Sarmalele Reci Acoustic: anatomia melancoliei
http://www.ziarulmetropolis.ro/sarmalele-reci-acoustic-anatomia-melancoliei/

S-a consemnat miercuri, înspre noapte, la Teatrul Mignon din Capitală, un concert de serie mică: Sarmalele Reci Acoustic. Am fost acolo ascultător.

Un articol de Andrei Crăciun|10 Aprilie 2014

Ați ajuns vreodată la Mignon? Cum se anunță încă din titlu, teatrul acesta e intim. E frumos acolo, se poate visa înăuntru, se poate medita, te poți gândi afectuos, te poți gândi senzual la timpul trecut.

Îmi plac, îndeosebi, minutele de dinainte de începerea oricărui spectacol, minutele acelea când sunt realizate ultimele acorduri, cele fine, cele fără de care nu se poate. Se mai umblă la lumini, o solistă își aranjează, poate, cu emoție șuvițele rebele, un chitarist discută, fără cuvinte, cu încheietura mâinii sale drepte.

Câteodată, un membru al personalului auxiliar întreabă, fără ostilitate, dacă mai e ceva de făcut și primind aviz negativ se retrage bunul Dumnezeu știe unde.

Îmi păstrez dreptul intangibil la subiectivism. Îmi plac „Sarmalele Reci“. Nu sunt aici până la capăt cronicar, sunt aici, la bine, alături de femeia pe care o iubesc, pentru că găsesc în muzica lui Zoltán András și a celor de care s-a înconjurat o evadare necesară. Temperamental, sunt un melancolic.

În cartea de muncă se întâmplă să fiu ziarist. Deci ziarist am primit recent din (doar!) două surse independente asigurări că trecutul este singura formă suportabilă de viață. O idee nu foarte accesibilă contemporanilor mi-a fost încredințată de sursele acestea: cum prezentul e întotdeauna obsedant, iar viitorul nu există încă, trecutul rămâne totul.

Trecutul poate fi rescris, capodoperele sunt posibile doar la perfectul compus. Găsesc totodată „Sarmalele Reci” cel mai bun titlu de trupă care s-a dat până acum în limba noastră. Dată fiind creativitatea tot mai fragilă a celor ce vin, îmi păstrez și scepticismul că va fi măcar egalat.

Marile speranțe neîmplinite

Muzica „Sarmalelor Reci” abundă în ironie, e o ironie subțire, întotdeauna amară, lasă se întrevadă acea inteligență care se refugiază în cinism vag și în mari speranțe, cele mai multe neîmplinite.

„Sarmalele Reci” au un repertoriu din care nu lipsesc șlagărele, căci putem să le spunem așa, își au și ei baricadele de la înălțimea cărora luptă de douăzeci de ani, dar cu adevărat important mi se pare că nu au coborât nici în comercial, nici în mediocritate.Sarmalele reci Dorin Tutuianu Photography

Chiar când eram vizitat de acest gând, a intrat în sală Zoltán András, îmbrăcat întru totul în negru. A rămas tot subțire, a îmbătrânit, dar puțin, ca un Peter Pan din care a fost evacuat excesul, are de-acum coafura lui Mireille Mathieu din care lipsește doar bretonul și emană o fragilitate meticuloasă.

E, indiscutabil, o apariție. Mă simt solidar cu omul acesta, care nu se ferește să se alăture cauzelor bune, dacă mai contează pentru cineva ce e o cauză bună în timpul nostru, care are și el forța naivității de a credea că lumea poate deveni mai bună, care își pune arta în contra tuturor felurilor de cianuri. Îmi place. E vizibil că e un idealist.

Concertul a fost, cum l-am așteptat, magnific. Vioara, violoncelul, chitarele, tobele, acordeonul, clapele, mandolina s-au lăsat bine cântate.

A fost un moment, căruia previzibil îi voi spune momentul culminant, când îți venea să ieși în stradă, în Hristo Botev, și să chemi oamenii, fie ei pedeștri sau șoferi, să ți se alăture.

Trecătorilor, nu mai aveți urechi să auziți? Aici are loc o minune! Înăuntru era o magie pe care o voiai împărtășită, deși probabil că tocmai aceasta era magia – că nu putea fi împărtășită decât cu câțiva, puținii care mai înțeleg.

Sala de la Mignon, deși nu vastă, n-a fost plină. Au fost locuri libere. Le-am privit ca pe o dureroasă normalitate: confirmarea faptului că tot mai puțini pot să discearnă marea frumusețe de restul.

Ca un alt Novecento

Am extras, în timp ce degetele lui Zoltán András culegeau din acordeon note care nu știam că există, ca un alt Novecento la un teribil pian, câteva idei cu privire la destinul „Sarmalelor Reci”. Le expun aici, punctual, decurgând una din alta, fără pretenții de precizie matematică.

a) „Sarmalele Reci” au fost cândva în mainstream. Erau anii `90, țara era și atunci greșită, dar uite că existau mult mai mulți în stare să asculte de la cap la coadă un album „Sarmalele Reci” și să-l înțeleagă. Acum nu mai sunt. De ce?

b) „Sarmalele Reci” au remarcat, fără diplomație, că țara noastră ne vrea proști și că un frumos viitor luminos li se arată celor idioți. Viitorul profețit e deja aici. Idioții s-au înmulțit și stăpânesc de-acum pământul.

În anii `90, oamenii ascultau, îndeobște, Nirvana. Acum ascultă îndeobște Justin Bieber sau unele făpturi monosilabice atașate unor sâni, de altfel splendizi. Căderea aceasta e cumplită.

c) „Sarmalele Reci” cântă încă în limba română. Limba română este, cred, cel mai bun lucru pe care îl avem. Are o expresivitate care a fost, cândva, accesibilă până și adunărilor largi, populare. Batjocorită, redusă la cele câteva rime preferate pe undele scurte, limba română practicată în textele „Sarmalelor Reci” și-a pierdut nu forța de seducție, ci masa care ar putea s-o cuprindă.

d) „Sarmalele Reci” nu s-au adaptat noii realități românești, dar și universale, care încurajează impostura. Zoltán András a rămas un artist într-o lume de meșteșugari. Explic: artistul este acela care își urmează obsesiile, care își explorează temele, independent de piață. Meșteșugarul, chiar și cel bun, e doar un executant al direcțiilor pe care i le impun cele mai recente studii de piață.

e) Dar şi lumea despre care cântă Zoltán András a dispărut. E o insulă care nu mai există decât în inimile și în mințile unora dintre noi. Nu se mai practică preludii în afacerile sentimentale, nu se mai practică şprițul cu sifon, căci sifonul însuși a devenit atât de rar. Gașca de la bloc nu mai e demult deloc.

Au ei un vers: „Numai bietul Ţuți e mort la Revoluție”. E inactual. Toți am devenit cumva aidoma bietului Țuți. Toți am murit în niște Revoluții, în care, adesea, nici n-am remarcat că am fost. Lumea aceea, da, nu mai există. Era lumea în care MTV-ul era MTV, în care, neștiind cum va fi, visam cu toții departe, era lumea în care dacă telefonul nu suna începea drama, căci nici măcar modul silențios nu se inventase. Telefoanele erau și ele pe atunci telefoane.

A fost o lume – iar acum mă adresez celor mai tineri – de o fermecătoare mizerie. Cele mai frumoase concerte erau unplugged și se întâmplau la chefuri, în bucătării. Această copleșitoare senzație, că îmi cântă Sarmalele Reci în bucătărie, m-a urmărit de la primul la ultimul cuvânt în noaptea de la Mignon. E un sentiment, vă asigur, înălțător. În plus, ce trupă mai are chitarist care seamănă în egală măsură cu Slash și Ludovic al XIV-lea?

f) Zoltán András este, bănuiesc, un maniac al melancoliei. Nu o dată s-a putut vedea că în ochii lui e un câmp de luptă, cum doar sentimentalii cunosc. Cântecele sale sunt răscolitoare în cel mai înalt grad și cel mai mult îmi place că, în timp, după ce toate tușele de noutate dispar, după ce muzica „Sarmalelor” inevitabil se clasicizează și rămâne doar esența, se pot vedea limpede acolo cicatricile. Cine mai știe să vadă frumusețea unor cicatrici pe inimă?

g) Publicul nu foarte numeros, dar eterogen (nostalgici cu mustăți veritabile, dar și oameni incredibil de tineri) de la Mignon este, în definitiv, o veste bună. Formația asta va fi, cum se va întâmpla cu fiecare dintre noi, suma unor amintiri.

E o agonie să divizezi bucuria la mii sau chiar milioane de oameni. Adevărata intensitate a frumuseții din noaptea acustică trebuia să li se arate doar câtorva apostoli. E o lecție ceva mai veche, despre care voi scrie, poate, altă dată.

P.S.: „Sarmalele Reci” au insistat să își încheie spectacolul la timp încât să prindem cu toții ultimul metrou. Bisurile au făcut această cerință delicată inutilă.

Foto cu Sarmalele Reci: Dorin Tutuianu

21
/01
/17

The Deep Sound of Maramures, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, va fi prezentat publicului larg, în cadrul unei transmisii online din Vișeul de Sus, un eveniment realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, care se va bucura de recenzia specială a profesorului Ricardo de Ostos, arhitect experimentalist din Londra.

20
/01
/17

Jazz Nouveau anunță încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie și mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans și Rotem Sivan Trio.

19
/01
/17

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro. Grupul Kaoma, înfiinţat în 1985, a devenit celebru cu hituri precum „Chorando Se Foi (Lambada)”, „Dançando Lambada” şi „Lambamor”.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.

16
/01
/17

În urma succesului înregistrat după lansarea, în octombrie, a primelor 5 Atelierele „Micul Artist”, Opera Comică pentru Copii oferă, începând din luna februarie, un nou curs pentru cei mici: Atelierul de Flamenco, susținut de dansatorul argentinian Lucas Molina.

13
/01
/17

Începând din acest weekend, Nino, personajul îndrăgit din seria de concerte-lecție ale Operei Comice pentru Copii "Cu Nino în jurul Lumii", îi așteaptă pe cei mici pe Patinoarul Copiilor, deschis în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16.

10
/01
/17

Astăzi se împlinește 1 an de la moartea lui David Bowie. Artistul s-a stins din viață pe 10 ianuarie 2016, la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”.

09
/01
/17

Orchestra Națională Radio susține primul concert din noul an la Sala Radio vineri, 13 ianuarie 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveția, cunoscut și apreciat în peisajul muzical european și ca dirijor de operă.

06
/01
/17

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și ca parte a strategiei Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 19.00, la Studioul de Concerte „Mihail Jora" – Sala Radio din București va avea loc concertul aniversar „Lipatti 100” susținut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu și de pianiștii Sergiu Tuhuţiu și Matei Rogoz.

26
/12
/16

Corul Armatei Roșii, al cărui director și 60 de membri se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră, reprezintă un simbol al Rusiei aplaudat pretutindeni, chiar și în zonele de conflict. Repertoriul său include astăzi mai mult de 2.000 de opere, de la cântece folclorice sau care glorifică URSS la muzica sacră, trecând prin cele mai mari hituri moderne internaționale, pe care le interpretează cu voci puternice, însoțite de coregrafii acrobatice.

Page 1 of 9712345...102030...Last »