Teatrul ,,Regina Maria” din Oradea organizează un turneu național cu spectacolul ,,Scripcarul pe acoperiș”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-regina-maria-din-oradea-organizeaza-un-turneu-national-cu-spectacolul-scripcarul-pe-acoperis/

Musicalul ,,Scripcarul pe acoperi” de la Teatrul ,,Regina Maria” din Oradea va porni în turneu naţional începând cu 7 aprilie (Piteşti); următoarele spectacole vor fi organizate în Bucureşti (8 aprilie) şi Craiova (9 aprilie).

Un articol de Andrada Văsii|19 martie 2013

Teatrul Regina Maria din Oradea anunţă turneul naţional cu spectacolul Scripcarul pe acoperiș (de Sholom Aleichem, regia artistică Korcsmaros Gyorgy), acesta fiind considerat unul dintre cele mai de succes musicaluri realizate în România.

Cel mai îndrăgit spectacol de pe scena Teatrului Regina Maria s-a jucat cu succes atât în Oradea, cât și în țară. În plus, spectacolul a participat la trei festivaluri mari: Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” – Teatrul de Opereta Ion Dacian – Bucureşti în noiembrie 2011, Festivalul Multicultural Internaţional “Fără Bariere” – Teatrul de Nord Satu Mare – Satu Mare în mai 2012, Festivalul Internaţional de Teatru “Atelier” – Teatrul Municipal Baia Mare – Baia Mare în mai 2002.

Valoarea spectacolului a fost confirmată prin numeroasele premii și nominalizări de care a beneficiat:

Nominalizare la Gala Premiilor UNITER 2012 – Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Ioana Dragoş-Gajdo
Nominalizare la Gala Premiilor UNITER 2012 – Cea mai bună scenografie – Vioara Bara
Premiul special al Juriului, Festivalul Internaţional de Teatru ATELIER 2012 – Richard Balint
Premiul pentru Cel mai bun coregraf, Festivalul Internaţional de Teatru ATELIER 2012 – András Loránt

Spectatorii vor putea urmări peste 60 de oameni pe scenă care cântă și dansează, acompaniați fiind de către o orchestră spectaculoasă: Hakeshet Klezmer Band, sub conducerea lui Ari Nagy Sandor.

Scripcarul de pe acoperiș este o adaptare după povestirea lui Shalom Alehem – „Fiicele lui Tevye”, fiind unul din musicalurile cele mai de succes din toate timpurile. Prima adaptare scenică, la Imperial Theater de pe Broadway, a avut premiera în 1964 şi a cunoscut de-a lungul anilor peste 3200 de reprezentaţii. Adaptarea cinematografică din 1971 a fost şi ea încununată de un mare succes de public şi de critică.

Piesa istoriseşte câteva întâmplări din viaţa lăptarului Tevye, în efortul acestuia de a-şi menţine familia unită prin respectul tradiţiei atotputernice în comunitatea evreiască din satul rusesc Anatevka.

… spectacol amplu, bine condus de regizorul maghiar Korcsmaros Gyorgy şi jucat cu vizibilă bucurie de trupa avându-i pe bună dreptate în roluri principale pe Ioana Dragoş Gajdo şi Richard Balint. (Observatorul Cultural)

Scripcarul… de la Teatrul Regina Maria reuşeşte să surprindă musical-ul de pe Broadway în cea mai fină esenţă a sa.(ArtActMagazine.ro)

… un spectacol demn de a fi găzduit de cele mai importante scene din România, o producţie de forţă. (Yorick.ro)

Actorii şi dansatorii orădeni au reuşit să redea scenic emoţia, umorul, savoarea, frumuseţea, trauma conţinute în clasica poveste a lui Shalom Aleihem. (Tribuna)

Info:
Pitești, 7 aprilie 2013 – Teatrul Al. Davila
București, 8 aprilie 2013 – Sala Operei Naționale
Craiova, 9 aprilie 2013 – Teatrul Național Marin Sorescu

Regia artistică: Korcsmáros György

DISTRIBUȚIA:

Tevye: Richard Balint;
Golde: Ioana Dragoş Gajdo;
Tzeitel: Angela Tanko/Mihaela Gherdan;
Hodel: Adela Lazăr;
Hava: Alina Leonte;

Cu participarea orchestrei lărgite „Hakeshet Klezmer Band”:

Formaţia HAKESHET KLEZMER BAND s-a format în cadrul Comunitatii Evreilor din Oradea la iniţiativa regretatului Gyuri Vilan care, în calitatea sa de acordeonist, a condus destinele corului comunităţii peste 35 ani. După dispariţia prematura a acestuia, formaţia s-a reorganizat, a început cucerirea publicului pe scene din Ungaria, Israel, Argentina şi bineînţeles pe numeroase scene din ţară, reuşind să obţină recunoaştere din partea publicului.

 

Credit foto: DEFOTO

16
/10
/17

Un studiu realizat în Marea Britanie, cu ajutorul a 3 milioane de participanți, a relevat faptul că oamenii care aveau tendințe de a fi psihopați preferă muzica rap sau heavy metal. Potrivit studiului, melodiile cel mai puțin psihopatice aparțin genului clasic și jazz-ului...

12
/10
/17

Festivalul SoNoRo va avea loc anul acesta în perioada 27 octombrie – 13 noiembrie și recomandă pentru cea de-a XII-a ediție un joc de-a HIDE&SEEK, în care muzica de cameră va fi acompaniatăde poezie, video art, fashion design și un quest labirintic princare festivalul își propune să-și poarte publicul. Orașele în care se vor desfășura concertele FestivaluluiSoNoRo sunt București, Timișoara, Cluj și Brașov.

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

06
/10
/17

A scris lucrări comandate de London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra şi BBC Orchestra, şi a cântat în festivaluri mari, precum Verbier sau Aix-en-Provence. Compozitorul şi violonistul Vlad Maistorovici este primul invitat #creativ al realizatoarei Claudia Spătărescu, în noul sezon al emisiunii #creativ. Din 7 octombrie, #creativ este la TVR 1 şi TVR+, de la 23.00.

04
/10
/17

Filarmonica „George Enescu“ anunță joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

28
/09
/17

Sub patronajul Ambasadei Regatului Belgiei la București, sâmbătă 30 septembrie va avea loc la ora 19:00, la Biserica Sf Tereza din București (Șos. Olteniței 3-5), al doilea din cele cinci concerte de muzică sacră și poezie belgiană din cadrul Festivalului de Muzică Sacră Belgiană, organizat de Asociația Culturală de Prietenie România-Belgia. La concertul de sâmbăta aceasta, în prezența Ambasadorului Regatului Belgiei la București, publicul va putea audia lucrări semnate de Jacques-Nicolas Lemmens și Cesar Franck (compozitori celebri în secolul IX) și doi compozitori contemporani (Jan Van Landeghem și Raoul de Smet, care au scris două lucrări special pentru această serie de concerte).

23
/09
/17

De-a lungul timpului, Festival Internațional George Enescu și-a consolidat notorietatea, şi iată-l ajuns astăzi la ediţia cu numărul XXIII, când se bucură de menţionări distinse din partea unor personalităţi; festivalul se află pe locul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).

22
/09
/17

După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!