Palatul Pleșa – Neoclasic și țărani. Tabără de arhitectură
https://www.ziarulmetropolis.ro/palatul-plesa-neoclasic-si-tarani-tabara-de-arhitectura/

Asociaţia Sinaptica anunţă începerea taberei de arhitectură din cadrul proiectului cultural ‘Palatul Pleşa – Neoclasic şi ţărani’, realizat în parteneriat cu Consiliul Local Obârşia de Câmp, Mehedinţi, şi Liceul de Artă ‘I.Șt. Paulian’ din Drobeta Turnu-Severin şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2017

Tabăra de arhitectură este organizată între 1-7 august 2017 și se concentrează asupra unui monument istoric de clasă A situat în mediul rural, Palatul Pleșa.

La tabără participă 15 voluntari, studenți la arhitectură. Aceștia vor realiza igienizarea monumentului istoric, respectiv vor îndepărta gunoaiele adunate în interiorul clădirii și vor acoperi un gol din acoperiș, pentru a preveni degradarea ulterioară a monumentului istoric.

De asemenea, voluntarii vor realiza relevee ale construcției și vor propune proiecte arhitecturale de punere în valoare a acestui edificiu.

Tabăra de arhitectură este urmată de o alta, dedicată, de această dată, artei plastice.

Palatul neoclasic Ghe. Pleșa este un monument istoric de o factură specială, aflat în centrul comunei Obârșia de Câmp, județul Mehedinți. A fost construit la finalul secolului al XX-lea de un boier din localitate, într-o manieră neoclasică, asemănătoare cu palatele de pe Valea Loirei din Franța.

După 1948 a fost folosit ca sediu pentru o Stațiune de Mașini și Tractoare, iar în prezent se află în proprietatea primăriei locale.

Pentru mai multe informații despre proiectul ‘Palatul Pleșa — neoclasic și țărani’ puteți consulta documentul alăturat, site-ul web al Asociației Sinaptica și pagina de Facebook a proiectului.

Foto: Tabără de arhitectură – facebook.com/palatulplesa

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.