VIDEO Opera Comică pentru Copii prezintă, în cadrul stagiunii estivale, spectacolul „Maria“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-opera-comica-pentru-copii-prezinta-in-cadrul-stagiunii-estivale-spectacolul-maria/

O veste bună pentru bucureştenii aflaţi încă sub soarele torid al capitalei: Opera Comică pentru Copii vă provoacă la distracţie la fiecare sfârşit de săptămână al lunii iulie (cu excepţia zilelor de 20 şi 21 iulie).

Un articol de Andrada Văsii|12 iulie 2013

O veste bună pentru bucureştenii aflaţi încă sub soarele torid al capitalei: Opera Comică pentru Copii vă provoacă la distracţie la fiecare sfârşit de săptămână al lunii iulie (cu excepţia zilelor de 20 şi 21 iulie).

Sunteţi aşadar invitaţi sâmbătă, 13 iulie şi duminică, 14 iulie, de la ora 19.00, în Parcul Crângaşi, la două reprezentaţii cu cel mai îndrăgit şi mai cunoscut musical al tuturor timpurilor: „Sunetul Muzicii”, adaptat într-o formă mai scurtă, special pregătită pentru micii spectatori.

Șlagăre impresionante

Sub titlul „Maria“ preluând numele personajului principal – tânăra guvernantă care trebuie să aibă grijă de cei şapte copii ai familiei von Trapp – spectacolul este o sărbătoare a muzicii, o ocazie a reîntâlnirii cu şlagăre care ne-au încântat copilăria tuturor: „Do-Re-Mi“, „Edelweiss„, „My Favorite Things” („Lucrurile mele preferate”), cântecul care a dat şi titlul musicalului – „The Sound of Music” („Sunetul muzicii”) ş.a.

Premiera pe Broadway

Compus în anul 1959 – pe muzica lui Richard Rodgers, versurile lui Oscar Hammerstein II şi cartea scrisă de Howard Lindsay şi Russel Crouse inspirată de fapte şi personaje reale – musicalul a făcut istorie în întreaga lume, de la premiera originală pe Broadway în acelaşi an şi culminând cu celebrul film realizat în 1965 cu  Julie Andrews şi Christopher Plummer, care a primit cinci premii Oscar.

 Distribuție de excepție

Distribuţia îi va reuni pe artiştii Operei Comice Pentru Copii: Sidonia Nica, Oana Şerban, Raluca Oprea, Ramona Vornicu, Valentin Racoveanu, Ion Marinescu, Diana Stancu, Levente Ambrus, Lucia Racoveanu, Claudia Iagăr, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Alis Birjovanju. Spectacolul se va desfăşura cu participarea copiilor de la Grupul Contrapunct.

Regia este semnată de Brenda Petre, director artistic al asociaţiei Contrapunct, artist dedicat evenimentelor şi spectacolelor cu şi pentru copii. Scenografia îi aparţine Vioricăi Petrovici, iar ilustraţia muzicală este realizată de Achi.

Stagiunea estivală din Parcul Crângaşi va continua în datele de 27 iulie cu baletul „Frumoasa din pădurea adormită” şi în 28 iulie cu baletul „Cenuşăreasa” (de la orele 19.00), unele dintre cele mai apreciate producţii ale Operei Comice Pentru Copii.

Info:

Intrarea la evenimentele prezentate de Opera Comică Pentru Copii este liberă.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.