10 mai, Ziua Regalității, sărbătorită în absența Regelui Mihai
https://www.ziarulmetropolis.ro/10-mai-ziua-regalitatii-sarbatorita-in-absenta-regelui-mihai/

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2014

Ziua Regalităţii va fi marcată de Familia Regală a României prin mai multe evenimente, care se vor desfăşura în perioada 7-10 mai.

Seria de evenimente va debuta miercuri, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. De la ora 19.00, va avea loc în Sala Regilor ceremonia de învestire a Principesei Maria cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, anunță Mediafax.

Ceremonia va fi urmată de un dineu, oferit cu ocazia sărbătorii de 10 mai. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţii politice, ai societăţii civile şi ai mediului privat. În cadrul evenimentului, Camerata Regală va susţine un recital de muzică clasică şi contemporană.

Din partea Familiei Regale vor participa la aceste evenimente, pe lângă Principesa Maria, Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

Principesa Maria, fiica cea mică a Regelui Mihai şi Reginei Ana, s-a născut la Copenhaga, în 1964. A făcut studii de puericultură. Lucrează la New York, în domeniul relaţiilor publice, în cadrul unei companii private, potrivit site-ului Familiei Regale.

Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Seria de evenimente dedicate zilei de 10 mai va continua cu simpozionul „Carol I, o viaţă dedicată României”, care se va desfăşura vineri, de la ora 10.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU) din Bucureşti. Instituţia aniversează centenarul inaugurării Palatului Fundaţiei Regale. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa fondatorului său, Regele Carol I.

La simpozionul organizat de BCU vor participa Principesa Moşenitoare şi Principele Radu, dar şi personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice.

Totodată, Radiodifuziunea Română va organiza în ajunul sărbătorii de 10 mai, vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio din Capitală, un Concert Regal. Publicul va putea asculta „Simfonia a IX-a” de Ludwig van Beethoven, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Din partea Familiei Regale vor lua parte la concert Principesa Maria şi Principele Nicolae.

Sâmbătă, 10 mai – cele mai multe evenimente dedicate Zilei Regalităţii

Sâmbătă, de la ora 8.00, va fi dat startul la cea de-a treia ediţii a Maratonului Regal. Participanţii vor alerga pe un traseu de 10,5 kilometri în jurul parcului Herăstrău. Atât startul, cât şi sosirea şi premierea vor avea loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

La startul maratonului concurenţii vor fi întâmpinaţi de Principele Nicolae, iar premierea câştigătorilor va avea loc la Palatul Elisabeta, începând cu ora 15.00, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta.

Totodată, sâmbătă, de la ora 11.00, Familia Regală va depune flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal din Capitală. La ceremonie vor lua parte Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

De asemenea, gărdina Palatului Elisabeta va găzdui cea de-a V-a ediţie a Garden Party, evenimentul urmând să aibă loc sâmbătă, de la ora 17.30.

Evenimentul, devenit tradiţie, va aduce împreună 6.000 de invitaţi, printre care personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalităţi ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic şi ai Clerului. Cei 6.000 de invitaţi reprezintă toate judeţele ţării şi Republica Moldova.

Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, considerată în prezent cea mai titrată orchestră de suflători din România, va susţine un concert în grădina palatului. La fel ca în anii precedenţi, Iacarii Acrobaţi îşi vor da concursul, survolând Palatul Elisabeta.

La Garden Party vor lua parte Principesa Moşenitoare, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii se vor încheia cu un concert susţinut sâmbătă, de la ora 19.00, de Camerata Regală, la Ateneul Roman. La concert vor lua parte Principele Radu şi Principesa Maria.

Foto: wikipedia

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

23
/09
/16

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Violonista Gyehee Kimdin Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen.

16
/09
/16

Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 18.40, la TVR 2 (şi în simulcast la TVR HD şi online la TVR+), melomanii sunt invitaţi să urmărească “Sommernachtskonzert” - evenimentul cultural al verii orgnizat la fiecare sfărşit al lunii mai în aer liber, în impresionanta grădină a Palatului Schönbrunn.

16
/09
/16

Punctul culminant al Turneului Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, ce are loc în perioada în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016, este momentul sosirii la București, unde vor avea loc două concerte excepționale. Până acum, cei doi muzicieni, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail, au dus muzica de calitate în mai multe localități urbane și rurale din Transilvania, Constanța, Olt și Dâmbovița.