VIDEO „Cânt cu dragoste!“: legendarul pianist Murray Perahia susține un recital extraordinar în cadrul Festivalului Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-cant-cu-dragoste-legendarul-pianist-murray-perahia-sustine-un-recital-extraordinar-in-cadrul-festivalului-enescu/

Pianistul Murray Perahia va susţine un recital extraordinar în cadrul Festivalului Internaţional ,,George Enescu”, pe 28 septmebrie, de la ora 17.00, pe scena Ateneului Român.

Un articol de Andrada Văsii|29 august 2013

Pianistul Murray Perahia va susține un recital extraordinar în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu”, pe 28 septmebrie, de la ora 17.00, pe scena Ateneului Român.

Festivalul ,,George Enescu” aduce publicului unul dintre cei mai apreciați pianiști ai vremurilor noastre: americanul Murray Perahia, distins cu două Premii Grammy, a cărui carieră pe marile scene ale lumii se întinde pe mai bine de 35 de ani.

Din program fac parte lucrări ale compozitorilor Johann Sebastian Bach – Suita franceză nr. 4 în Mi bemol Major BWV 815 –, Ludwig Van Beethoven – Sonata nr. 23 în Fa Minor Op. 57 ,,Appassionata” –, Robert Schumann – Faschingsschwank aus Wien Pp. 26 – și Frédéric Chopin – Impromptu Nr. 2 în Fa diez Major Op. 36 și  Scherzo nr. 2 în Si bemol Major Op. 31.

Un talent recunoscut de Horowitz însuşi, pianistul american declara: „Cânt cu dragoste. Numai aşa oamenii se pot îndrăgosti, la rândul lor, de muzica clasică“. Anul trecut, prestigioasa casă de discuri Sony Classical a marcat cei 40 de ani de colaborare cu Perahia editând un set de 72 de CD-uri şi DVD-uri cu interpretările lui. Cea mai recentă înregistrare a sa, „Variaţiuni şi Fugă după o temă de Händel“, de Johannes Brahms este considerată una dintre cele mai bune interpretări disponibile.

Destinul lui Murray Perahia, în vârstă de 66 de ani, este marcat de muzică. A fost la un pas să-şi încheie cariera de pianist concertist din cauza unei inflamaţii la un deget. S-a recuperat ascultând şi repetând, în gând, Bach.

În acea perioadă grea, am hotărât că trebuie să-mi umplu zilele cu muzică. Nu exista altă cale: asta e viaţa mea; e pusă în slujba muzicii. Aveam nevoie de muzică. Stăteam pe un scaun în cameră şi ascultam Bach, citeam partituri. Bach mi-a dăruit confortul de care aveam nevoie.

Murray Perahia,

pianist

Recitalul de la București al pianistului Murray Perahia se va desfășura cu casa închisă.

Regal muzical cu Cristian Mandeal 

În aceeași seară, de la ora 19.30 pe scena Sălii Mari a Palatului este programat un alt eveniment de excepție, concertul susținut de Royal Philharmonic Orchestra sub bagheta maestrului român Cristian Mandeal care va marca încheierea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului. În prima parte a programului va fi interpretată o lucrare rară a compozitorului  George Enescu: Capriccio pentru vioară și orchestră (orchestraţie de Cornel Ţăranu după schiţele compozitorului), solist fiind Dimitry Sitkovetsky (vioară).

În a doua parte a concertului, Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Dan Mihai Goia și Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu se vor alătura prestigioasei orchestre britanice pentru a interpreta Simfonia Nr.3 de Gustav Mahler. Solistă va fi mezzo-soprană Jennifer Johnston.

Dimineața, de la ora 12.00 are loc un alt recital special: pe scena Ateneului Român va urca unul dintre cele mai cunoscue ansambluri de muzică de cameră britanice, The Schubert Ensemble. Fani declarați ai lui George Enescu, britanicii au sărbătorit 30 de ani de la înființare interpretând lucrări ale compozitorului român pe scena londoneză. Recitalul de la București include și lucrarea Cvartetul cu Pian Nr. 1 în Re Major Op. 16, compusă de George Enescu în anul 1909.

Info:

Pentru programul complet accesaţi site-ul Festivalului.

Foto credit: Festivalului Internațional ,,George Enescu”, Wikipedia

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.