“Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, scoasă la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-din-brebu-de-stefan-luchian-scoasa-la-licitatie/

Lucrarea “Casa din Brebu”, de Ştefan Luchian, va fi vedeta unei licitaţii cu opere de artă plastică şi decorativă, care va fi organizată la Bucureşti, pe 15 iulie, de casa AraArt.

Un articol de Petre Ivan|20 Iunie 2015

În cadrul evenimentului vor fi scoase la licitaţie lucrări semnate de nume cu greutate în istoria picturii româneşti, între care Gheorghe Petraşcu, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Nicolae N. Tonitza.

Printre vedetele licitaţiei se va număra lucrarea “Casa din Brebu”, care aminteşte de copilăria celui ce avea să devină marele pictor Ştefan Luchian, marcată de farmecul simplu şi luminos al dealurilor cu vii şi al luncilor de pe malurile Prutului, conform AraArt. Lucrarea a fost evaluată de experţii AraArt la suma de 40.000 de euro.

Informaţii despre celelalte lucrări ale licitaţiei vor fi disponibile în curând pe site-ul www.araart.ro.

Expoziţia care anticipează licitaţia va fi deschisă colecţionarilor şi iubitorilor de artă la Casa Capşa din Bucureşti, în perioada 13-15 iulie, între orele 11.00 şi 19.00.

Casa de licitaţii AraArt a fost deschisă în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.

Foto: Ştefan  Luchian, “Casa din Brebu” – wikipedia

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

Page 1 of 5112345...102030...Last »