Pozitia copilului, marele premiu şi trofeul UCIN
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-marele-premiu-si-trofeul-ucin/

Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2014

Premiul pentru regie a fost acordat ex-aequo lui Adrian Sitaru, pentru filmul „Domestic”, şi Ancăi Damian, pentru pelicula „O vară foarte instabilă”. Călin Peter Netzer, regizorul lungmetrajului „Pozitia copilului„, a fost, de asemenea, nominalizat pentru acest premiu.

Adrian Sitaru a fost şi câştigătorul premiului pentru scenariu, cu filmul „Domestic”. Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer („Poziţia copilului”) şi Marian Crişan („Rocker”) s-au aflat în cursa pentru acest premiu.

Filmul „Domestic” a mai obţinut un premiu la gala UCIN, Adrian Silişteanu fiind recompensat pentru cea mai bună imagine. Viorel Sergovici („Funeralii fericite”) şi Tudor Mircea („Rocker”) s-au aflat pe lista nominalizaţilor la premiul pentru cea mai bună imagine.

Pozitia copilului

Adrian Silişteanu, premiul UCIN pentru cea mai bună imagine

Alexandra Alma Ungureanu („Rocker”) a câştigat premiul pentru cele mai bune costume. La acest premiu au mai fost nominalizate Maria Miu („Funeralii fericite” şi „Domnişoara Christina”) şi Mălina Ionescu („Domestic”).

Premiul pentru cea mai bună scenografie i-a revenit lui Cristian Niculescu, pentru filmul „Domestic”. La această categorie au mai fost nominalizaţi Mihai Dorobanţu, pentru filmul „Funeralii fericite”, şi Alexandra Alma Ungureanu, pentru pelicula „Rocker”.

Actriţa Ioana Flora a fost câştigătoarea premiului pentru interpretare feminină, pentru rolul din filmul „Déjà vu”. Luminiţa Gheorghiu (‘Poziţia copilului”) şi Ana Ularu („O vară foarte instabilă”) au fost, de asemenea, nominalizate pentru acest premiu.

În ceea ce priveşte premiul pentru interpretare masculină, acesta a fost câştigat de Cristian Ioan Gutău, pentru rolul din filmul „Killing Time”. Dan Chiorean („Rocker”) şi Adrian Titieni („Domestic”) s-au aflat pe lista nominalizaţilor la acest premiu.

Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin i-a revenit actriţei Valeria Seciu, pentru interpretarea din filmul „Roxanne”. La acest premiu au mai fost nominalizate actriţele linca Goia („Poziţia copilului) şi Diana Cavallioti („O vară foarte instabilă”).

Alin State a câştigat premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin, pentru interpretarea din filmul „Rocker”. Nominalizaţi la această categorie au mai fost şi Marian Râlea, pentru rolul din „Sunt o babă comunistă”, şi Florin Zamfirescu, pentru rolul din „Killing Time”.

Premiul pentru celmai bun montaj i-a revenit lui Ioan Ioachim Stroe, pentru filmul „O vară foarte instabilă”. Totodată, la acest premiu au fost nominalizaţi Dana Bunescu („Poziţia copilului”) şi Tudor Pojoni („Rocker”).

La categoria „cea mai bună coloană sonoră„, premiul a fost câştigat de Mihai Bogos, Kai Tebbel şi Olaf Mehl, pentru filmul „Rocker”. Pentru acest premiu au fost nominalizaţi şi Cristian Tarnoveţchi, Dana Bunescu şi Cristinel Şirli („Poziţia copilului”), acesta din urmă fiind selectat şi pentru coloana sonoră a filmului „O vară foarte instabilă”.

Nathan Larson a câştigat preniul pentru cea mai bună muzică, pentru filmul „O vară foarte instabilă”. Vasile Şirli („Sunt o babă comunistă”) şi Jon Wygens („Domnişoara Christina”) s-au aflat, de asemenea, pe lista nominalizaţilor la acest premiu.

Juriul a acordat premiul Opera Prima ex-aequo regizorilor Iulia Rugină, pentru lungmetrajul de debut „Love Building”, şi lui Tudor Cristian Jurgiu, pentru filmul „Câinele japonez”. La această categorie a mai fost nominalizat Valentin Hotea, pentru filmul „Roxanne”.

De asemenea, la gala UCIN a fost acordat premiul pentru cel mai bun producător de film, care i-a revenit lui Gabi Antal („Domnişoara Christina”). Pentru această distincţie, au mai fost nominalizaţi Ada Solomon şi Dan Chişu.

Un alt premiu acordat la gala de luni seară a fost cel pentru cea mai bună imagine a unui documentar de televiziune. Câştigător a fost ales Sorin Chivulescu, pentru filmul „Frescele călătoare”. Nominalizat la această categorie a fost şi Francisc Mraz, pentru filmele „Nicolae al lui Ion al lui Iacob” şi „Duhul lăzilor trup – Sculptorul Mircea Roman”.

În ceea ce priveşte premiul pentru cel mai bun film experimental, acesta a fost câştigat de Florin Piersic Jr, pentru pelicula „Killing Time”. La această categorie a mai fost propus şi filmul „Déjà vu”, de Dan Chişu.

„Puterea celor 10 luni”, de Adrian Băluţă, a câştigat premiul pentru cel mai bun film de animaţie, pentru care au mai fost nominalizate peliculele „Stop”, de Ion Octavian Frecea, şi „2”, de Ilinca Seda.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune i-a revenit lui Liviu Săndulescu, pentru filmul „Betoniera”. Pentru acest premiu au mai fost nominalizaţi Radu Jude, pentru „O umbră de nor”, şi Andrei Nicolae Teodorescu, pentru „Brigada neagră”.

„Afacerea Tănase”, în regia lui Ionuţ Teianu, a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar. Nominalizate la acest premiu au fost şi documentarele „Calea şoaptelor”, de Andrei Măgălie, şi „Căzuţi în cursă”, de Carmen Moise.

De asemena, la gala UCIN au fost acordate premiile academice ale Uniunii Cineaştilor. Astfel, Luminiţa Gheorghiu a primit premiul academic al UCIN, pentru rolurile din filmele „Poziţia copilului” şi „Sunt o babă comunistă”. Acelaşi premiu i-a revenit şi lui Dan Piţa, pentru importanta contribuţie la dezvoltarea artei cinematografice româneşti.

Pozitia copilului

Luminiţa Gheorghiu, premiul academic al UCIN

Totodată, prof. univ. dr. Manuela Cernat a primit premiul academic al Uniunii Cineaştilor, pentru remarcabila contribuţie în domeniul teoriei şi istoriei filmului şi pentru o carieră academică de excepţie în învăţământul vocaţional universitar.

Silvia Kerim a primit premiul de excelenţă al Uniunii Cineaştilor, pentru importanta contribuţie în domeniul literar şi cinematografic. Bujor T. Rîpeanu a primit premiul de excelenţă al Uniunii Cineaştilor, pentru 60 de ani de activitate deosebită în domeniul criticii şi istoriei filmului românesc, iar Eusebiu Ştefănescu a primit premiul de excelenţă al Uniunii Cineaştilor, pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului şi învăţământului universitar.

Totodată, Victoria Marinescu a primit diploma de excelenţă a Uniunii Cineaştilor, pentru remarcabila contribuţie la dezvoltarea artei filmului de televiziune.

Tot luni seară, Uniunea Cineaştilor i-a acordat lui Klaus Eder, secretar general al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI), titlul de membru de onoare şi trofeul UCIN.

Postul de televiziune TVR 2 a primit premiul Uniunii Cineaştilor din România, pentru proiectul „Duminica filmului românesc”.

La gala premiilor Uniunii Cineaştilor au fost acordate şi distincţiile anuale ale Asociaţiei criticilor şi filmologilor din cadrul UCIN. Astfel, premiul „Ion Cantacuzino” pentru publicistică cinematografică, pentru articolele publicate în presa scrisă şi online, i-a fost acordat Irinei Trocan.

De asemenea, Dominique Nasta a primit premiul George Littera, pentru volumul „Contemporary Romanian Cinema, an Unexpected Miracle”. O menţiune specială, pentru videobook-ul „Limbajul imaginii filmate”, i-a fost acordată Marinei Roman şi lui Ion Bucheru.

La gala UCIN de luni seară au fost acordate diplome regizorului Călin Peter Netzer, pentru cel mai bun film al anului – „Poziţia copilului” -, precum şi pentru cel mai bun regizor, pentru acelaşi film. Premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din „Poziţia copilului”, i-a fost acordat Luminiţei Gheorghiu, iar premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Victor Rebengiuc, pentru rolul din filmul „Câinele japonez”.

Premiile Uniunii Cineaştilor din România au fost acordate pentru prima dată în 1971. Pentru ediţia de anul acesta, premiera celor 73 de producţii înscrise în concurs a avut loc în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013.

Foto cu Pozitia copilului şi Gala premiilor UCIN – facebook, cinemagia

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.