Începe luna.doc#6 cu tema EDUCAȚIE!
https://www.ziarulmetropolis.ro/%c3%aencepe-luna-doc6-cu-tema-educa%c8%9bie/

luna.doc, o lună de filme documentare în licee, a ajuns la cea de-a şasea ediţie. În perioada octombrie-noiembrie 2019, călătorim prin ţară cu documentare menite să deschidă discuţii despre EDUCAȚIE.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2019

Prin această ediție luna.doc, ne propunem să discutăm despre felul în care este înțeleasă educația de profesori și elevi deopotrivă, să descoperim sisteme de educație dintre cele mai diverse, să ne punem întrebări și să reflectăm asupra schimbărilor care ar putea să retransforme școala într-o comunitate formativă, în pas cu nevoile lumii contemporane.

Documentarele selectate pentru această ediție luna.doc propun exemple de oameni și instituții care au schimbat percepții legate de cum ar trebui să fie școala și interacțiunile din cadrul ei. Prin vizionarea și discutarea acestor filme, nu ne dorim să propunem un model ideal de educație, ci mai degrabă să venim cu noi referințe care să creeze o ocazie de a vorbi despre sistemele alternativele propuse în ultimile decenii, dar și de a ne întreba ce ne dorim de la viitor.

Mai ales dacă ne gândim la sistemul educațional românesc, care a avut parte de nenumărate reforme de-a lungul ultimelor decenii, timp în care rolul profesorului a început să își piardă pe nedrept statutul social. Puțini elevi par să-și dorească o viitoare carieră în educație, dar cu toții ne dorim să trăim într-o societate educată. Care e așadar viitorul educației și care e rolul fiecăruia dintre noi în a construi școala pe care ne-o dorim?

Ca punct de pornire în a găsi răspunsul la această întrebare, am ales 9 filme care prezintă diferite probleme cu care se confruntă elevii și profesorii, atât în țara noastră, cât și în alte colțuri ale lumii. Soluțiile, la fel ca sursele problemelor, sunt variate și cer implicare și dialog de ambele părți.

Participarea la proiecțiile din luna.doc#6 este deschisă tuturor profesorilor interesați, pe bază de înscriere.

Înscrierile se pot face până la data de 7 octombrie 2019 prin completarea formularului: https://forms.gle/cLKZzjKvEyNJELCTA

Noi venim cu filmul și un invitat, liceul-gazdă asigură o sală potrivită proiecției de film, suportul tehnic și promovarea evenimentul în rândul elevilor.

Lista de filme:

Sing / Cântă! (25 min., 2016, regia Kristof Deak)

O fetiță se mută într-o școală nouă, cunoscută pentru renumitul ei cor muzical pentru elevi. Foarte repede aceasta descoperă că integrarea ei în grup depinde de cât de dispusă e să treacă cu vederea nedreptățile la care e deopotrivă victimă și martor. Inspirat dintr-o poveste reală, filmul este o poveste despre curaj și pasiune, dar și despre competitivitatea din sistemul de învățământ care uneori poate să spulbere vise.

O capră pentru un vot (52 min., 2014, regia Jeroen van Velzen)
Chiar şi în Kenya, care este un model de stabilitate în Africa, alegerile nu merg întotdeauna strună. La şcoala secundară din Majaoni, nouă generaţie învaţă ce înseamnă democraţia: în fiecare an, elevii şcolii îşi aleg un nou preşedinte. Trei candidaţi se înscriu în cursă: Magdalene, care încearcă să mobilizeze fetele să ceară drepturi egale în şcoala dominată de băieţi; Harry, un băiat sărac care vrea să devină preşedinte pentru a-şi îmbunătăţi şansele în viaţă; şi carismaticul Said, un politician înnăscut şi deja rodat ca lider al cercetaşilor din şcoală.

Berlin Rebel Highschool / Școala Rebelilor (97 min., 2016, Alexander Kleider)
Cum arată o școală dezvoltată ca o comunitate democratică, în care elevii sunt responsabili pentru toate aspectele funcționării instituției? Situată într-un cartier mărginaș al Berlinului și deschisă tinerilor de peste 17 ani care n-au reușit să se integreze în școlile germane convenționale, SFE (Schule für Erwachsenenbildung) oferă o ultimă șansă la educație celor dornici să obțină atestatul guvernamental de absolvire a liceului. Scutiți de presiunea notelor, elevii fac slalom printre ore de literatură universală ținute în grădina profesorului, sesiuni de curățenie sau gătit și momente de criză în care trebuie să crească prețul propriilor taxe pentru a fi siguri că școala va continua să funcționeze. Filmul lui Alexander Kleider e o cronică amuzant-inteligentă a vieții cotidiene în această școală, care ne invită să ne întrebăm ce înseamnă libertatea în educație și care e impactul ei asupra elevilor.

Le concours / Concursul (120 min., 2016, regia Claire Simon)

Concursul de admitere la prestigioasa şcoală pariziană de film Fémis este văzut în acest film nu din perspectiva celor care aspiră să facă cinema, ci în primul rând din poziţia membrilor comisiilor de evaluare. Un film simplu, emoţionant şi proaspăt, care oferă o meditaţie universală despre vise, competiţie, viziune, alegeri, talent, prestigiu, excelenţă și… artă – arta vorbirii şi arta cinematografică.

The school in the cloud / Școala din cloud (86 min., 2018, regia Jerry Rothwell)

Care este viitorul educației într-o lume conectată în rețea? Conferențiarul TED Sugata Mitra instalează un chioșc de internet într-un sat izolat din India. Primul pas în ceea ce avea să devină proiectul „Școala din cloud”. Pe măsură ce copii descoperă Internetul, vor putea fi ei capabili să îl folosească pentru a-și transforma viitorul?

Scurtmetraje Sahia

Scurtmetraje Sahia:

1. Adolescența (11 min., 1970, regia Florica Holban și Paul Holban)

”Adolescența” vorbește despre schimbările venite odată cu trecerea în această perioadă particulară a vieții, privind-o în relație cu lumea din jur, mai exact cu adulții cu rol definitoriu în informarea tinerilor. Viziunile diferite și ciocnirile dintre generații sunt în mod special un punct de interes pentru regizori care aduc în discuție și neatenția pe care părinții o dovedesc față de copiii lor. De asemenea, este amendată lipsa educației sexuale și nevoia tinerilor de a vorbi cu cei „mai mari”. Întrebarea autorilor rămâne legitimă: „Suntem oare pregătiți să îi ajutăm? Sau…absentăm?”

2.Școala de la Meri (12 min., 1964, regia Jean Petrovici)

Cum și unde învațau copiii muncitorilor de pe șantierele izolate ale țării?

Un film despre copilărie, într-o epocă în care România se afla într-un proces de modernizare și emancipare, care rămâne totuși perfect relevant și peste zeci de ani. Școala cu o singură sală de clasă în care învață laolaltă copii de vârste diferite, ghidați de o singură învățătoare, naveta până la școală, aspecte ale unei realități a sistemului de învățământ românesc care redevine actualitate.

3. Ședința cu părinții (10 min., 1980, regia Doru și Paula Segall)

Filmat la Liceul nr.36 din București, filmul urmărește o sedință cu părinții elevilor clasei a VI-a. O incursiune în relațiile dintre principalii actanți ai sistemului de învățământ de ieri și de azi – profesorii, părinții și elevii -, filmul privește cu duioșie (iar văzut astăzi poate trezi o doză bună de nostalgie) o epocă a devenirii în care jocul cu baloane, cu mingi de tenis sau boabe de orez face loc încet maturizării copiilor, sub îngrijirea atentă a părinților și profesorilor, deopotrivă.

4. Pe malul Ozanei (13 min., 1984, regia Copel Moscu)

Într-un orăşel moldovenesc, liceul agricol pregăteşte tractorişti pentru ogoarele patriei socialiste. Paradoxal însă, majoritatea elevilor sunt… fete. Imaginea unei asemenea meserii, văzută prin ochii unor tinere, cu dorinţele şi visele specifice vârstei, ne duce cu gândul la destinul implacabil şi tragi-comic al multor tineri, obligaţi să înveţe ceva inutil. Şi totuşi, o rază de speranţă există.

Foto: luna.doc#6 – facebook

10
/02
/14

Cea de-a zecea ediție a Festivalul Internațional de Film București aduce mai multe proiecții – printre acestea şi La Grande Bellezza, nominalizat la premiile Oscar 2014 pentru Cel mai bun film străin -, mai multe filme și mai mulți invitați de marcă decât în anii anteriori.

10
/02
/14

"Vivir es fácil con los ojos cerrados", de David Trueba, a fost marele câştigător la Premiile Goya 2014 - echivalentul spaniol al Oscarurilor. Un alt mare favorit, "Las brujas de Zugarramurdi", de Álex de la Iglesia, a primit opt premii Goya.

09
/02
/14

Astăzi, de la ora 14.10, în cadrul emisiunii Duminica filmului românesc, TVR 2 a programat Cuibul salamandrelor, în regia lui Mircea Drăgan. O coproducție româno-italiană din anul 1978 în care vă veți putea reîntâlni cu o serie de mari actori: Gheorghe Dinica, Stuart Whitman, Radu Beligan, Florin Piersic, Jean Constantin și Mircea Diaconu.

08
/02
/14

Protagoniștii și echipa de producție a filmului independent „Ultimul Zburator”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

07
/02
/14

Prezentat în premieră mondială în deschiderea Berlinale 64, The Grand Budapest Hotel va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, miercuri, 12 martie.

06
/02
/14

Luni, 10 februarie, Transilvania Film vă invită la proiecţia filmului ”Nunta Muta” în regia lui Horaţiu Mălăele, o poveste la limita dintre fantezie si comedie, care surprinde însă tragediile provocate de dictatură.

05
/02
/14

CRONICĂ DE FILM Dacă ideea provocatoare din „Her” („Ea”) ar fi ajuns pe mâinile lui David Cronenberg, am fi avut probabil un film greut de uitat. Aşa, Spike Jonze nu oferă decât un film convenţional, în pofida semnalelor stridente că încearcă să fie altfel.

05
/02
/14

Nu în întregime, ci parţial. Independenţa Film va aduce în România două dintre filmele participante la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin , care începe joia aceasta: In Order of Disappearance, cu Stellan Skarsgård şi Dans la cour, cu Catherine Deneuve. Berlinala se va desfăşura în perioada 06 - 16 februarie 2014.

04
/02
/14

Programe speciale nou-nouțe despre dragoste și look, o colecție de filme scurte ale unor nume mari și o competiție dedicată, pentru prima dată, filmelor românești, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internațional de Film NexT 2014 le pregătește spectatorilor săi. Cea de-a 8-a ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO și Ceainăria Cărturești.

03
/02
/14

„ Filmul de artă” prezintă în această seară o veritabilă lecție de cinema. „O femeie dominată” (nouă premii şi două nominalizări la Oscar), în regia lui John Cassavetes cu Peter Falk, Gena Rowlands și Katherine Cassavetes, în rolurile principale, va fi difuzat de la ora 23.10, pe TVR 2.

03
/02
/14

“Cinema-Edu” aduce din nou filmele de calitate în programa extra-curriculară a liceenilor. Aflat la cea de-a patra sa ediție, proiectul de educatie cinematografica este dezvoltat de Asociația Culturală Macondo și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei.