VIDEO JFK şi Amza Pellea, printre temele Festivalului de Film Istoric de la Râşnov
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-jfk-si-amza-pellea-printre-temele-festivalului-de-film-istoric-de-la-rasnov/

Festivalul de Film Istoric de la Râşnov va aborda, la cea de-a V-a ediţie, care va avea loc între 2 şi 11 august, patru teme – Anul 1968, J.F. Kennedy, Legendele muzicii şi Amza Pellea. Cele patru teme vor fi completate de o serie de conferinţe susţinute de personalităţi din lumea artistică şi academică.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Festivalul de Film Istoric de la Râşnov va aborda, la cea de-a V-a ediţie, care va avea loc între 2 şi 11 august, patru teme – Anul 1968, J.F. Kennedy, Legendele muzicii şi Amza Pellea. Cele patru teme vor fi completate de o serie de conferinţe susţinute de personalităţi din lumea artistică şi academică.

Astfel, în timpul festivalului sunt programate peste 40 de proiecţii de film, expoziţii, un târg de carte, dar şi lansări de volume. Totodată, la festival va avea loc avanpremiera documentarului „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite”, o producţie a Libra Film.

Festival și școală de vară

De asemenea, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov cuprinde Şcoala de Vară „Astra”, organizată pentru studenţi şi masteranzi. Potrivit organizatorilor, printre lectorii confirmaţi la eveniment se află Tudor Caranfil, Adrian Cioroianu, Theodor Paleologu, Sergiu Celac, Sever Voinescu, Liviu Tofan şi Mihai Răzvan Ungureanu.

Citiţi şi: ARHIVĂ Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

Pe de altă parte, festivalul cuprinde o serie de evenimente speciale, printre care concertul susţinut de Mircea Baniciu Band, Mike Godoroja & Blue Spirit, cu spectacolul „Hippie cu diamante”, şi Cvartetul de contrabasişti, cu recitalul „De la Bach la Beatles & Metallica”.

Printre evenimentele programate în festival se numără şi concertul European Contemporary Orchestra, care cuprinde 33 de muzicieni din ansambluri din Franţa, Belgia, România şi Italia.

Festivalul, în fiecare an, se concentrează pe câteva teme pe care le ia şi le desface pe mai multe felii. O să încep cu o temă cu legătură naţională, care ne este foarte dragă, este vorba de Amza Pellea. Sunt 30 de ani de când Amza Pellea ne-a părăsit şi de aceea o să avem o zi dedicată lui Amza Pellea, pe 4 august, o zi în care vom avea proiecţii cu trei dintre cele mai importante filme în care a jucat Amza. O să o avem alături de noi pe Oana Pellea, care va susţine în cadrul Şcolii de Vară o prelegere despre Amza şi festivalul va avea şi o producţie proprie anul acesta, un documentar sau mai bine spus un medalion despre Amza Pellea. Vor fi interviuri pe care le-am luat celor care l-au cunoscut şi au avut norocul să lucreze alături de el.

Mihai Dragomir,
coordonator centru resurse al Festivalului de Film Istoric de la Râşnov

Mihai Dragomir a precizat că cinematograful din Râşnov va primi numele lui Amza Pellea, notează Mediafax. A doua temă a festivalului se referă la muzica anilor 1960. „Ne-am legat de această temă pentru că anul acesta mulţi dintre muzicienii mari ai lumii ar fi împlinit sau împlinesc 70 de ani, iar anii ’60 reprezintă o mină de aur pentru noi şi pentru festivalul nostru”, a mai subliniat Mihai Dragomir.

50 de ani de la asasinare

Împlinirea a 50 de ani de la asasinarea unuia dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani, John F. Kennedy, reprezintă a treia temă principală a Festivalului de Film Istoric de la Râşnov. „Pe 22 noiembrie împlinindu-se 50 de ani de la asasinarea lui, nu ne interesează foarte mult asasinarea în sine, mai mult vrem să punem accent pe viaţa lui, pe cât de mult a influenţat istoria şi în continuare ne influenţează istoria“, spune Mihai Dragomir.

O temă istorică

„A patra temă, cea mai importantă temă, se referă la anul 1968. Anul 1968 reprezintă «Primăvara de la Praga, dar înseamnă şi revoltele din Franţa, din mai ’68, înseamnă atitudinea lui Ceauşescu în acel an, înseamnă revoltele din Statele Unite, războiul din Vietnam, asasinarea lui Bobby Kennedy, a lui Martin Luther King şi lista continuă. (…) În acest context, avem plăcerea ca, alături de noi, ca în fiecare ediţie, să se afle Centrul Ceh, împreună cu Ambasada Cehiei”, a mai spus Dragomir.

În ceea ce priveşte personalitatea lui John F. Kennedy, în timpul festivalului va fi lansată cartea „Enigmele unui erou” a jurnalistului şi comentatorului politic american Chris Matthews, a cărei prefaţă este scrisă de fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România Mark Gitenstein.

Este vorba de o carte de 512 pagini, l-am rugat pe excelenţa sa Mark Gitenstein să ne scrie o prefaţă, ceea ce a şi făcut, el fiind şi membru al partidului democrat, aducând în această componentă şi o rememorare a zilelor respective ale asasinării preşedintelui Kennedy şi autorul este Chris Matthews, din 2002 este gazda unei emisiuni produsă de NBC, membru democrat şi al administraţiei Carter.

Sorin Mîndruţescu,
directorul general al Oracle şi preşedintele Camerei Americane de Comerţ

În ceea ce priveşte cea de-a patra temă a festivalului – anul 1968, când a avut loc şi „Primăvara de la Praga”, consilierul la Ambasada Republicii Cehe în România Pavel Kobližka le-a mulţumit organizatorilor evenimentului pentru că aceasta a fost inclusă în program.

El a precizat că „Primăvara de la Praga” a fost unul dintre „momentele cheie în istoria Cehiei, fiind printre cele mai frumoase momente, pentru că a adus foarte multă speranţă şi unitate în rândul populaţiei, dar a reprezentat şi unul dintre cele mai tragice evenimente, pentru că multe persoane şi-au pierdut viaţa în acele zile”, a completat Pavel Kobližka.

Potrivit lui Pavel Kobližka, ambasadorul Republicii Cehe în România, Jiří Šitler, va participa la Festivalul de Film Istoric de la Râşnov, unde va avea şi o conferinţă la Şcoala de Vară privind „Primăvara de la Praga”.

La conferinţa de presă au participat consilierul la Ambasada Republicii Cehe în România Pavel Kobližka, Nicolae Pepene, directorul Cetăţii Râşnov, Irina Margareta Nistor, critic de film, Sorin Mîndruţescu, membru al echipei de organizare, şi Mihai Dragomir, coordonator centru resurse al Festivalului de Film Istoric de la Râşnov.

Foto credit: Cinemagia, Alfred Eisenstaedt Wikipedia

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.