100 de ani de la nașterea lui Paul Celan
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-ani-de-la-nasterea-lui-paul-celan/

Cu ocazia Centenarului Paul Celan, Primăria Muncipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac Bucureşti şi Facultatea de Litere din Bucureşti, Secţia Germanistică, au realizat expoziţia CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2020

Pentru că restricțiile din ultima perioadă nu au făcut posibilă vernisarea propriu-zisă, organizatorii oferă publicului posibilitatea de a parcurge expoziţia deja existentă la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66, într-un preview on-line, în două variante – sub formă de video-expoziție, proiect realizat de MNLR, în variantele română-germană, respectiv, română-franceză și, grație Ministerului Federal al Afacerilor Europene şi Internaționale al Republicii Austria, în varianta grafică on-line, în limbile română, germană, italiană şi turcă, versiuni în alte limbi urmând a fi adăugate ulterior.

Proiectul CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern va fi lansat oficial, pe paginile de Facebook ale Muzeului Național al Literaturii Române și Forumului Cultural Austriac București, în data de 1 iunie 2020, începând cu ora 17.00.

Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric.

Printre orașele care vor marca Centenarul Paul Celan prin versiuni în limbile naţionale ale acestei expoziţii se numără Budapesta, Istanbul, Kiev, Paris, Roma, Varşovia, graţie reţelei Forumurilor Culturale Austriece.

Linkurile expoziţiilor vor fi disponibile începând de luni, 1 iunie, ora 17.00.

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

18
/11
/17

  Expoziția „Podoabe străvechi”, cuprinzând câteva sute de obiecte de podoabă cu o vechime cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani, descoperite în așezări și morminte din sud-estul României, a fost deschisă joi la Muzeul județean Buzău. „Expoziția este o premieră națională și este rodul parteneriatului între opt muzee: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, […]

15
/11
/17

„Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este un proiect editorial online care prezintă creativi români, prin intermediul unor „portrete” video, foto sau audio. Proiectul se înscrie în seria „modernism art documentaries” lansată de platforma Modernism.ro în 2012, care cuprinde până în prezent 190 de episoade video-documentare.

13
/11
/17

Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Muzeul Ermitaj a repornit astăzi ceasul care a fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian. Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 12 minute.

24
/10
/17

Joi 26 octombrie, de la ora 17:00, va avea loc deschiderea expoziţiei Made in CZ / Found in RO. Organizatorul principal, Centrul Ceh, a colectat pentru acest eveniment peste 120 de obiecte reprezentative pentru tradiţia designului cehoslovac. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 decembrie, în rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.

19
/10
/17

Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din București, va avea loc în perioada 31 octombrie - 5 noiembrie. Festivalul propune publicului o expoziție de artă trans-media, o serie de discuții teoretice și un hackathon în cadrul căruia participanții vor dezvolta sisteme și dispozitive de teraformare pentru a coloniza alte planete.