5 concerte Twin Arts în toamnă
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-concerte-twin-arts-in-toamna/

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunţă spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care îşi va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piaţă în data de 16 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2016

Quartetul este completat de muzicienii Aaron Parks (pian), Ben Williams (bass) și Justin Faulkner  (tobe). Concertul Dhafer Youssef face parte din seria Jazz Night Out și va avea loc pe 27 octombrie 2016, ora 20.00 la Sala Radio din București.

O altă prezență mult așteptată  este Hindi Zahra. După show-ul sold out de anul trecut, artista marocană revine în București pentru un concert la Arenele Romane în care Hindi Zahra  va cânta în engleză, franceză, dar și berberă, cele mai cunoscute piese ale sale, hipnotizându-și fanii cu show-ul său electrizant și direct pentru care a devenit celebră și atât de iubită. Concertul Hindi Zahra face parte din seria Jazz Night Out și va avea loc pe 1 noiembrie 2016, ora 20.00, la Arenele Romane (cort încălzit) din București.

Jazz Night Out continuă cu The Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini.

Cariera impresionantă, colaborările cu  Prince, Chick Corea, The Dave Matthews Band,  Branford Marsalis sau Marcus Miller, dar și cele cinci premii Grammy, vorbesc de la sine pentru Victor Wooten, care revine și el la Jazz Night Out după concertul memorabil din  2014. Basistul american  își va răsfăța de data aceasta publicul din România cu un Power Trio imprevizibil,inovator și  energic, completat de doi giganți ai instrumentelor- toboșarul Dennis Chambers, cunoscut pentru concertele susținute împreună cu Carlos Santana, și saxofonistul Bob Franceschini, un instrumentist desăvârșit de a cărui virtuozitate s-au bucurat celebrități precum Celine Dion, Mike Stern sau Paul Simon.

Concertul Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini va avea loc pe 10 noiembrie, ora 20.00, la Sala Radio din București.

Robert Glasper Experiment  deținător a  două  premii Grammy (pentru cel mai bun album R&B și cea mai bună interpretare), concertează în  premieră în România, cu un original proiect în care hip-hop-ul și R&B-ul își găsesc natural locul  lângă jazz. Un vizionar al generației sale, Glasper a cântat alături de  Erykah Badu, Snoop Dogg,  Kendrick Lamar, Norah Jones, Stevie Wonder sau John Scofield.  În București va fi însoțit de Derrick Hodge (bass),  Mark Colenburg (tobe) și Casey Benjamin (vocoder și saxofon). Concertul Robert Glasper Experiment face parte din seria Jazz Night Out și  va avea loc pe  28  noiembrie 2016, ora 20.00, la Sala Radio din București.

Tot un concert marca Twin Arts, de data aceasta în alt registru muzical, o are ca invitată  pe Eivor, artista feroeză care va susține primul său concert în România în luna  noiembrie. Ludică, introspectivă sau vulnerabilă, Eivor are rara calitate de a convinge și seduce publicul prin dezarmanta sa sinceritate și căldură.  Rezonanțele stranii ale vocii sale au fost apreciate de către critici, artista fiind distinsă cu premii pentru  ”Cea mai bună voce” și ”Cea mai bună interpretare”.

De la debutul său, din 2000, și până  în prezent, discografia cântăreței feroeze numără nu mai puțin de 9 albume, reputația sa depășind cu mult granițele meleagurilor sale  nordice. Concertul Eivor va avea loc pe 13 noiembrie 2016, ora 20.00, la Sala Radio din București.

Biletele pentru aceste concerte se găsesc în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts și Jazz Night Out.

Foto: Twin Arts – www.twinarts.ro

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

Pagina 1 din 15012345...102030...Ultima »