – poartă discuţii despre politica vremii, inclusiv despre legionarism, sau dau petreceri -, dar sunt puşi în situaţii care nu fac decât să releve slăbiciunile şi ridicolul de care este capabil omul, chiar şi atunci când trupul său cedează în faţa bolii, iar moartea pare a fi tot mai aproape.

Există o obrăznicie şi o ireverenţă binevenite, care fac parte din umorul negru şi privirea hâtră a unui cineast care ştie să râdă de cele mai grave lucruri. Însă e un râs care ascunde de fapt în spatele său preocuparea sinceră pentru boală, suferinţă, moarte. Pentru fragilitatea corpului şi a condiţiei umane. Iar în „Inimi cicatrizate” substratul tragic este accentuat, paradoxal, de un element de meta-cinema: numeroasele inserturi, aproape ca într-un film mut, cu una sau mai multe fraze din scrierile lui Blecher, strigătele conştiinţei lucide a unui bolnav nedispus să îşi plângă de milă.

La fel ca în „Aferim!”, Jude ridică bariere între spectator şi personajele sale. Nu lasă loc pentru empatie. În primul rând, camera de filmat este de cele mai multe ori la distanţă de protagonist şi de cei din jurul său. Din această cauză, dar şi pentru că mulţi dintre bolnavi, inclusiv protagonistul, se află în pat, întinşi la orizontală, chipurile lor sunt dificil de văzut. Uneori, schimburile de replici, centrul de interes al acţiunii sau chiar capul câte unui personaj rămân în afara cadrului, camera păstrându-şi poziţia imobilă iniţială.

Apoi, dialogurile, parţial inspirate din texte de Mihail Sebastian şi Radu Petrescu (aşa cum o arată genericul final), parţial scrise de Jude însuşi, sunt rostite cu afectare şi teatralitate. Alegerea se înscrie, la fel ca în „Aferim!”, în concepţia lui Jude despre imposibilitatea de a avea cu adevărat acces la trecut prin film, astfel că singura cale rămâne permanenta chestionare a limbajului cinematografic, semnalarea că este vorba de un construct (idee accentuată de un neaşteptat final).

„Inimi cicatrizate” suferă pe alocuri de repetitivitate (de pildă, efectul comic al unui gag cu sexul între infirmi se temperează cu fiecare reluare), lungimea unor secvenţe este nejustificată, iar emfaza pare în unele momente mult prea forţată. Radu Jude pare să fi descoperit o anume reţetă de a face cinema, care, dacă nu va fi împrospătată, riscă să ducă spre o fundătură – cea a formalismului ca unic scop. Deocamdată, noul său film are destul farmec pentru a-i fascina pe cinefili şi este suficient de neconvenţional şi insolent pentru a intriga un public mai larg.

„Inimi cicatrizate” ar urma să intre spre sfârşitul toamnei în cinematografele din România.

„Inimi cicatrizate”, România, 2016
Regie: Radu Jude
Scenariu: Radu Jude, după scrierile lui Max Blecher
Distribuţia: Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Alexandru Dabija

15
/11
/19

“The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, are loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

15
/11
/19

Serile de film de la Centrul Ceh se apropie de sfârșit, iar pe 18 noiembrie va fi proiectat penultimul documentar al ediției de toamnă, „Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked” și în ziua următoare, pe 19 noiembrie, la Fiction Tuesdays, va rula „The Inheritance or Fuckoffguysgoodday”.

15
/11
/19

Serialele „Narcos”, „4 Blocks”, „O Doutrinador”, „Un gallo para Esculapio” și „El Lobista”, producții realizate în America Latină și Europa vor fi difuzate de postul TNT, începând cu 18 noiembrie. Serile de luni vor fi dedicate băieților răi și vor purta titlul generic de „Lunea Mafioților”.

13
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

10
/11
/19

PREVIEW A 13-a ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar (SFM) are loc între 10 şi 18 noiembrie la Bucureşti şi propune mai multe secţiuni atractive, printre care una dedicată câtorva filme clasice restaurate şi o alta pentru marcarea a 30 de ani de la căderea comunismului, în afara obişnuitului program de producţii noi.

08
/11
/19

„The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, va avea loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

07
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul "Maria, Regina României" (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.

07
/11
/19

Proiecțiile de film continuă la Centrul Ceh, iar zilele de luni și marți, 11 și 12 noiembrie, nu fac excepție. Documentary Mondays aduce „Citizen Václav Havel Goes on Vacation”, pe când „My Sweet Little Village” se vede la Fiction Tuesdays.

07
/11
/19

ICON production anunță premiera în cinematografe a documentarului PALAT PENTRU POPOR regizat de Boris Missirkov și Georgi Bogdanov, ce va avea loc pe 15 noiembrie. Selectat în competiția oficială DOK Liepzig anul trecut, filmul spune poveștile a cinci dintre cele mai emblematice și mai reprezentative clădiri ale fostului bloc socialist.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

Page 1 of 25212345...102030...Last »