VIDEO Primul festival de jazz organizat la Castelul Bran va avea loc între 30 august şi 1 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-primul-festival-de-jazz-organizat-la-castelul-bran-va-avea-loc-intre-30-august-si-1-septembrie/

,,Jazz at Bran Castle”, primul festival de jazz de la Castelul Bran, se va desfăşura între 30 august şi 1 septembrie şi va include concerte ale unor artişti din Ungaria, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia şi Suedia.

Un articol de Andrada Văsii|28 iulie 2013

„Jazz at Bran Castle“, primul festival de jazz de la Castelul Bran, se va desfăşura între 30 august şi 1 septembrie şi va include concerte ale unor artişti din Ungaria, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia şi Suedia.

Într-un decor istoric şi cultural-artistic de poveste, melomanii sunt invitaţi la trei zile de jazz european, de muzică contemporană şi barocă. Ediţia pilot a festivalului „Jazz at Bran Castle” are parte de un line-up impresionant, cu artişti consacraţi de jazz care vor prezenta atât proiecte deja aplaudate, cât şi proiecte absolut noi.

Concertele se vor desfăşura în fiecare seară a festivalului, începând cu ora 20.00, în curtea interioară a Castelului Bran. O excepţie, care va adăuga un plus de farmec festivalului, va fi recitalul de orgă susţinut de tânărul muzician britanic Dave Stapleton (foto sus), la Biserica Evanghelică din Râşnov, pe 1 septembrie, de la ora 13.00.

Festivalul începe pe 30 august cu un solo de chitară al lui Ferenc Snetberger (Ungaria), urmat de Marco Ambrosini (Italia) & Jean Louis Matinier (Franţa) şi Alexander Bălănescu (România) & Katie Wilkinson (Marea Britanie).

Invitați de marcă

Pe 31 august vor cânta Dave Stapleton & Benjamin Waghorn (Marea Britanie), urmaţi de Vassilis Tsabropoulos (Grecia) – solo pian şi Louis Sclavis & Vincent Courtois (Franţa).

Ziua de 1 septembrie la festival începe cu recitalul lui Dave Stapleton în Biserica Evanghelică de la Râşnov, urmat de concertul Paolo Vinaccia (Italia), Bendik Hofseth (Norvegia) & Daniele Di Bonaventura (Italia). În încheierea festivalului vor cânta Bobo Stenson & Anders Jormin & Jon Falt (Suedia).

Info:

Preţul unui bilet la festival este de 150 de lei (pentru o singură seară), în timp ce un abonament pentru cele trei seri ale evenimentului poate fi achiziţionat la preţul de 400 de lei.

Biletele şi abonamentele sunt disponibile online pe eventim.ro, în reţelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo, în librăriile Humanitas şi Cărtureşti, precum şi la magazinul Andante Music. Abonamentele sunt deja disponibile, iar biletele vor fi puse în vânzare doar în ultima săptămână a lunii august.

Foto credit: Paul Scott Thomas, Dave Stapleton (Facebook)

05
/05
/17

Florian Pittiș reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr și liber. Moțu a inspirat generații întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos. Evenimentul “Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” este o sărbătoare a spiritului, în care artiștii și publicul își arată prețuirea față de cel care a fost Florian Pittiș.

04
/05
/17

La sfârșitul săptămânii viitoare va avea loc finala Eurovision Song Contest 2017. Dacă România, reprezentată de Ilinca Băcilă şi Alex Florea cu piesa ”Yodel It!”, este abia a 8-a favorită a competiției, cu o cotă de 25.00, Italia (cotată cu 1,65) și Bulgaria (9.00) sunt favoritele caselor de pariuri. De menționat că reprezentantul Bulgariei s-a născut la Moscova și abia a împlinit 17 ani!

02
/05
/17

Vineri, 5 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, va interpreta, în prima parte a serii, Concertul pentru flaut și orchestră semnat de compozitorul finlandez Kalevi Aho, unul dintre numele de referință ale muzicii contemporane, care va asista la premiera interpretării acestui concert la Sala Radio. În partea a doua a programului, orchestra va prezenta Simfonia nr. 1 în re major de G. Mahler.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

20
/04
/17

După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa scenă de operă londoneză în rolul Pinkerton din „Madama Butterfly”.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.