Octavian Cotescu ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani
http://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-cotescu-ar-fi-implinit-astazi-83-de-ani/

Talentul l-a adus din Dorohoi la Bucureşti, la jumătatea veacului trecut, pe scena Teatrului Bulandra. La 83 de ani de la naşterea sa, Ziarul Metropolis vă prezintă un portret inedit al lui Octavian Cotescu, dar şi câteva dintre gândurile maestrului.

Un articol de Monica Andrei|14 Februarie 2014

Talentul l-a adus din Dorohoi la București, la jumătatea veacului trecut, pe scena Teatrului Bulandra, alături de actori ca: Toma Caragiu, Ștefan Bănică Senior, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu (coleg de promoție), Rodica Tapalagă, Ion Besoiu, Ileana Predescu, Dan Nuțu sau Florian Pittiș. A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. La 83 de ani de la nașterea sa, Ziarul Metropolis vă prezintă un portret inedit al lui Octavian Cotescu, dar și câteva dintre gândurile maestrului.

Octavian Cotescu era dotat cu o extraordinară inteligenţă scenică şi era recunoscut ca un mare artist, puternic şi vulnerabil în acelaşi timp. Puternic pentru că avea curajul de a vedea că fiecare clipă a existenţei sale este dedicată unui scop nemăsurat de greu de atins.

Era un mare încăpăţănat al refuzului drumurilor uşoare, un constructor generos al propriilor sale obstacole şi un perfecţionist înrăit. Vulnerabil, pentru că trăia într-un dialog continuu cu propriile lui îndoieli, într-o sublimă ceartă cu el însuşi, deşi tocmai din această vulnerabilitate şi din aceste îndoieli – sfidând paradoxul – şi-a extras puterea.

Se bucura de o zi de muncă cu soare, de o carte bună, de un chip frumos, de succesul unui confrate, de reuşitele studenţilor. Dăruia cu generozitate şi îşi ajuta toţi cunoscuţii.

Reuşea să contopească într-o proporţie unică bonomia cu ironia, blândeţea cea mai pură cu observaţia cea mai caustică, toleranţa nesfârşită cu fermitatea punctului de vedere. Mânuia bisturiul sarcasmului şi realiza o vivisecţie a nocivităţii.

Avea un simţ al rostirii poantei. Te fura, te duce în lumea poeziei cu totul, ca un vrăjitor.

Era un profesor extraordinar. Ştia să-i dea senzaţia oricărui student, fie critic, actor sau regizor, că un mare artist adevărat te urmăreşte atent şi te cunoaşte bine, că exişti şi contezi pentru el, că în apropierea lui te afli în siguranţă, că ai toată libertatea de a fi  şi de a rămâne tu însuţi.

Octavian Cotescu

Pentru Cotescu, evoluţia scenică nu a însemnat evoluţie de mijloace tehnice, ci evoluţie interioară, cunoaştere, viaţă epuizată, adică concret „trăit” şi stors de semnificaţii.

Pus în faţa unor roluri din galeria personajelor negative, cu multe carenţe, căuta o latură omenească, o perspectivă umană. Găsea de fiecare dată ritmul necesar privirii, mişcării, vorbirii, adecvat fiecărei stări.

Când interpreta un rol, decupa spaţii scenice proprii în ambianţă, umplând scena, văzându-se stăpânul absolut al lumii de acolo. Transmitea o linişte aparte, crea o atmosferă relaxantă, curată, şi parcă răspândea lumină.

Arăta de parcă trăise toată viaţa acelei lumi şi păstrase din ea tot ce era mai bun şi frumos şi pentru că utiliza costumul într-un fel propriu.

A fost cel mai bun interpret al pieselor scrise de către dramaturgul Teodor Mazilu. Reuşea să creeze acei proşti din galeria proştilor, în care ingenuitatea se îmbina cu şmecheria, rostind truismele atât de convingător încât păreau „rupte din adevăr”.

Ca să construiască personajul, îşi găsise un râs. Pornea de la un amănunt, găsea un tic şi de la el trasa întreaga linie. Comenta personajul într-o manieră unică în timp ce juca.

Octavian Cotescu, despre dramaturgul Teodor Mazilu

“M-a învăţat ce înseamnă a fi generos şi modest până la umilinţă în faţa vieţii şi a artei. Îi rămân recunoscător, pentru că nu şi-a conceput arta decât în relaţia dură cu viaţa, într-un superb echilibru între coordonare şi necruţare, care l-a proiectat definitiv în istoria literaturii noastre.

Octavian Cotescu

Îi voi fi recunoscător pentru că mi-a arătat că arta nu poate trăi fără nelinişte şi îngândurare. Şi-i voi mulţumi întotdeauna pentru puterea cu care a susţinut condiţia de creator a actorului, la care s-a uitat întotdeauna curios şi mirat, îngăduitor şi fascinat, luându-l alături şi trasmiţându-i acea atât de profundă şi atât de caracteristică stare a lui, stare de iubire.”

Despre teatru

„În teatru se lucrează în echipă. Aşa ajungem de la  echipă, la spiritul de echipă, la noţiunea de animator de teatru, pentru că marile spectacole s-au realizat acolo unde a existat un spirit de echipă, un crez unic, o solidaritate, în sensul unui scop artistic.”

„Nimeni nu se poate împlini  într-o profesie dacă are vocaţie pentru aceasta şi curajul de a se confunda cu orice dificultate, indiferent de ce natură ar fi ea.”

„Am descoperit apoi un lucru esenţial pentru cariera mea ulterioară: necesitatea de a domina cu privirea; privirea  nu înseamnă fixitate, ea este un fluid care trece de la un individ la altul şi care îşi exercită influenţa prin mişcare…

Deci eu nu cu o privire pot să-l fascinez pe un partener, ci cu actul anterior privirii; ea este o acţiune care, ca oricare alta, trebuie să aibă la bază, ca argument definitoriu, actul gândirii.”

„În arta noastră trebuie să ştii să fii umil, nu tu alegi, tu eşti cel ales.

Pedagogie teatrală

Cerea de la studenţi asimilarea unei bune tehnici interioare. Ura diletantismul, mimarea, reprezentarea exterioară şi demonstrativă, grimasa, artificiile, efectele.

“În calitatea mea de membru în consiliile de admitere, (la Actorie) am căutat  să depistez ceea ce este fabricat special pentru a câştiga un concurs, şi cu cât este mai confecţionat să-l elimin din competiţie. Între aspiranţii cu posibilităţi sunt deseori nişte prăpăstii imposibil de ignorat. Când vrei să faci teatru trebuie să spui, necondiţionat adevărul, în fiecare clipă. Mă simt jignit să rostesc cuvinte de laudă veleitarismului şi minciuna.”

Despre regizorul Liviu Ciulei

„De la Ciulei am învăţat un lucru indispensabil pentru profesia de actor, şi anume ştiinţa relaţiilor dintre personaj şi scenă. A relaţiilor, aşa cum dramaturgul nu le poate aşterne pe hârtie, o bogăţie a lumii interioare a personajelor în afara replicilor propriu-zise. Am învăţat apoi absoluta necesitate ca actorul lucid, conştient, să aducă în orice gen de teatru adevărul pe scenă…”

Octavian Cotescu

„Ce înseamnă să-l citeşti azi pe Shakespeare, Ciulei spune: să-l înţelegi, să-l primeşti, să-l priveşti, aşa cum înţelegi, cum primeşti, cum priveşti viaţa! Shakespeare nu e literatură, e viaţă!”

„Ciulei găseşte raţiunea de a fi prin cultură.  Respinge mimarea culturii, snobismul memorizării, fuge de clişee. Se întoarce spre tineri cu o mare generozitate, cu o foarte mare nevoie intimă de a dărui, dar şi cu ambiţia de a primi.

Este regizorul pasionat de munca cu actorul. Ştie cum să-ţi dea senzaţia descoperirii unui univers nou, bucuria de a-l explora. Pedagogia lui e subtilă, cuceritoare!”

Despre public

„Publicul are o nelinişte continuă. Înţeleg prin aceasta starea lui de extaz, dar şi cea de indiferenţă; nevoia de a fi generos, dar şi nevoia lui de a fi necruţător; puterea lui de a fi judecător suprem, dar şi modestia lui de a recunoaşte că nu ştie totul; refuzul lui de a i se explica totul, dar candoarea lui de a asculta cuminte, până la capăt, toate explicaţiile; orgoliul lui de a răspunde singur la întrebările care i se lasă deschise, dar şi răbdarea cu care primeşte răspunsurile formulate înaintea întrebărilor.

Nu putem plăti această nelinişte a publicului decât cu propria noastră nelinişte. În ce mă priveşte, am faţă de public o imensă spaimă de a nu greşi.”

Relaţia cu partenerul de scenă era lege. Demonstra studenţilor cât de extraordinară este legătura fiecăruia cu ceilalţi. Le spunea: „Închipuie-ţi că actorul care-ţi dă replica e în acea clipă unica fiinţă a lumii, singura care poate culege sentimentele tale.”

Ce înseamnă a avea succes? „Răspuns: a constata că ai fost înţeles. Vă daţi seama că o primă condiţie a succesului este a avea ceva de spus!”

Fragmente extrase din volumul „Octavian Cotescu”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983

Foto cu Octavian Cotescu , Teodor Mazilu, Liviu Ciulei – Cinemagia

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

Page 1 of 2012345...1020...Last »