VIDEO Christopher Mcquarrie va regiza cel de-al cincilea film din franciza „Misiune: Imposibilă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-christopher-mcquarrie-va-regiza-cel-de-al-cincilea-film-din-franciza-misiune-imposibila/

Tom Cruise va colabora din nou cu Christopher Mcquarrie, regizorul filmului ,,Jack Reacher”, întrucât cineastul american va regiza cel de-al cincilea opus din franciza ,,Misiune: Imposibilă”.

Un articol de Andrada Văsii|8 august 2013

Tom Cruise va colabora din nou cu Christopher Mcquarrie, regizorul filmului ,,Jack Reacher”, întrucât cineastul american va regiza cel de-al cincilea opus din franciza „Misiune: Imposibilă”.

Tom Cruise a anunţat că îşi va relua rolul super-agentului Ethan Hunt în al cincilea film din această franciză produsă de Paramount Pictures, o continuare a blockbusterului din 2011 „Misiune: Imposibilă – Ghost Protocol”.

Christopher McQuarrie este scenaristul şi regizorul filmului „Jack Reacher”, în care rolul principal a fost interpretat tot de Tom Cruise, notează Mediafax. Filmul „Mission: Impossible 5″ va fi lansat pe marile ecrane în 2015.

Tom Cruise a declarat că această serie a filmului „Misiune: Imposibilă’’ a necesitat câte un regizor diferit pentru fiecare continuare, deoarece era nevoie de o viziune nouă şi o nouă perspectivă asupra proiectului.

Chris este un cineast extraordinar, care va aduce scene de acţiune ce îţi fac inima să bată mai tare şi care vor încânta publicul, aşa cum lumea întreagă se aşteaptă de la filmele din seria „Misiune: Imposibilă”

Tom Cruise,
actor

„Misiune: Imposibilă” ocupă locul al 13-lea în topul celor mai profitabile francize din istoria cinematografiei – cele patru filme care au fost lansate până în prezent în această serie au obţinut încasări totale de 2 miliarde de dolari.

Foto credit: Cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.