Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul ,,Elixirul dragostei” cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-prezinta-spectacolul-elixirul-dragostei-cu-ocazia-zilei-internationale-a-femeii/

Opera Naţională Bucureşti pune în scenă vineri, 8 martie, la ora 19.00 spectacolul ,,Elixirul Dragostei” sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Un articol de Andrada Văsii|6 martie 2013

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, vineri, 08 martie, de la ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti invită publicul la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume – Elixirul dragostei (L’Elisir d’amore) de Gaetano Donizetti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera ,,Elixirul dragostei” este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia şi din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli.

Despre povestea care stă la baza acestei producţii la Bucureşti, regizorul italian susţine: Povestea şi muzica din „Elixirul dragostei” sunt într-un anume fel contemporane, nu conţin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înţelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puţină experienţă de viaţă, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste.

 

Info:

Elixirul dragostei

vineri, 08 martie, ora 19.00 – Sala Mare ONB
operă comică în două acte de Gaetano Donizetti
libretul de Felice Romani după un libret de Eugène Scribe pentru opera Le philtre de Daniel – François Auber
spectacol în limba italiană

Dirijor: Tiberiu Soare
Regia: Marco Gandini
Maestru de cor: Stelian Olariu

Distribuţia:

Adina – Cristina Marta Sandu
Nemorino – Lucian Corchiş
Belcore – Daniel Pop
Dulcamara – Vicenţiu Ţăranu
Gianetta – Cristina Eremia

 

11
/12
/17

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus la finalul săptămânii trecute unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona. Primele cuvinte ale artistului după ce s-a trezit din operaţie au fost de recunoştinţă către echipa de medici.

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

06
/12
/17

Cel mai important eveniment al scenelor lirice româneşti, Gala Premiilor Operelor Naţionale, este pentru al doilea an consecutiv, găzduit de Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul ajuns la cea de-a V-a ediţie este considerat cel mai grandios eveniment care celebrează şi premiază performanțele lirice ale Operelor din ţară.

06
/12
/17

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat soția sa, Laeticia.  Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ''Johnny-Imperator'', cum l-a supranumit ziarul ''Le Monde'' a devenit iubit de generații întregi de francezi cu care a împărțit pe lângă cântecele sale și coborârile sale în infern.

29
/11
/17

Deoarece pe 28 noiembrie 1918 Bucovina a devenit a doua provincie românească ce s-a unit cu România, data a fost declarată oficial drept Ziua Bucovinei print-o lege din 2015. În inima Țării Fagilor (în germană Buchenland), la Rădăuți, Ziua Bucovinei a coincis ieri și cu prima din cele 4 zile ale unui eveniment în premieră în România: Klavier Art Duo Festival, primul festival de duo pianistic (pian la patru mâini) din țară, cu intrare liberă.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.

24
/11
/17

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. În urmă cu 26 de ani se stingea din viață legendarul lider al grupului Queen.

20
/11
/17

După un memorabil concert susținut recent cu Orchestra Națională Radio, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Sălii Radio miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19.00, într-un recital alături de pianista Sînziana Mircea!

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.