Stănchescu: Sperăm în sprijinul Casei Regale a României pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/stanchescu-speram-in-sprijinul-casei-regale-a-romaniei-pentru-repatrierea-osemintelor-lui-brancusi/

Scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Societăţii Internaţionale „Constantin Brâncuşi”, se declară încrezător în sprijinul Casei Regale pentru derularea acţiunilor dedicate repatrierii osemintelor părintelui Păsării Măiastre. „Sperăm în sprijinul regelui Mihai, în acţiunea noastră pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Stănchescu, precizând că a depus ‘dosarul Brâncuşi’ la Secretariatul Casei Regale, iar reprezentanţii […]

Un articol de Andrada Văsii|14 ianuarie 2013

Scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Societăţii Internaţionale „Constantin Brâncuşi”, se declară încrezător în sprijinul Casei Regale pentru derularea acţiunilor dedicate repatrierii osemintelor părintelui Păsării Măiastre.

„Sperăm în sprijinul regelui Mihai, în acţiunea noastră pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Stănchescu, precizând că a depus ‘dosarul Brâncuşi’ la Secretariatul Casei Regale, iar reprezentanţii acesteia l-au asigurat că documentele vor ajunge pe masa fostului suveran.

„Vă rog să fiţi alături şi să sprijiniţi ultima dorinţă a lui Constantin Brâncuşi pe care a strigat-o către poporul său de pe patul de moarte”, se menţionează în scrisoarea trimisă regelui Mihai.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, susţine iniţiativa repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi, apreciind eforturile pe care scriitorul le depune pentru reînhumarea acestora în localitatea Hobiţa din judeţul Gorj.

Într-o scrisoare remisă lui Laurian Stănchescu, Întâistătătorul BOR îşi exprimă speranţa că „demersurile autorităţilor statului român vor fi încununate de succes pentru împlinirea dorinţei testamentare a sculptorului şi bucuria poporului român iubitor de artă”.

Academia Română susţine, de asemenea, demersurile repatrierii, o scrisoare în acest sens, semnată de preşedintele apreciatului for, acad. Ionel Haiduc, fiind transmisă lui Laurian Stănchescu.

La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Târgu-Jiu, cu Laurian Stănchescu, şi i-a promis acestuia că Guvernul va acorda sprijin total demersului său. Primul-ministru a declarat că Guvernul va angaja avocaţi din Paris pentru susţinerea demersului.

„Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru ca toate procedurile, va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a afirmat Victor Ponta.

Şeful Executivului a mai promis că împreună cu Consiliul Judeţean Gorj vor fi luate măsuri pentru restaurarea casei sculptorului de la Hobiţa.

Sursa: Agerpres

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

21
/06
/17

"În teatru dacă nu eşti cercetător, căutător continuu, în clipa în care te-ai mulţumit, eşti ruinat." - Andrei Șerban. Renumitul regizor împlinește astăzi 74 de ani. Născut la 21 iunie 1943, în București, Andrei Șerban a studiat regia la IATC, la clasa lui Radu Penciulescu.

20
/06
/17

Dragi cititori, sunt în măsură să vă informez că a apărut începutul unui teatru nou la noi în oraș (teatru în toată puterea cuvântului). Așadar, nu doar o clădire, ci o companie de teatru. Se cheamă TAG și au făcut deja un spectacol despre care se va mai vorbi: „Clasa conducătoare”.

20
/06
/17

Orchestra de Cameră Radio încheie stagiunea la Sala Radio miercuri, 21 iunie, ora 19.00, cu un concert-eveniment sub bagheta lui Jankó Ferenc - Zsolt, dirijor permanent al Operei de Stat din Cluj-Napoca, al Filarmonicii din Oradea și dirijor asistent al Budapest Festival Orchestra.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

20
/06
/17

Într-o zi de 20 iunie se stingea din viaţă, la Paris, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Afectat de Alzheimer, filosoful uitase cine este în ultimele zile ale vieţii sale şi reîncepuse să vorbească în limba română, după mai bine de 50 de ani. Tot pe 20 iunie murea istoricul, scriitorul și politicianul român Mihail Kogălniceanu si se năşteau compozitorul Jacques Offenbach, actorii Errol Flynn şi Nicole Kidman, regizorul Radu Gabrea sau cântăreţul Lionel Richie.

19
/06
/17

Într-o zi de 19 iunie se nășteau actriţa Irina Petrescu, criticul George Călinescu sau scriitorul Salman Rushdie și se stingeau din viață scriitorul laureat cu Nobel William Golding și actorul James Gandolfini (2013).

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

17
/06
/17

Tocmai ce a avut loc la Naționalul bucureștean premiera națională a spectacolului „Umbre”, în regia tânărului Vlad Cristache, după o piesă de Marilia Samper, o doamnă dramaturg foarte apreciată, originară din Brazilia, stabilită la Barcelona, după ce a locuit în Irak, Mexic sau Guatemala.