Întâlnirile JTI, la a XX-a ediție. IT Dansa din Barcelona, pentru prima dată la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/%c3%aent%c3%a2lnirile-jti-la-a-xx-a-edi%c8%9bie-it-dansa-din-barcelona-pentru-prima-dat%c4%83-la-bucure%c8%99ti/

IT Dansa, compania de dans a Institutului de Teatru din Barcelona, vine pentru prima dată în România, la cea de-a XX-a ediţie a Întâlnirilor JTI – o ediţie aniversară care celebrează tinereţea.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2019

De 20 de ani, Întâlnirile JTI aduc în România companii de dans celebre pe care altfel publicul din țara noastră ar fi putut să le vadă doar pe marile scene ale lumii, precum și spectacole prezentate în premieră la București. 

Cei mai talentați dansatori ai Institutului de Teatru spaniol, vor prezenta pe 28 noiembrie, ora 20:00, la Teatrul Național București, trei momente coregrafice, aparținând unor importanți coregrafi contemporani: Whim (Capriciu) de Alexander Ekman, In Memoriam de Sidi Larbi Cherkaoui și The Prom (Balul) de Lorena Nogal.

IT Dansa este o pepinieră de stele în ascensiune, toți dansatorii fiind selecționați după absolvire de mari companii: Nederlands Dans Theater (Olanda), Verpommer Theatre (Germania), Euregio Staatstheater am Gämeplatz (Germania), el Ballet Gulbenkian (Portugalia), Abcdance Company (Austria), Companhia do Bailado (Portugalia). Coregrafi recunoscuți la nivel mondial cum ar fi Jirí Kylián, Ohad Naharin, Rui Horta, Nacho Duato, Ramon Oller, Toni Mira, Akram Khan, Sidi Larbi Cherkaoui sau Alexander Ekman nu doar au predat, dar au și realizat coregrafii speciale pentru IT Dansa, lecțiile devenind spectacole extraordinare.

Whim, lucrare semnată de Alexander Ekman, va fi prezentată în premieră în România, la Întâlnirile JTI.  „Whim analizează modul în care ne păstrăm sănătatea mintală, în timp ce în adânc ne cuprinde nebunia. Piesa oferă o varietate de situații inspirate din viața reală. Încet-încet, am început să conștientizez că am creat o muzică oarecum bizară, întunecată și tristă. Iar la final, nu știi sigur dacă să râzi sau să plângi. Este amuzant, însă nu este chiar ilar. Este trist, dar nu chiar atât de trist. Este plăcut, fără a fi cu adevărat astfel”, își explică Ekman demersul coregrafic. Alexander Ekman a creat zeci de piese pentru companii de dans din toată lumea și a primit numeroase premii, printre care „Medea Award – Inventor of the year” sau „National Dance Award UK”.  

La baza piesei In Memoriam, în coregrafia lui Sidi Larbi Cherkaoui stă legătura dintre realitate și amintire. „Dansatorii explorează mișcările atracției și repulsiei, magnetismul și antimagnetismul, în scopul analizării semnificației cuvântului „armonie”. Tandrețea (atracția) și agresivitatea (repulsia) își au originea în aceeași sursă, într-un joc intim al polarizării”, declară coregraful. În 2008, Sidi Larbi Cherkaoui a primit titlul de Coregraful de Excepție al Anului, decernat de Baletul Tanz și de un comitet format din 40 de critici de dans din întreaga Europă pentru munca sa din 2007 și 2008. În 2009, a primit Premiul Cultural European Kairos acordat de Alfred Toepfer Stiftung, și a fost apreciat de juriu pentru „a fi înfățișat întrebări despre existența umană, exprimate prin mișcare și pentru legăturile create între elemente diferite din culturi diferite”. Sidi Larbi Cherkaoui a fost invitat al Întâlnirilor JTI în 2014, iar în 2019, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a primit o stea pe Aleea Celebrităților, care i-a fost acordată de JTI.

The Prom, în coregrafia Lorenei Nogal explorează situațiile de zi cu zi, care par neînsemnate, dar care ne influențează puternic. „Mă întreb: oare oamenii își dau seama de cantitatea de lucruri mărunte care, fără să realizăm, sunt capabile să ne schimbe existența? (…) datorită acestor lucruri mărunte devii cine ești sau cine ți-ai dori să fii” (Lorena Nogal). Lorena Nogal s-a format ca dansator în cadrul Institutului de Teatru din Barcelona, iar în calitate de coregraf a fost recunoscută și premiată în competiții naționale importante. 

Biletele se găsesc în rețelele EVENTIM, ENTERTIX, MYSTAGE și la agenția de bilete a Teatrului Național București.

Vă așteptăm la cea de-a XX-a ediție a Întâlnirilor JTI!

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 „Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. JTI a investit, de-a lungul anilor, în acest eveniment devenit un brand cultural național pentru dansul contemporan circa trei milioane de euro. Evenimentul este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

07
/06
/19

VAMA a lansat cel mai nou single al formației, Pe de rost. Versurile cântecului, construite din perspectiva unui elev de liceu, au fost inspirate de o întâlnire întâmplătoare dintre Tudor Chirilă și o elevă din clasa a 8-a, care a venit să-i ceară un autograf. Intrând în vorbă cu ea, Tudor a întrebat-o în treacăt dacă mai au de învățat pe de rost comentariile la română și, spre surprinderea lui, răspunsul a fost afirmativ.

30
/05
/19

SoNoRo Conac „À la française” continuă în lunile iunie și iulie și cheamă publicul într-o vacanță de vară armonioasă. Muzica de cameră va răsuna fantastic în impresionantele biserici fortificate din ținutul Haferland, dar si castele, vile, conace si alte clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc din județele Brașov, Oradea, Sibiu, Argeș și Iași. 

29
/05
/19

În prag de vară, ritmul plin de foc și de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian ASTOR PIAZZOLLA. Miercuri, 5 iunie (19.00), ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO - sub bagheta dirijorului italian ROBERTO SALVALAIO - și violoncelistul RĂZVAN SUMA vă propun un program cu lucrări de Piazzolla, ca Le grand tango, Kicho, Tango no. 2 – Cantengue sau Recordando, suită pentru orchestră de coarde.

23
/05
/19

Un moment unic pentru cultura europeană! Pe 25 mai 2019, publicul român poate asista, în direct, la o dublă aniversare excepţională: Opera de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de la inaugurare cu o nouă versiune a lucrării lui Richard Strauss, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, creaţie centenară în acest an.

22
/05
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 26 mai 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nuntalui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.