O seară romantică la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-seara-romantica-la-sala-radio/

Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, propune vineri, 14 octombrie (19.00), o seară romantică la Sala Radio. Concertul se va deschide cu Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră, op. 11 de Chopin avându-l ca solist pe pianistul polonez Szymon Nehring.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2016

În partea a doua a programului, melomanii vor putea reasculta celebra Simfonie în re minor de C. Franck.

Despre RADU POSTĂVARU

S-a născut la Iaşi într-o familie de muzicieni, mama artistă lirică iar tatăl prim-contrabasist al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova”. A studiat pianul la Liceul de Muzică „Octav Băncilă”. Din 1987 este student al Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, specializarea compoziţie muzicală, iar din 1990 la Bucureşti, urmează secţia compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică. A terminat studii de Compoziție Muzicală, a absolvit un Master în Stilistică Dirijorală şi este Doctor în Muzică.

Preocupat de arta dirijorală, urmează cursuri de măiestrie în Germania cu profesorul Olaf Koch de la Academia de Muzică din Berlin. Colaborează cu toate orchestrele importante ale ţării iar în străinătate a dirijat ansambluri simfonice din Germania, Italia, Franța, Spania, Cehia. Realizează înregistrări în studiourile muzicale şi în sălile de concert, filme artistice și documentare pentru televiziuni din Japonia, Franţa, Rusia, Italia, Germania, Spania, Cehia, Maroc, Algeria şi România.

În anul 2002 ocupă prin concurs postul de dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii “Paul Constantinescu”, iar între anii 2014-2015 a fost managerul Filarmonicii din Ploieşti.

Despre  SZYMON  NEHRING

Datorită unei evolutii de excepţie în cadrul ediţiei a XVII-a a Concursului internaţional de pian Frederic Chopin, pianistul Szymon Nehring a fost invitat să susţină numeroase concerte în Polonia. A mai fost distins de-a lungul timpului cu Premiul I şi şase premii speciale la Concursul internaţional Halina Czerny-Stefańska In memoriam şi Premiul I la Concursul Arthur Rubinstein In memoriam.

CD-ul său de debut, lansat în luna decembrie a anului 2015, include lucrări compuse de compozitori polonezi şi a fost răsplătit cu Premiul Fryderyk al Academiei Fonografice din Polonia (2016), Joker din partea revistei Crescendo şi Premiul Supersonic din partea revistei Pizzicato. Szymon Nehring a realizat un amplu turneu în ţara sa natală, alături de Orchestra din Santander şi a mai concertat în Ungaria, Franţa, Italia, Estonia, Austria, Rusia, Germania, Norvegia, Ucraina, Canada, iar proiectele sale viitoare includ concerte în America de Sud, Emiratele Arabe, China şi Franţa.

În prezent Szymon Nehring studiază cu Stefan Wojtas la Academia de Muzică din Bydgoszcz.

Concertul, realizat cu sprijinul Institutului Polonez, poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Radu Postăvaru, Sala Radio – Valentin Boboc

05
/04
/18

Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de la moartea Kurt Cobain. Solistul şi fondatorul grupului Nirvana avea 27 de ani atunci când s-a sinucis (s-a împușcat în cap) pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Opt ani mai târziu,  ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana, “You Know You’re Right”,  a fost scoasă pe piaţă ajungând pe prima poziție a clasamentelor din întreaga lume.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

03
/04
/18

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.

30
/03
/18

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

30
/03
/18

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român. Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic.

29
/03
/18

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

28
/03
/18

Cel mai longeviv festival de jazz din România își așteaptă spectatorii la Sibiu în a doua jumătate a lunii mai. În perioada 17-20 mai 2018, Piața Mare va vibra în acorduri de jazz, în cadrul celei de-a 48-a ediții a Sibiu Jazz Festival.

26
/03
/18

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.

23
/03
/18

Un domn de culoare încântător și o... "wonderful version of All Of Me". Live in Frankfurt , in timpul Festivalului Musikmesse de la Frankfurt

22
/03
/18

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)... Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie și vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

21
/03
/18

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești,  Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.