Johnny Depp şi George Clooney – motivele pentru care nu au cont pe reţelele de socializare
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-si-george-clooney-motivele-pentru-care-nu-au-cont-pe-retelele-de-socializare/

Angelina Jolie, Tina Fey, Sandra Bullock, Daniel Craig, Brad Pitt şi Johnny Depp se numără printre vedetele de la Hollywood care au explicat pentru revista Vanity Fair motivele pentru care nu au conturi pe reţelele de socializare.

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2013

Angelina Jolie, Tina Fey, Sandra Bullock, Daniel Craig, Brad Pitt şi Johnny Depp se numără printre vedetele de la Hollywood care au explicat pentru revista Vanity Fair motivele pentru care nu au conturi pe reţelele de socializare.

În timp ce cântăreţii pop şi vedetele de reality-show se numără printre cei mai activi utilizatori ai platformei de microblogging Twitter, starurile de cinema, în cea mai mare parte a lor, au rezistat până acum impulsului de a se alătura freneziei generate de reţelele de socializare.

Şi, deşi tot mai mulţi dintre ei fac până la urmă saltul în universul hashtag-ului (Cameron Diaz şi Sarah Jessica Parker şi-au creat conturi pe Twitter săptămâna trecută), există în continuare un contingent considerabil de vedete de cinema care refuză să folosească această platformă.

Săptămâna trecută, vedete de prim rang de la Hollywood, precum George Clooney (pentru revista Esquire) şi Julia Roberts (pentru revista Marie Claire), şi-au prezentat cu multă sinceritate părerile pe care le au despre Twitter. George Clooney a mers până într-acolo încât a declarat că nu înţelege „motivul pentru care o persoană celebră ar trebui să se conecteze vreodată pe Twitter”.

Johnny Depp nu are telefon

Prezentăm mai jos motivele pentru care atât de multe vedete de cinema refuză să se conecteze pe reţelele de socializare:

1 – Toţi oamenii scriu pe Twitter despre ceea ce mănâncă la prânz.

Daniel Craig: „Nu sunt pe Facebook. Nu sunt nici pe Twitter. «M-am trezit de dimineaţă şi am mâncat un ou»??? Ce relevanţă ar avea asta pentru cineva? Reţea de socializare? Telefonaţi-vă unul altuia, mergeţi într-un bar şi beţi ceva împreună!”.

Tina Fey: „Cei mai mulţi oameni sunt atât de al dracului de plictisitori, încât ar trebui să tacă şi să ceară o licenţă pentru a scrie. Mă ofer, voluntar, pentru a mă ocupa de eliberarea acelor licenţe. Scrieţi-vă gândurile într-un jurnal şi apoi trimiteţi-l prin poştă bunicii voastre”.

2 – Vedetele de cinema ţin la intimitatea lor.

Sandra Bullock: „Nu sunt pe Twitter pentru că nu vreau ca cineva să ştie tot timpul unde mă aflu”.

3 – Folosirea acestor platforme te face să te simţi prost până la urmă, într-un fel sau altul.

George Clooney: „Dacă te îmbeţi într-o seară, te duci acasă şi, după ce ai băut cu două beri mai mult decât ar fi trebuit, te uiţi la televizor, cineva te enervează, iar tu ripostezi. Apoi te duci la culcare şi te trezeşti a doua zi de dimineaţă, iar cariera ta s-a încheiat. Sau îţi dai seama că ai fost un ticălos. Sau toate acele lucruri la care te-ai gândit în liniştea serii tale de beţie ajung să fie brusc cunoscute de toată lumea, încă înainte ca tu să te trezeşti”.

Julia Roberts: „Reţelele de socializare seamănă cumva cu vata pe băţ. Arată atât de atrăgător şi simţi că nu poţi să-i rezişti, că abia aştepţi să ajungi acolo. Apoi, te alegi cu degete lipicioase şi îţi dai seama că a durat doar o fracţiune de secundă”.

Johnny Depp

Johnny Depp în filmul Piraţii din Caraibe

4 – Pentru unele staruri de cinema, această chestiune pare să fi devenit o vendetă personală.

Kristen Stewart: „Twitter mi-o trage în fiecare zi din viaţa mea. Pentru că oamenii încep să scrie pe Twitter: „Stau chiar lângă Kristen Stewart acum!». Şi papparazzii apar imediat”.

5 – Alte vedete consideră că ideea (de a se conecta pe reţele de socializare) este copleşitoare.

Jennifer Lawrence: „Toată lumea vorbea ieri despre Twitter şi Instagram şi Tumblr. Eram cu adevărat confuză şi m-am simţit copleşită. Am simţit la propriu cum îmi pierd respiraţia. Oamenii îmi tot arătau acele lucruri amuzante, iar eu îmi spuneam: «Trebuie să am şi eu asta». Ce este Pinterest? Nu am aşa ceva. Am înţeles până la urmă că, până voi avea şi eu, altceva nou va fi în vogă. Mi-am cumpărat o cutie cu CD-uri cu mai puţin de un an în urmă”.

6 – Alţi actori au obiecţii serioase din considerente „artistice”.

Bradley Cooper: „În cazul meu, poate că sunt de modă veche, dacă ştiu prea multe lucruri despre tine, iar tu joci un personaj într-un film, atunci va trebui să fac un efort foarte mare pentru a uita cine eşti tu, pentru a putea crede în personajul pe care îl joci şi astfel să ne bucurăm de acel film”.

Chris Hemsworth: „Cred că există pericolul de a fi expus excesiv din cauza acestor platforme online. Misterul personalităţii fiecăruia îi face pe oameni interesaţi să te vadă pe ecran. Totodată, e mai uşor pentru ei să creadă personajul jucat de tine, dacă nu cunosc prea multe lucruri despre tine. E greu să nu fi expus excesiv în aceste zile din cauza internetului”.

7 – Ar putea genera riscuri pentru sănătate.

Bruce Willis: „Nu aş putea trăi cu mine însumi dacă aş începe să scriu pe Twitter. Mi-aş spune: «Uite aşa începe nebunia»”.

Shailene Woodley: „Nu am cont pe Twitter, nu am avut niciodată şi nu am intenţionat niciodată să am. Pentru că, atunci când am timp liber, vreau să fiu cât mai departe posibil de radiaţia emisă de câmpurile electromagnetice (EMF). Iar Twitter, din păcate sau din fericire, depinde de radiaţia EMF, care provine de la laptop sau de la telefonul mobil” (Se pare că Shailene şi-a învins fobia faţă de radiaţie după 2011 când a făcut acea declaraţie).

8 – Şi, pentru un număr ciudat de mare de actori faimoşi, se pare că aceştia nu ar putea scrie pe Twitter nici dacă ar vrea să facă acest lucru, pentru că ei au probleme care ţin de „analfabetism tehnic”, notează Mediafax.

Brad Pitt: „Înainte de toate, nu ştiu să folosesc un computer”.

Angelina Jolie: „Aşa cum ştie şi Brad, adevărul e că nu prea ştiu să pornesc un computer”.

Jennifer Aniston: „Sunt cu adevărat o analfabetă din punct de vedere tehnic. Atunci când văd diverşi oameni folosindu-şi telefoanele BlackBerry, lucrând cu ele aşa cum ar folosi un uscător de păr, sunt complet uluită”.

Johnny Depp: „Nu am telefon mobil. Pur şi simplu nu-mi plac telefoanele. Nu-mi place ideea de a putea fi contactat tot timpul”.

Winona Ryder: „Nu folosesc internetul, dar se pare că acolo poţi să găseşti absolut orice”.

Foto credit: Cinemagia, Johnny Depp

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.