În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.
Un articol de Petre Ivan|27 iunie 2016
Ştefan Luchian, unul dintre cei mai mari pictori români, şi-a început viaţa spectaculos. O moştenire importantă îl scutește pentru un timp de grijile materiale. S-ar fi putut dedica cu totul picturii, însă a refuzat drumul comod.
Sportiv de performanţă – câştigă prima cursă de velocipede Giurgiu-Bucuresti –, Luchian era nelipsit de la celebrele “bătăi cu flori” de la Şosea şi client al cafenelei Fialkovsky, loc faimos de întâlnire pentru artiştii vremii.
Ca și Grigorescu sau Tonitza, Luchian a studiat la Paris și Munchen. Influențat de impresionism, curent la modă în acea epocă, artistul reușește să transmită emoție și candoare în portretele sale.
Refuzat la Salonul oficial de pictură, a organizat alături de alţi tineri o expoziţie a “Independenţilor” care a provocat scandal, dar i-a adus un mare succes.
Tabloul Tufănele Galbene a fost vândut cu 170.000 de euro în 2013 la licitația de iarnă a casei Artmark.
Curând însă, după ce averea moştenită se risipeşte încet-încet, visul lui Luchian alunecă de cealaltă parte a fileului, văzându-se nevoit să-şi câştige existenţa cântând la flaut în orchestra Teatrului Naţional.
În scurt timp apar primele semne ale bolii care l-a lăsat paralizat. În plus, iubita şi prietenii îl părăsesc şi tot ce-i mai rămâne este pictura.
Apar primele semne ale gloriei artistice, însă paralizia îi ajunge la degete. Continuă să picteze cu penelul legat de braţ, păstrând ca model doar florile. Într-una din acele nopţi, Luchian este vizitat de Enescu, care vine să-i cânte la vioară spre a-i alina suferinţa. Este omagiul unui mare artist adus altui mare artist.
Tabloul “Primăvară” sau “Două muze” semnat de Ştefan Luchian a fost adjudecat la licitaţia Art Nouveau şi Romantism organizată de Artmark în capitală la preţul de 100.000 de euro.
În Bucuresti, pe strada Mendeleev (in apropierea Pietei Amzei), memoria artistului se păstrează, discret, în casa ce poartă pe perete plăcuţa comemorativă care sintetizează biografia pictorului: “În această casă a trăit, a lucrat, a suferit şi a murit neînteles pictorul Stefan Luchian (1868-1916)”.
Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemenţă a personalităţii după care recunoşti pe maeştri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate…, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. Într-o limbă totodată sonoră şi suavă, Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc – Tudor Vianu despre Luchian.
Opere importante din creaţia lui Stefan Luchian sunt expuse la Muzeul Zambaccian, din Bucuresti, aflat pe strada Muzeul Zambaccian, nr. 21A.
Foto: Ștefan Luchian – pinterest.com, googleimages.com
