Leaganul meșterului de sicrie a câștigat Trofeul NexT 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/leaganul-mesterului-de-sicrie-a-castigat-trofeul-next-2014/

Trofeul NexT 2014 i-a revenit coproducţiei Azerbaidjan – Germania, Leaganul meşterului de sicrie / The Swing of the Coffin Maker, de Elmar Imanov, „o poveste plină de detalii locale, care transmite un mesaj universal”, potrivit juriului.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2014

Trofeul NexT 2014 i-a revenit coproducției Azerbaidjan – Germania, Leaganul meșterului de sicrie / The Swing of the Coffin Maker, de Elmar Imanov, „o poveste plină de detalii locale, care transmite un mesaj universal”, potrivit juriului.

Gala a fost prezentată de Ada Solomon, directoarea Festivalului Internațional de Film NexT și Yvonne Irimescu, coordonatoarea NexT.

Filmul lui Elmar Imanov și-a adjudecat și Premiul Publicului pentru film străin.

Leagănul meșterului de sicrie este povestea unui tată care trăieşte împreună cu fiul său adult, Musa, într-o casă mică, într-un loc pustiu. Cei doi duc o viaţă solitară, Musa, întârziat mintal şi mişcându-se greoi, ajutându-şi tatăl la muncă.

Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a fost câștigat de filmul Tin & Tina, regizat de Rubin Stein (Spania), pentru „un control foarte convingător asupra mediului. Folosirea îndrăzneață a planului secvenţă, călcând astfel pe urmele celor mai mari maeştri ai cinemaului clasic”

Premiul „Andrei Toncu” pentru Cea mai bună coloană sonoră i-a fost acordat lui Eduardo Williams, pentru Sunetul stelelor m-a uluit / The Sound of Stars Dazes Me / El ruido de las estrellas me aturde (Argentina), „pentru felul în care evocă atmosfera şi pentru folosirea inovatoare şi experimentală a sunetului”.

O Mențiune specială i-a fost oferită filmului Dezbracă-mă / Undress Me, de Victor Lindgren (Suedia), „pentru tratarea realistă şi plină de sensibilitate a unui subiect dificil”.

Colecţia de arome, în regia lui Igor Cobileanski, a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc. Potrivit juriului, este „o gură de realitate, o viziune singulară a unei lumi care s-ar putea să nu fie atât de bine cunoscută în afara regiunii sale, dar care ne poartă cu siguranţă acolo”..

Adrian Sitaru a obținut Menţiunea specială pentru un film din Competiţia naţională, cu filmul Excursie, „pentru prospeţime, umor şi cel mai bun scenariu”.

Leaganul

Premiul Publicului pentru film românesc, acordat unei pelicule din Competiția națională a fost câștigat de Mâine, Bach, în regia lui Mihnea Andrei Ciorică.

Foto cu Leaganul meșterului de sicrie – NexT

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.