VIDEO Proiecţie de film într-un amfiteatru din Salina Turda, aflat la o adâncime de 80 de metri
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-proiectie-de-film-intr-un-amfiteatru-din-salina-turda-aflat-la-o-adancime-de-80-de-metri/

Filmul „Până în zori”, regizat de Goran Paskaljevic, va fi proiectat, vineri, în amfiteatrul din mina Rudolf din Salina Turda, aflată la o adâncime de 80 de metri, vizionarea, care este o premieră, fiind permisă tuturor vizitatorilor, pe baza biletului de intrare.

Un articol de Laura Iancu|9 august 2013

Filmul „Până în zori”, regizat de Goran Paskaljevic, va fi proiectat, vineri, în amfiteatrul din mina Rudolf din Salina Turda, aflată la o adâncime de 80 de metri, vizionarea, care este o premieră, fiind permisă tuturor vizitatorilor, pe baza biletului de intrare.

Salina va găzdui pentru prima dată o proiecţie de film, „evenimentul având rolul de a readuce bucuria trăirii experienţei cinematografice într-un oraş în care marile ecrane au fost date uitării”. Astfel, astăzi, 9 august, de la ora 18.00, va fi proiectat filmul sârbo-croato-francez „Până în zori”(2012), în amfiteatrul minei Rudolf, la 80 de metri sub pământ.

Filmul sârbului Goran Paskaljevic a fost distins cu Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film Palm Springs din California. Participarea la proiecţie este permisă tuturor vizitatorilor salinei, pe baza biletului de intrare. Următorul film se va difuza în Salina Turda în 16 august.

Directorul Salinei Turda, Vasile Nemeş, a subliniat, într-un comunicat, că prin seria de proiecţii care vor fi organizate în salină se va încerca „readucerea filmului pe agenda locuitorilor” oraşului.

„Odată cu închiderea cinematografului din Turda, s-a pierdut unul dintre elementele care dădeau viaţă oraşului. De aceea, prin seria de proiecţii pe care le vom organiza în salină, vom încerca să readucem filmul pe agenda locuitorilor urbei. Peliculele pe care le-am ales pentru difuzare vor avea, în acelaşi timp, şi o funcţie de educare a publicului datorită subiectelor abordate şi problemelor pe care le ridică. Acest eveniment s-a născut din dorinţa de a da încă o întrebuinţare salinei, aceea de spaţiu cultural în care oamenii îşi petrec timpul în mod plăcut”, a afirmat Nemeş, citat de Mediafax.

Exploatarea sării la Salina Turda datează din epoca romană. Salina a fost închisă în 1932 şi a fost redeschisă pentru public şi pentru pacienţii cu boli respiratorii în 1992.

În perioada 2008-2010, ea a fost modernizată în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro din fonduri europene şi a fost inaugurată, în ianuarie 2010, în prezenţa premierului de atunci, Emil Boc, şi a ministrului Turismului de la acea vreme, Elena Udrea. De la deschiderea din 1992 până în prezent, Salina Turda a fost vizitată de aproximativ 2 milioane de turişti români şi străini.

Foto: captură film

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.