O fotografie din România, aleasă pentru a marca a 125-a aniversare a revistei National Geographic
http://www.ziarulmetropolis.ro/o-fotografie-din-romania-aleasa-pentru-a-marca-a-125-a-aniversare-a-revistei-national-geographic/

Un set de fotografii spectaculoase, printre care şi o fotografie din România, care nu au fost niciodată prezentate publicului larg, au fost descoperite în arhivele revistei National Geographic şi au fost publicate în premieră.

Un articol de Andrada Văsii|23 Iunie 2013

Un set de fotografii spectaculoase, printre care şi o fotografie din România, care nu au fost niciodată prezentate publicului larg, au fost descoperite în arhivele revistei National Geographic şi au fost publicate în premieră, pentru a marca cea de-a 125-a aniversare a acestei publicaţii.

Informaţia a fost dezvăluită pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail, într-un articol al cărui titlu este „Frumuseţea redescoperită“ („Beauty rediscovered“), informează Mediafax.

O arhivă nepublicată

National Geographic are reputaţia de a fi „epicentrul“ celor mai bune lucrări de fotojurnalism din lume, însă puţini oameni ştiu că această publicaţie prestigioasă şi-a construit de-a lungul anilor şi o arhivă impresionantă de fotografii, care nu au fost însă publicate în paginile revistei.

Pentru a marca în acest an cea de-a 125-a aniversare a celebrei reviste, editorii ei au lansat un cont pe platforma Tumblr pe care au fost postate unele dintre aceste fotografii şi care, dintr-un motiv sau altul, au rămas în arhivele publicaţiei.

Un proiect nou

Acest proiect original lansat de National Geographic se intitulează „Found“ şi poate fi vizualizat pe fluxul foto al publicaţiei americane.

Printre fotografiile nemaivăzute vreodată de public, alese pentru a marca acest eveniment special, se află câteva capodopere veritabile ale artei fotografice, afirmă jurnaliştii de la Daily Mail, care menţionează şi o fotografie realizată în România.

În textul care descrie fotografia din România, tabloidul britanic vorbeşte despre „frumuseţea simplă a unor vagonete care transportă zăcăminte de fier spre o uzină de oţel din Hunedoara, în 1975, pe un fundal de vis, marcat de nori gălbui, demni de un tablou de Canaletto“.

O fotografie din 1950

Printre celelalte fotografii incluse în acest proiect se află o imagine cu un zepelin şi o replică a corabiei Mayflower (o corabie care a transportat pelerini britanici în America, în 1620, n.r.), realizată în portul din New York în anii 1950, şi o fotografie realizată pe străzile din Londra, în anii 1960, cu un grup de femei care, din cauza aglomeraţiei, nu puteau să o vadă prea bine pe regina Elizabeth a II-a şi au scos din poşete oglinzi mici pe care le ţineau ridicate în aer, încercând să surprindă în ele imaginea suveranei britanice.

O altă fotografie spectaculoasă prezintă un grup de adolescenţi care se amuzau alergând şi alunecând pe dunele de nisip din statul american New Mexico, în anii 1950.

Foto credit: Mediafax

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

12
/11
/16

Muzeul Național de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziție-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 - 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expozițiile permanente ale MNAR.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

Page 1 of 3012345...102030...Last »